De curand, cartea scriitoarei canadience Bev. Cooke, cu titlul original „Royal Monastic. Princess Ileana of Romania – The story of Mother Alexandra” a fost tradusa in Romania, sub titlul „Principesa si monahie. Domnita Ileana – Maica Alexandra”, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011. Cartea originala a aparut in prima sa editie la Conciliar Press, Canada, in septembrie 2008 si a fost nominalizata la Word Guild awards in acelasi an 2008, la categoria Young Adult.
Dupa cartea tulburatoare scrisa de insasi Principesa Ileana a Romaniei, „Traiesc din nou” (in titlul ei original „I live again” si publicata in 1952), cartea lui Bev. Cooke, aparuta la 56 de ani mai tarziu, intregeste imaginea vietii unei principese devenita calugarita, sub numele de Maica Alexandra, facand un periplu biografic asupra vietii sale pana la finalul sau, in 1991.
Ceea ce este interesant este faptul ca Bev. Cooke nu a cunocut-o niciodata pe Principesa Ileana/Maica Alexandra. Scriitoarea s-a nascut si a crescut in Toronto, Ontario, si s-a mutat pe coasta de vest a Canadei în 1979. Este insa crestin ortodoxa. A decis sa devina scriitoare în 1983, şi a publicat prima sa carte in 1989. După ce a avut o iubire constantă pentru literatura pentru copii, a inceput sa scrie in mod natural pentru cei mici. Mai apoi s-a concentrat pe scrierile cu subiecte legate de credinta.
Povestea aparitiei cartii „Royal monastic” (de care ne bucuram si noi de-acum, prin traducerea ei in tara de origine a Principesei Ileana) este extrem de interesanta. Bev Cooke povesteste pe site-ul ei felul in care a ajuns sa scrie aceasta carte. Povestea din spatele povestii:
„nu a fost o carte pe care am gândit-o pe cont propriu. Editura Conciliar Press m-a întrebat dacă as fi interesata sa preiau acest proiect. Până cand Jane, editorul meu, nu a menţionat numele Maicii Alexandra, eu nici nu auzisem vreodata de ea. Mai mult chiar, eu nici nu stiam unde se gasea tara aceea, România, la acel moment. Cunosteam cativa români, de la biserica noastră, de exemplu pe Monalisa şi Gabrielle şi Costa, care erau simpatice, generoase şi cu care am purtat uneori discutii la masa de prânz. Mira şi familia ei au fost la fel de buni şi generosi, şi am simţit o interactie imediată cu Valeria, mama Mirei. Am cautat initial pe Google dupa „Maica Alexandra”, şi am fost uimita să aflu că această monahie – această călugăriţă ortodoxă – a fost prinţesă! Cu cat citeam mai mult despre ea, cu atat mai mult incepeam sa o admir pe ea si pe părinţii ei şi am simţit că trebuie să scriu despre ea, chiar dacă si numai pentru a ajunge sa o cunosc mai bine. A fost un peripul de cativa ani, de aproape un secol şi de mii de kilometri. Am învăţat despre România – istoria ei tulbure şi coeziunea şi tenacitatea cu care poporul ei a luptat pentru identitatea sa naţională, trecand prin invazie după invazie după invazie – într-o perioadă de 100 de ani au cunoscut nu mai puţin de 12 invazii. Am învăţat că Ileana, în timp ce s-a născut în România, a avut o origine care a fost dintre cele mai ilustre din Europa – inrudita atât cu regina Victoria a Marii Britanii cat şi cu ţarii Rusiei. Am aflat despre privarea şi copleşitoarea dubla pierdere atat a fratelui ei mai mic (n.n. Principele Mircea, ultimul fiu al reginei Maria, mort de febra tifoida la varsta de 4 ani) cat şi a ţarii sale, atunci când ea era de numai 7 ani. Am aflat apoi cum, in aceeasi perioada a primului război mondial, Ileana a suferit asa deficiente nutriţionale grave, incat ele nu au mai putut fi compet recuperate niciodata. Am aflat că fratele ei, regele Carol al II-lea, a exilat-o din Romania atunci când ea s-a căsătorit si că ea a născut pe fiecare dintre cei 6 copii ai sai în boală şi uneori ajungand pana aproape la a-si pierde viaţa, la nastere. Atunci când i s-a permis să se întoarcă in sfarsit în România, în 1943, a fost pentru a fi martora invaziei tarii sale de catre Uniunea Sovietică şi pentru a „sprijini” un guvern comunist marionetă, care curand au exilat-o pe ea şi pe familia ei, în 1948. Cu toate acestea, trecand prin toate acceste mari dificultati, credinţa ei nu numai ca a susţinut-o, dar acesta s-a amplificat cu timpul, pana la punctul în care, odată ce copiii sai au inceput sa devina maturi, ea a intrat într-o mănăstire în Franţa. O femeie uimitoare…, şi a fost un adevărat privelgiu şi onoare pentru mine, ca scriitoare, sa a fiu capabila sa scriu despre cineva care a fost capabil să se identifice cu fiecare din cei pe care i-a cunoscut, şi totuşi, în atât de multe moduri, pastrandu-si propria personalitate.”
anomismi 