Invatatura cea Mare

Trecura 15 ani din ziua cand i s-a aratat Domnul. Si iata ca intr-una din acele chinuitoare lupte de noapte cu dracii, cand, in ciuda tuturor staruintelor nu i se dadea a se ruga curat, Siluan se ridica de pe scaunel sa faca matanii, dar vede inaintea sa un chip urias de drac ce statea in fata icoanei si astepta inchinare siesi; chilia era plina de draci. Parintele Siluan se aseaza din nou pe scaunel si, plecandu-si capul, din durerea inimii rosteste rugaciunea:

‘ Doamne, Tu vezi ca vreau sa ma rog Tie cu mintea curata, dar dracii nu ma lasa. Invata-ma ce trebuie sa fac ca sa nu ma impiedice.’  

Si i-a raspuns in suflet: ‘Cei mandri totdeauna asa sufera de la draci.’

‘Doamne, zice Siluan, invata-ma ce trebuie sa fac ca sa mi se smereasca sufletul.’

Si iarasi, in inima, raspunsul de la Dumnezeu:  ‘Tine-ti mintea in iad, si nu deznadajdui‘. ”

(din cartea „Cuviosul Siluan Athonitul” – scrisa de Arhimandritul Sofronie si tradusa in romaneste de Parintele Rafail Noica)

Primavara intr-o manastire din Apuseni: Lupsa

Extrase din cartea, tradusa din rusa de Parintele Rafail Noica:     ” Cuviosul Siluan Athonitul ” (scrisa de ucenicul sau, Arhimandritul Sofronie):

Mai inainte credeam ca Domnul face minuni numai pentru rugaciunile Sfintilor, dar acum am cunoscut ca si pacatosului face Domnul minuni, de cum se smereste sufletul sau, caci cand omul se invata smerenia, atunci si Domnul ii aude rugaciunile. Multi, din nepricepere, spun ca cutare sau cutare sfant a facut o minune, dar eu am cunoscut ca Duhul Sfant ce viaza in om este Cel ce face minunile. Domnul voieste ca toti sa se mantuiasca si vecini sa fie cu El, si de aceea aude rugaciunea omului pacatos pentru folosul celorlalti, sau chiar al celui ce se roaga.”

Omul uneori ajunge atat de neputincios, incat nu mai are putere nici sa izgoneasca o musca, si nu poate din suflet a goni gandurile rele, dar si in aceasta neputinta milostivirea lui Dumnezeu pazeste omul, si nu-i vin ganduri rele, ci singur Dumnezeu este si in suflet, si in minte, si pretutindenea.”