Itinerar portughez (IX): Gura infernului… din Cascais

Boca do Inferno (in romaneste „Gura infernului”) este o formațiune stâncoasa situata la cca. 1.5 km  vest de statiunea de la Ocean, de langa Lisabona, numita Cascais. Oceanul Atlantic a sapat acolo o peșteră în stâncă, care ulterior s-a prabusit,  formand un mic golf. Vara valurile nu sunt de obicei foarte mari in aceasta „gura”, insa iarna si  în timpul furtunilor, vigoarea oceanului este nemaipomentita in  prapastie si dă naștere unei sonoritati infricosatoare. In luna mai ce a trecut am ajuns sa vizitez si eu  Boca do Inferno, despre care am citit prima oara in Jurnalul regelui Carol al II-lea al Romaniei (din 1947 si pana in 1953, cand a murit, el a locuit la Estoril, la numai cativa km de Cascais).

Din centrul oraselului Cascais, urmand Bulevardul  Rei Humberto II de Italia si trecand apoi pe langa portul (Marina) din Cascais se intra pe un drum foarte frumos, paralel cu oceanul, drum care are una dintre cele mai renumite piste pentru biciclete din  Portugalia.  Pe jos, drumul din centrul Cascais-ului pana la  Boca do Inferno durează aproximativ 40 de minute. Privelisti minunate, salbatice, pe tarmul oceanului…

O poveste despre care si in prezent sta martora o placa pe o stanca de la Boca do Inferno (foto mai jos) se refera la inscenarea mortii magicianului, astrologului și misticului englez Aleister Crowley.  În 1930 Aleister Crowley a pregatit împreună cu prietenul lui, poetul portughez Fernando Pessoa,  înscenarea propriei morti  la Boca do Inferno. Crowley a lăsat o notă tristă despre suferinta sa si despre faptul ca a hotarat sa se arunce in mare de pe formatiunea stancoasa periculoasa de la Boca. Pessoa, in zilele ce au urmat evenimentului, a sustinut cu idei sugestive articolele aparute in  ziarele locale, amintind si despre simbolurile oculte pe care Crowley le-ar fi folosit folosit pentru a decora nota lasata in urma sa și sustinand  că a văzut fantoma lui Crowley a doua zi dupa eveniment. Imediat a fost anunțata sinuciderea lui Crowley, spre amuzamentul atât al lui Crowley cat și al lui Pessoa. Trei săptămâni mai târziu, Crowley a sosit insa neanunțat la o expozitie cu picturile sale, la Berlin… Astfel, „mitul” sinuciderii la Boca do Inferno a lui Aleister Crowley a luat sfarsit.

In ziua cand am vizitat locul, oceanul era bland, fara valuri, dar chiar si asa, suntele ce urcau dinspre haul inecat de apa erau destul de puternice. Am auzit un ghid local explicand unui grup de englezi ce vizitau Boca, ca multe persoane si-au pierdut viata in zona, si ca mai ales pescarii neatenti au cazut prada valurilor ce iau nastere in zona. Am fotografiat delatfel o alta placa comemorativa, de asta data amintind despre un deces real. Locul este foarte impresionant si sunt sigura ca in perioade „active” devine abslout infricosator…

DSC07818

Itinerar portughez (V): Mircea Eliade la Cascais

DSC07904Anul trecut am vizitat prima oara statiunea de la Atlantic numita Cascais, aflata la mica distanta de capitala Lisabona. Eram in cautarea unuia dintre locurile de sedere in Portugalia ale scriitorului/istoricului religiilor – Mircea Eliade. Am scris despre acea vizita aici. Anul acesta, zilele trecute, am revenit la Cascais. Am vizitat din nou casa lui Eliade de acolo. Nimic schimbat. M-au trecut din nou gandurile despre ceea ce scria in al sau „Jurnal portughez”, una dintre cele mai dragi si importante carti scrise de Eliade, dupa opinia mea. In casa din Cascais – din pozele alaturate, a locuit incepand cu iarna lui 1944 si pana in septembrie 1945, cand a parasit Portugalia (mai locuise si la Lisabona, si la Cascais in perioada 1941-1944). Casa aceasta care poarta sigla cu numele sau, are fata catre o straduta ingusta, iar spatele catre ocean. Fotografiile unde apare si oceanul au casa in partea stanga, este cea alba cu o terasa/balcon alb, frumos ingrijit, la primul nivel. Biroul lui Eliade dadea catre ocean. Iata ce consemna in „Jurnalul portughez” la data de 20 decembrie 1944: „Scriu din noua noastra locuinta – a Gizei si a mea – Rua de Saudade 13, Cascais.  Scriu la masa biroului meu, avand la cativa pasi, in fata, oceanul.

DSC07711

Iar doua zile mai tarziu, la 22 decembrie 1944, scria:
Ca sa ma consolez de plecarea Ninei (n.n. ii murise sotia, Nina, in noiembrie 1944) ma gandesc – in clipa cand ma copleseste durerea sau melancolia – la mortile zecilor de mii pe fronturi, in cetatile bombardate, etc. – sau la scumpii nostri morti demult. Nu am curajul sa privesc realitatea in fata? Sau e vorba de o reintegrare a ‘unicului’ in totalul ‘absolut’ – singura posibilitate, dupa mine, de a transcende in chip efectiv conditia umana? Nu pot salva ‘finitul’ decat reabsorbindu-l in totalitate – si incercand sa dobandesc printr-un elan spiritual aceasta totalitate. ‘Caci fata acestei lumi se trece’ (I Corinteni, 7, 31). Nu pot citi decat Biblia si pe Lev Sestov. Nu numai pentru ca doresc si cer consolarea credintei, ci si pentru ca Biblia mi se pare singura lectura substantiala (Sestov nu face dealtfel decat s-o comenteze). Indeosebi Cartea lui Iov, Isaia si Epistolele Sf. Pavel. Din lectura acestor texte ma reintorc cu o mare incredere in forta creatoare a omului, in libertatea credintei. Viata e foarte frumoasa daca intelegi cat de mult si cat de usor poate fi ea schimbata. Nu ti se cere, pentru asta, decat sa redescoperi imensa libertate creatoare a omului, pe care noi, modernii, am pierdut-o in clipa cand am socotit ca credinta inseamna obedienta.

Adaug mai jos cateva poze de epoca, din perioada cand Mircea Eliade a locuit la Cascais (Portugalia):

DSC07946 DSC07944 DSC07945