„Am dormit in chilia Parintelui Arsenie”…

23 ian. 2013 Un comentariu

by anomismi44 in ianuarie 2013 Etichete:, , , , , , , ,

… Asa se intituleaza unul dintre capitolele cartii „Marturii despre Parintele Arsenie„, scrisa de Parintele Nicolae Streza.

Cartea aceasta imi pare cel mai bine, echilibrat, simtitor si drept scrisa, dintre cele de marturii despre duhovnicul Arsenie Boca. Este scrisa de un om a carui intreaga viata a fost condusa, incepand de la varsta de 16 ani – cand l-a cunoscut – de Parintele Arsenie, de viziunea lui asupra lumii si vietii, de felul sau de luminare si iluminare. Este o carte-document de exceptie, in care amintirile se insiruiesc in buna cuviinta, in marturusire sincera, necosmetizata si nehiperbolizata, despre cel mai mare duhovnic roman ortodox al secolului al XX-lea – Arsenie Boca.

Autorul cartii il cunoaste pe Parintele Arsenie in vara lui 1942, la Manastirea Brancoveanu de la Sambata, si ramane ucenicul sau intreaga viata, urmand facultatea de teologie si apoi vrednicia de preot pana la pensionare. A fost intre cei care au carat sicriul cu Parintele, la Prislop – in decembrie 1989, din biserica la groapa. A fost mereu, intr-un fel sau altul, pe aproape, stiind, vazand, cunoscand. Actualmente, in varsta de 86 de ani, Parintele Streza continua sa depuna marturie despre felul in care viata sa a fost schimbata si ghidata de prezenta harismatica a Parintelui Arsenie – ca model de traire si de manifestare pe tot parcursul anilor sai, din 1942 si pana azi.

Capitolul „Am dormit in chilia Parintelui Arsenie” mi se pare de o mare frumusete – prin descrierea fidela, cuviincioasa si iubitoare a modului in care vietuia parintele la Sambata, in chilia sa. Cu siguranta, marturia este unica, putini sau extrem de putini fiind cei ce au avut privilegiul sa vada si sa doarma in chilia de la Sambata. Intamplarea povestita, pe care o voi reproduce din cartea Parintelui Streza (editia a II-a, Ed. Credinta Stramoseasca, 2009, pag. 80-82) a avut loc in vara tarzie a anului 1945, cand autorul cartii avea 19 ani si tocmai isi daduse bacalaureatul, iar Parintele Arsenie era deja foarte iubit, cunoscut si cautat, si avea 35 de ani. Tanarul Nicolae Streza era deja de zeci de ori participant la slujbele manastirii, statuse sub epitrafirul parintelui de multe ori, si era deja hotarat sa urmeze teologia. A avut indrazneala dar si privilegiul de a vedea cu ochii sai „caminul” zilnic al mareului predicator si duhovnic.

„Dupa ce mi-am luat bacalaureatul, in fiecare Dumineca mergeam la manastire. Odata, auzind ca Parintele se osteneste mult, i-am zis cu inca doi prieteni, ce mergeau si ei regulat la manastire:

– Parinte Arsenie, am dori sa vedem chilia dumneavoastra.

– Chiar vreti?

– Da, Parinte.

– N-o sa vedeti mare lucru. Dar daca voiti, iata asta-seara, cand voi termina cu obligatiile mele, sa ma asteptati la casa staretiei si nu numai ca veti vedea chilia mea, dar veti si dormi cu mine, ca sa vedeti si voi cum e calugaria.

Nu am zis nimic, dar in sinea noastra ne bucuram mult, pentru ca vom vedea chilia si vom dormi cu Parintele Arsenie. Pe atunci, fata de azi, exista o cladire la vechea steratie, unde era si resedinta de vara  – cladire separata- a Mitropolitului, bucataria si acareturile. Cladirea chiliilor parintilor era o constructie de tip vagon, cum sunt azi unele scoli, cu un hol pe mijloc si de o parte si de alta cateva camere, care erau chilii, pentru Parintele Arsenie, pentru Parintele Serafim, pentru Parintele Vasile si Ioan si una se aranja pentru Parintele Mladin, care era la studii de doctorat la Viena. In fata chiliei Parintelui, care dadea cu fata spre munti, era biblioteca manastirii in care am intrat apoi adeseori si am citit carti pe care le procurasera parintii. […]

Seara pe la orele zece, Parintele a aparut, iar noi il asteptam.

– Ei, haideti sa mergem la chilia mea.

Ne-am dus cu Parintele si ne gandeam ce vom vedea. Dar iata ce am vazut: o camera de cam 4x4x4 metri cu o fereastra spre munti, dimineata am vazut acest lucru. Atunci nu era lumina electrica la manastire. Parintele a aprins o lampa de petrol ca sa vedem. In chilie erau urmatoarele obiecte de mobilier: intr-un colt un dulap, pentru haine, vopsit alb; langa el un cuier, pentru reverenzile calugaresti, care atarnau; in drepta ferestrei o masa simpla de lemn de brad invelita cu o fata de masa alba, pe care erau asezate cateva carti, probabil ca una era Biblia; o cruce cu postament si pare ca ceva de scris. Pe pereti erau doar vreo doua icoane. Ne uitam dupa pat, dar nu am vazut. Ce am vazut: pe latura dreapta a camerei, care mai avea vreo doua scaune tot de lemn, simple, pe langa perete, am vazut, intinsa peste niste scanduri, o cuvertura, o patura, de prin partile noastre. Altceva nu am vazut, nici covoare, dar podeaua de scandura de brad era foarte curata.

– Ei, acum vedeti chilia mea.

– Da, Parinte.

– Ce ati crezut ca veti vedea?

Noi nu am spus nimic.

– Ei, acum la rugaciune. Voi veti dormi in mijlocul chiliei, direct pe podea, caci n-am paturi pentru voi, iar eu voi dormi aici, pe scandurile mele.

Ne-am asezat in genunchi si cu fata spre icoane, ne-am rugat o vreme, in timp ce si Parintele se ruga aproape de patul sau de scanduri, dar nu mult timp, dupa care stingand lampa,s-a asezat pe patul sau. Noi ne-am intins pe podeaua chiliei, cu hainele ce le aveam pe noi. Nu mai dormisem pana atunci direct pe scandura. Cu mare greutate, dupa ce ne vanzolisem destul, am adormit epuizati. Ne-am trezit devreme; ne dureau oasele si tot corpul, neinvatati cu astfel de dormire. Parintele s-a sculat si el devreme si ne-a zis:

– Ati vazut, deci, chilia mea! Ati vazut cum e calugaria, dar stiu cum v-ati rascolit, ca sa puteti dormi pe scandura (parintele asezat pe patul sau a dormit nemiscat), ne-a zis, cu un zambet si ras usor, pe care si acum pare ca-l vad. Asa-i calugaria. Haideti sa ne ducem la ale noastre, fiecare.

Nu stiu daca am mai zis ceva, noi, dar am trait o experienta care mi-a ramas in amintire pana azi. Atunci ne-am dat seama cum se osteneste Parintele. Mai tarziu, in timpul teologiei, am aflat despre asceza – ostenelile sfintilor – a celor ce vor sa dobandeasca linistea patimilor chiar si a unora nepacatoase, numai sa poata sa se apropie de Dumnezeu si sa-i slujeasca lui.”