Cunoastere de Dumnezeu

La aceeasi data cu cea de azi, insa in anul 1949, Parintele Arsenie Boca scria, la Oradea fiind, un gand de-al sau purtand titlul de mai sus. Redau mai jos crampeie din acea scriere, asa cum apare publicata in cartea „Cuvinte vii” (Ed. Charisma, Deva, 2006), si inserez cateva fotografii facute tot azi la Manastirea Brancoveanu de la Sambata, acolo unde dainuie mereu, umbra sfanta si iubitoare a Parintelui Arsenie:

„Crestinismul se adreseaza persoanei. Se adreseaza celor trei facultati ale sufletului: cunoasterea, iubirea si vointa. […] iata deci cele trei insusiri sufletesti: cunoasterea de Dumnezeu, ca o conditie a vietii vesnice; iubirea, ca o conditie a indumnezeirii omului; si vointa, o conditie  a desavarsirii.”

„Nu ni se cer lucruri imposibile. Desavarsirea sa nu sperie pe nimeni. In fiecare ins e ascunsa o masura a sa, pe care o poate ajunge. Fiecaruia i s-a dat cel putin un talant, cu care-si poate castiga mantuirea. Ni se cere doar o centrare a puterilor noastre sufletesti in jurul lui Iisus, in care sunt ascunse toate comorile cunostintei si ale intelepciunii. El e calea si usa Imparatiei.”

„E un crestinism defectuos acela care exalta numai cate una dintre aceste trei insusiri ale sufletului. De pilda: crestinismul nu e numai cunoastere, caci aceasta duce la rationalism, – la o micsorare a lui pe masura mintii omenesti , marginita si neajutorata. Nu e nici numai iubire sau sentiment, caci aceasta duce la misticism, care nu e sanatos, in cele mai multe cazuri, si sfarseste in fanatism. Nu e nici numai vointa, caci numai cu aceasta insusire, se ajunge la activism si autoritarism, un fel de dictatura in numele lui Iisus.”

„Prin urmare, cata vreme facultatile sufletesti nu-s unificate in Hristos, omul nu e centrat in jurul lui Dumnezeu, crestinismul sau e un crestinism sectar, sau datator de secta. […] Imbinarea armonica a insusirilor sufletesti, asta e ceea ce urmareste crestinismul pentru creerea omului nou, caci asa erau acestea in Iisus.”

„Pe Dumnezeu nu-l putem cunoaste decat prin Iisus Hristos, care-I calea noastra la Tatal. Iar pe Iisus nu-L putem castiga fara poruncile, Tainele, Crucea si Biserica Sa, prin care faptura noastra se stramuta din vrajba celor de aici in pacea imparatiei ce va sa vie. Gasind pe Iisus ne gasim pe noi insine, destinul si vesnicia noastra.”

„Amaraciune divina” – Parintele Arsenie Boca

AMĂRĂCIUNE DIVINĂ (asa cum apare in cartea „Cuvinte vii” – a Parintelui Arsenie Boca)

„De multe ori ne plângem împotriva limitelor noastre, împotriva condiţiei umane. Tânjirea după o desăvârşire a omului ne dă dreptate. Dar întrebare dacă, în condiţia noastră de acum, putem suporta desăvârşirea ?

De pildă ce-am face noi dacă am şti dinainte, cum ştia Iisus, numai acest singur fapt: cât vom avea de suferit ? Iată Iisus le spuse ucenicilor că le stă înainte divina tragedie a căderii Fiului lui Dumnezeu în mâinile răutăţii omeneşti; – ispită fără seamăn avea Dumnezeu de întins răutăţii văzute şi nevăzute. Răutatea nu-L primea pe Iisus ca Dumnezeu, ci numai ca om; de aceea i s-a dat de sus „libertatea” să-I facă lui Iisus toate relele de care-i în stare.

Deşi Iisus le-a spus aceasta ucenicilor deschis, totuşi ei au fost ţinuţi să nu înţeleagă, – poate că pentru că era şi Iuda printre ei, care, dacă ar fi înţeles, poate că n-ar mai fi fost Iuda. Desăvârşirea lui Iisus e, printre altele, strălucită şi de liniştea Sa supra-omenească în faţa suferinţei, în capacitatea Sa de suferinţă:  nu ca un resemnat sau condamnat neputincios, ci ca unul ce împlineşte activ marele Sens al Providenţei, care va mântui pe oameni. (Aceasta era taina bucuriei Sale care o ascundea de oameni.  Evrei 12,2).

Ucenicii n-au îndrăznit să ceară explicaţii; şi ca dovadă că n-au înţeles nimic, au cerut un lucru foarte strident cu atmosfera desăvârşirii lui Iisus: „cine e mai mare între ei ?” Desăvârşirea vorbea cu ei, iar ei migăleau în minte nimicuri omeneşti, mici invidii de mărime deşartă. Profund se va fi amărât Iisus. Deci, văzându-i că nu înţeleg deloc cele ale bărbatului desăvârşit, întâmplându-se şi un copil la îndemână – Tradiţia crede că ar fost sfântul Ignatie de mai târziu – le-a dat răspunsul printr-un copil. Vreţi să ştiţi cine-i mai mare ? Răspunsul e paradoxal: – cine-i mai mic în ochii săi, acela-i mai mare în ochii lui Dumnezeu. Mare e acela care numai de mărimea lui nu se ocupă. Mare e cel ce creşte fară să ştie: ca bobul de grâu în strălucirea soarelui şi bătaia vântului. Dacă e o creştere naturală, după fire, naturală e şi creşterea mai presus de fire, căci adevărata dimensiune a desăvârşirii smerenia este. Drept aceea, dacă nu puteţi înţelege împărăţia lui Dumnezeu, cel puţin primiţi-o ca un copil, în care nu se întâmplă nici o răvăşire dialectică.”

Prislop, 18 octombrie 1949

Duminica Floriilor – Catedrala Mitropolitana din Sibiu

Este al 7-lea an de cand grupul vocal Acapella vine, in ocazii speciale, sa cante in Catedrala Mitropolitana din Sibiu. Anul trecut, tot de Florii – ca si azi, au fost invitati sa intoneze cantece religioase. Inserez aici doua fotografii din ziua de azi, a Floriilor, in care, catre sfasitul slujbei, pret de jumatate de ora, au incantat sonor pe cei veniti sa sarbatoreasca,  amintirea Intrarii Domnului in Ierusalim…

Intrarea lui Iisus in Ierusalim este dintre cele mai inaltatoare dar si cardinale evenimente crestine. Iisus inviase  de curand pe Lazar – si a fost una dintre cele mai mari minuni savarsite – caci acela fusese inviat dupa ce intrase deja in putrefactie. Mult popor incepuse sa-l aduleze si sa creada in El. Mai mult ca niciodata, si totusi… peste numai trei zile, acelasi popor aclamator in ziua de Florii, va striga: „Rastigneste-l! Rastignetste-l!”…

Parintele Arsenie Boca, cuvant la Duminca Intrarii in Ierusalim (scris la Prislop, la 17 aprilie 1949)- preluat din cartea sa, „Cuvinte vii‘:

Aspazia Otel despre Parintele Arsenie Boca

Nascuta la 9 decembrie 1923 in comuna basarabeana Cotul Ostritei, Aspazia Otel (cas. Petrescu) urmeaza, intre 1936-1940, Liceul Ortodox de fete Elena Doamna, din Cernauti. Intre 1944-1948 urmeaza Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii Babes Bolyai din Cluj (in primul an universitatea era refugiata la Sibiu). Este una dintre studentele preferate ale lui Lucian Blaga. Intre 1946-1948 a functionat ca dactilorgrafa la Centrul de Studii Translivane. La 9 iulie 1948 este arestata, in plina sesiune de examene si condamnata la 10 ani de temnita grea (la Mislea, Dumbraveni, Miercurea Ciuc). Motivul arestarii: aderenta la „Cetatuia” – organizatia femeilor din Miscarea Legionara, similara „Fratiilor de Cruce” – a tinerilor barbati. In 1958, anul stabilit pentru eliberare, mai primeste inca 4 ani de inchisoare, trecand prin cele de la Mislea, Jilava, Botosani si Arad, de unde este eliberata in final, in 1962.

Volumele publicate de Aspazia Otel Petrescu:

„Strigat-am catre tine, Doamne„, (editia I, Ed. Fundatiei Culturale Buna Vestire, Bucuresti, 2000)

„Crucea de la Miercurea Ciuc si Paraclisul Nasterea Maicii Domnului” (Ed. Scara, Bucuresti, 2001)

„Adusu-mi-am aminte” (Ed. Rovimed Publishers, Roman, 2007)

„Cu Hristos in celula” (Ed. Meditatii, Bucuresti, 2012)

**************************

Citesc (si citez) din acest ultim volum, din 2012: „In cuvinte este depozitata toata experienta de credinta si de rugaciune a omului, de la inceputul lui si pana acum. Intr-un cuvant, este un depozit de spiritualitate nemaipomenit. Pe mine cel care m-a facut sa inteleg ca cuvintele sunt vii si ca sunt albite de experiente anterioare, sunt imbogatite de experiente si de intelesuri anterioare, a fost parintele Arsenie Boca. El vorbea oamenilor cu cuvinte vii. Cand i se punea o intrebare, raspundea foarte scurt, fara teorii ample, teologice. Frazele sale erau foarte scurte, dar vedeai in ele intr-adevar viul acelui cuvant.”

Personal, am auzit prima oara de Doamna Aspazia Otel, de fapt am vazut-o si auzit-o,  in filmul documentar al lui Nicolae Margineanu, „Omul lui Dumnezeu” – despre Parintele Arsenie Boca (in 2010). Apoi am auzit despre dumneaei in diverse alte imprejurari. Este unul dintre oamenii de care nu te poti indoi cand marturiseste, si o face in modul cel mai luminat si plastic posibil. Astfel am regasit, rasfoind o parte dintre numerele mai noi ale revistei „Gandirea”, un articol aparut in 2003 (in numarul 6-7/2003 al revistei, pp. 25-31), scris de dumneaei, in care isi aminteste despre intalnirea vietii – cu Parintele Arsenie Boca si despre impactul asupra existentei ei ulterioare. Articolul este de o valoare si o adancime deosebite, si il voi reproduce mai jos. Prima intalnire cu Parintele de la Sambata se petrece la inceputul anului 1948, cand Aspazia Otel trecea printr-o „deplorabila criza de spirit”. Ea este condusa sa il intalneasca pe marele duhovnic de catre o prietena, Zorica Latcu (deja ucenica a Parintelui, cea care va scrie poezie religioasa de cea mai pura si adanca obarsie si care va deveni foarte curand dupa episoadele povestite de Aspazia Otel, Maica Teodosia de la Manastirea Vladimiresti). „Un popas la Sambata de Sus cu Parintele Arsenie Boca” – asa se numeste articolul-marturie semnat de Aspazia Otel Petrescu in revista „Gandirea”, redat in copie, mai jos:

pag1

pag2

pag3

pag4

pag5

pag6

pag7

Acelasi chip pentru Iuda si Iisus in pictura „Cina cea de Taina”…

 Citesc cartea Parintelui Arsenie Boca, „Cuvinte vii„. La 20 februarie 1949, la manastirea Prislop fiind, parintele asterne in caietul sau scrierea cu titlul „Fiul risipitor”, in care introduce un comentariu foarte interesant, despre modul in care Leonardo da Vinci a pictat unele personaje din al sau tablou, „Cina cea de Taina„. Nu am stiut istoria respectiva, si mi s-a parut demna de retinut… Pictura, care se gaseste reprezentata in sala de mese a Manastirii Santa Maria delle Grazie din Milano, a fost realizata de Leonardo da Vinci in perioada  ca. 1492/94–1498. Parintele Arsenie Boca aduce urmatoarele lamuriri:

” ‘Cina cea de Taina’ – cel mai cunoscut tablou din Renastere – a fost lucrat de Leonardo da Vinci in vreme de 12 ani. A cautat mult un model pentru Iisus. In sfarsit l-a gasit intr-un tanar, frumos la chip, bun, bland, cu suflet mare si radiind de dragoste, un vrednic urmas al lui Iisus. L-a zugravit deci la locul de cinste. Pe ceilalti apostoli i-a gasit mai usor afara de Iuda. Acesta trebuia sa exprime, – daca nu chiar sa fie – modelul neincrederii, veninul invidiei, incremenirea ingustimii, rautatea si tradarea. Aproape se implineau 12 ani de cand incepuse tabloul, cand iata ca gaseste la Milano un om, care corespundea intocmai vederilor lui Leonardo. Il plateste ca model si-l aduce in trapeza Manastirii, unde zugravea „Cina cea de Taina”. Era model de Iuda: intunecat la chip, deci si la suflet, brazdat de patimi, vulcan de ura si de necredinta. Pictura se apropia de sfarsit. In sufletul lui „Iuda” se petrecea o framantare cumplita; cand, deodata, opreste pictorul si-i spune: „Tot eu am fost model si cum 12 ani, cand zugraveai pe Iisus!’. Leonardo a strigat speriat: ‘Tu, esti acelasi?!’ Mai departe istoria nu ne spune nimic, dar se intelege ce s-a petrecut, adica ce se petrecuse…

Fapt este ca oricat ar fi cineva de cufundat in ticalosie, oricat iad ar avea in suflet, oricate turme de porci ar avea zugravite pe obraz, Dumnezeu totusi crede in fiul sau, omul, si el nu este cu desavarsire pierdut.„