Desen si vers… Imi plac tare mult desenele muzicianului Gabriela Mihaita David si in egala masura versurile scriitorului Razvan Codrescu, asa ca m-am gandit sa le-nsotesc pe unele cu altele si sa ne bucuram de-mpreunare, inmultind astfel harul artistic si spiritual al reprezentarilor.
Multumire si reverenta Gabrielei Mihaita pentru ca am primit acordul ei sa „culeg” de pe blogul sau unele desene ce-mi plac fara masura si sa le reunesc pe al meu – in „buchetul meu”, si multumire si reverenta scriitorului Razvan Codrescu, al carui blog il trec ca referinta bibliografica pentru extrasele lirice de mai jos, blog de unde am extras textele minunate (fie traduceri ale sale din alti poeti, fie versuri proprii):
SONET SPANIOL ANONIM
(a doua jumătate a secolului al XVI-lea) – atribuit cand Sfîntului Ioan al Crucii (San Juan de la Cruz), cand Sfintei Teresa de Ávila (Santa Teresa de Jesús) – Versiune româneasca de Răzvan Codrescu
[Lui Christos răstignit]
Nu spre-a afla în ceruri vreo răsplată
îţi dărui, Doamne, casta mea iubire,
şi de-mi strunesc năravul după fire,
nu-i spre-a-mbuna gheena-nfricoşată.
Tu singur faci ca inima să-mi bată
de cum îţi văd cumplita răstignire;
domol mă prazi, simţire cu simţire,
cînd chipul stins pe cruce mi se-arată.
Şi-atîta mă-nfiori cu mila ta,
că, Doamne, te-aş iubi şi fără cer,
şi fără iad eu tot te-aş asculta;
nimic nu vreau iubindu-te aşa,
ci nesperînd la toate cîte sper,
precum te-ador, la fel te-aş adora.
ÎNTR-UN DUH
de Răzvan Codrescu
Ne doare-acelaşi vis pe amîndoi de parc-am fi o inimă şi-o minte şi-am spînzura de-aceleaşi oseminte de-acum şi pînă-n ziua de apoi. Ori e-o socoată-a Domnului cu noi, ori dracul gol cu meşteşug ne minte, de nu mai ştim s-alegem cele sfinte din cîte patimi ne încing puhoi. Soroc avem şi timpul se-ngustează, şi nu ştim încă ce e rău sau bine, nici cît ne este dragostea de trează, nici cît ne sînt cuvintele de pline, ci doar că-n noi un singur duh lucrează şi nu-l putem legat în lanţuri ţine…
MĂRGINIRE
de Răzvan Codrescu
Cînd face ochi o nouă zi, ori dă în mugur primăvara, părem rămaşi pe dinafara cumplitei datini de-a muri. Dar cînd păleşte toamna-n vii, ori pe furiş se lasă sara, simţim suflînd pe tîmple-amara vîntoasă-a vremilor tîrzii. Cu duhul rupţi de veşnicii şi sîngele arzînd ca para, am mai putea purta povara nemorţii-n trupul de aci? Mă tem că sîntem, mia cara, atît cît mai putem noi fi…
STORGÉ
de Răzvan Codrescu
De dragul crucii să-l respingi pe frate, că nu-i ca tine, sau destul de bun, nu te-a-nvăţat Iisus Hristos, nici vreun apostol al Iubirii-adevărate. Să lepezi tot ce nu e pietate şi geniul omenesc să-l crezi nebun, cu toate cîte firii se supun, virtute nu-i, ci troacă de păcate. Trufia face scîrbei început şi dracul, în veşminte de lumină, îşi bate joc de zelul tău ciufut. Cu cît te crezi, găsind în altul vină, cu-atît în holda raiului pierdut, din grîu ce-ai fost, te faci încet neghină.
CÎNTECUL LUI ZAHEU VAMEŞUL
de Răzvan Codrescu
Mereu cad, Doamne, şi-s uituc de tine, şi iar mă scol, nădejde-n tine-avînd, şi tu mă rabzi de-o viaţă şi nicicînd nu m-ai bătut pe cît mi se cuvine. Fiindu-ţi spin mai mult şi mărăcine, şi sterp din crucea cărnii pînă-n gînd, pe ţepi mă mîngîi, ca un tată blînd, şi-ţi pui în cui dreptatea pentru mine. Aşa de bun te-arăţi că-mi este milă de tine mie şi mă dori de viu, şi-aş vrea să-ţi strig, pe limba mea umilă, iubirea, ca o voce din pustiu, şi-atîta mi-e de mine însumi silă c-aş vrea ucis cu pietre-n tîrg să fiu.
anomismi 