Realitati romanesti in filme premiate (Cannes 2012)

Citesc stirile noi de azi, si imi ramane una: <<Cristian Mungiu a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu, duminică, la Festivalul de Film de la Cannes, pentru filmul “După dealuri”.>> Privesc trailer-ul filmului (mai jos) si inteleg… Este ceva in Romania asta a noastra, adanc in radacinile ei, pe care le-au hranit toate amarurile romanesti care s-au scurs in pamantul acesta,  dar care acum ne ajuta – urcand din timp in timp, sa refaca o noua fiinta nationala, o noua fata, ca sa existam in ochii acestei lumi, care se straduieste sa ne inteleaga, ca natie, ca popor. Prin cultura, singura noastra sansa… Chiar si noi pentru noi insine suntem o enigma si ne iubim in masura in care ne uram, ca popor…

UPDATE: Citesc tot in revista Q Magazine si cateva randuri ale Irinei Margareta Nistor pe marginea premiilor de la Cannes pentru filmul „Dupa dealuri„. Irina Margareta Nistor… reprezenta pentru mine, pana la un moment dat, doar inconfundabila voce a traducatoarei multor filme vizionate pe video, oarecum „pe sest” inainte de 1989 (intr-o perioada in care romanii nu puteau vedea altceva la TV decat, in cel mai bun caz, filme laudative la adresa societatii socialiste). Era vocea de  dincolo de cortina de fier prin intermediul careia cultura cinematografica universala putea patrunde pana la mine, e drept- fraudulos, pe usa din dos a Romaniei pre-decembriste. Dupa ’89 am regasit-o pe Irina Margareta Nistor pe scaunul demn al criticului de film, facandu-si meseria in sfarsit,  in cel mai frumos mod cu putinta: cu daruire.  De curand am vazut-o, in carne si oase, participand la vizionarea unei piese de teatru la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu: si-am reinteles, a cata oara, ce inseamna sa  fii un adevarat profesionist si-un adevarat pasionat al meseriei! Revenind la filmul premiat ieri la Cannes,  am fost in plus fericita sa aflu ca cele doua actrite tinere din film, la debut, au primit si ele, pentru rolurile din acelasi film al lui Mungiu (scenarist si regizor), „premiul pentru cea mai buna interpretare feminina„. Este o bucurie imensa, pentru cei care pot simti gustul unei asemenea victorii. In trailer-ul filmului, noi romanii, degustam si farmecul nealterat al exprimarii moldovenesti, si din pacate, juriul de la Cannes nu a putut „prinde” si latura aceasta, si totusi… Subiectul filmului e-atat de real, si pare ca si jocul actritelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur au reusit atat de tare sa patrunda publicul, incat merita – noi ca romani, sa fim cu totul fericiti pentru succesul acestei bucatele de fresca romaneasca plutind pe marea culturii cinematografice universale cu coronita pe frunte…

Update: Jurnalistul Stelian Tanase are un punct de vedere foarte interesant cu privire la film, aici.

Instantanee clujene

Duminica dimineata intr-un oras transilvan – Cluj Napoca. Este totdeauna placut sa fii musafir intr-un alt loc, sa-l descoperi si sa-l savurezi, cu bucuria calatorului. Asta am facut si eu in cursul acestei dimineti de duminica, plimbandu-ma pret de cateva zeci de minute prin centrul orasului, sub ploaia marunta. Am luat cateva instantanee foto dintre cele care s-au asezat pe starea sufletului meu de azi, si le-am inserat aici. Prima oprire a fost in Piata Muzeului (de istorie). In plimbarea mea, am vazut patru biserici si am intrat in doua dintre ele, in care, ca duminica dimineata, se savarseste sfanta liturghie. Prima a fost  Biserica romano-catolica „Sf. Mihail”, unde, intr-o atmosfera foarte festiva, enoriasii de etnie maghiara umplusera in numar mare biserica si participau la slujba asezati pe banci. Am observat vitraliile absolut impresionante ale acestei biserici din inima orasului. A doua a fost catedrala ortodoxa clujeana, in care am participat la aproape o ora de slujba. Biserica – plina, corul catedralei – absolut inaltator, bine ales, iar acustica corala – ireprosabila. In plimbarea mea, m-am oprit cateva clipe si in fata Librariei Librarium, una pe care n-o ocolesc niciodata cand ajung la Cluj, si am luat cateva instantanee de vitrina. Cateva titluri mi-au atras atentia, prin denumirile lor. Cateva case si statui mi-au atras privirea si le-am imortalizat. Am savurat sub ploaia lenta linistea si pacea orasului duminca dimineata, oras atat de agitat in rest…  Din cand in cand, mici grupuri de tineri in tricouri albe cu emblema „Zilele Cluj-Napoca – 25 mai-1 iunie 2012”, treceau alergand in viteza in diverse directii, prin ploaie, probabil intr-o competitie cu premii. Aceasta a fost singura agitatie de pe strazi in aceasta dimineata transilvana…

Această prezentare necesită JavaScript.

Slujba de seara la Manastirea Nicula

Sambata seara (aseara) am asistat la slujba de seara de la Manastirea Nicula  din jud. Cluj. Se gaseste la cca. 1 ora de mers cu masina de Cluj Napoca, catre Dej (aproape de Gherla). Prima oara am fost acolo acum un an si jumatate, si de atunci inca de 3 ori. Am ajuns acolo prima oara din curiozitate. Citisem si auzisem de multi ani despre icoana Fecioarei Maria (care a lacrimat la 1699) si care salasluieste in manastire. Multi vorbeau de Nicula ca despre unul dintre „locurile puternice” ale credintei romanesti, si poate cel mai puternic din Ardeal. Locul in care se afla manastirea este foarte pitoresc, in mijlocul naturii, sus pe un deal. La prima mea vizita acolo am privit in tacere de jur imprejur si am incercat sa patrund taina unui loc despre care auzisem multe. Am avut doar senzatia unui loc stravechi, puternic amprentat de timp, de evenimente. Nu am reusit sa intru in vibratia ortodoxa a locului, atunci. Am vazut si icoana, frumos incadrata de raze, salasluind sus pe iconostasul altarului. La anumite momente ea este coborata peste usa principala a altarului si uneori credinciosii pot merge s-o sarute si sa se roage, atingand-o. La a doua vizita insa, s-a intamplat sa iau parte la o slujba oficiata de staretul de atunci, parintele Andrei Coroian. Atunci abia am simtit forta teribila a locului si a sfinteniei de-acolo, si am legat-o de acel preot calugar. Am fost atat de patrunsa si miscata de predica vie, adanca si curajoasa a parintelui, incat, abia din acel moment am simtit nevoia sa revin, spre imbunatatire, la Nicula. Am mai avut sansa sa il vad o data pe parintele Coroian, dar din pacate ieri nu a participat la slujba. Intrand pe site-ul manastirii, tocmai am constatat ca in dreptul staretului apare acum un alt nume, probabil este cel al parintelui care a slujit aseara. Tanjisem dupa forta de a transmite si impartasi har a parintelui Andrei Coroian, si speram sa ma pot adapa aseara… Cred insa, ca intr-o zi nu foarte departe, am sa il regasesc si sa pot din nou simti adevarata credinta revarsata de alesii Domnului care slujesc unele dintre manastirile romanesti. Cei cu care, de la prima intalnire, simti ca totul capata o alta dimensiune, cea a legilor de dincolo de fire…pe care le cautam intrand in biserici.

Redau mai jos cateva cuvinte frumoase ale Părintelui arhimandrit Andrei Coroian (stareţ pana de curand la Manastirea Nicula), si inserez si cateva fotografii pe care le-am facut aseara la Nicula.

„Când ne rugăm către Dumnezeu şi către Maica Domnului, atât să ne rugăm: Doamne, ajută-mă să te cunosc şi învaţă-mă să te iubesc. Dacă înveţi să-L cunoşti pe Dumnezeu şi să-L iubeşti, esti fericit, pentru că, vedeţi, aici, pe pământ, când găseşti o persoană deosebită şi ajungi să o cunoşti şi să o iubeşti, eşti fericit. Cu atât mai mult când cunoşti Persoana Supremă, Care e însăşi iubirea, însăşi fericirea şi însăşi frumuseţea. Noi nu numai că avem acces la fericire, ci suntem chiar destinaţi fericirii!”

Această prezentare necesită JavaScript.

Jurnalisti de presa scrisa…

Il urmaream aseara pe postul TV Antena3 pe jurnalistul Marius Tuca, la emisiunea lui Mihai Gadea. Nu il vazusem demult, pentru ca de multi ani a renuntat la emisiuni TV si nici nu a mai aparut pe un astfel de canal media. Este, dupa cum insusi s-a descris, un „jurnalist de presa scrisa” dedicat si fidel acestui gen, si care a inceput sa urasca aparitiile TV inca de multi ani, si pe care le evita. Ultima oara l-am vazut/audiat in filmuletul de decernare a premiilor unui concurs organizat la Castelul Peles ( link aici), acum cateva saptamani. Acolo, o implicare de un alt gen… Remarcasem si atunci si aseara, o schimbare profunda la acest jurnalist, la acest om; o transformare – pe care m-am bucurat sa o identific! Transformarea din Marius Tuca de la show-ul lui TV si pana la Marius Tuca pe care am acum ocazia sa il observ in ultima vreme, imi pare remarcabila. Sunt sigura ca au trecut multe peste omul din el, si au lasat urme adanci. Aseara i-am vazut lumina speciala din ochi, depanand o parte a povestii despre calatorii romani de pe nava Titanic – romanca si fiul ei, supravietuitori in barca nr. 14, care au devenit „subiectul de aur” al echipei de la Jurnalul National din aceste zile. Dincolo de subiectul gazetaresc pe care probabil si l-ar dori orice jurnalist, am observat insa pasiunea teribila pentru „miezul din paine”, poate chiar voluptatea  de-un anume fel, traita si rasfranta in exprimarea verbala si non-verbala a lui Tuca. Priveam, dincolo de tema aceasta cu Titanicul, pe care o dezbateau in studio, felul in care „jurnalistii de presa scrisa” isi traiesc pana la mistuire profesiunea, contopita in profesiune de credinta…

O alta revelatie – pentru mine, o reprezinta un alt jurnalist, pentru care nu am avut aplecare speciala pana de curand:  Stelian Tanase. Aparitiile sale TV alaturi de Mircea Dinescu nu mi s-au parut niciodata remarcabile, poate chiar din contra… Si nici altele din urma, ca si comentator/jurnalist la TV. In ultima vreme insa, citesc regulat blogul lui Stelian Tanase, pe care l-am gasit odata pur intamplator, si mi se pare unul dintre cele mai bune si interesante. O exprimare puternica, fara a fi artagoasa ori revoltatoare, analize fine si variate, o placere sa le citesc. E-adeavarat, uneori graba conduce la dese greseli de scriere, uneori deranjante. Subiectele insa, pastelate, bine scrise, placute la citit. M-am hotarat sa citesc cartile lui Stelian Tanase, sunt sigura ca voi mai avea multe surprize de descoperit…

Exista jurnalisti care nu sunt nimeriti sa apara in media vizuala, asa cum exista jurnalisti care nu sunt nimeriti sa apara in media scrisa, ci vice-versa. Forta lor consta si in puterea de a-si intelege talentul si de a nu urmari cu orice pret o afirmare care nu li se potriveste. Doi dintre cei pe care ii consider „jurnalisti de presa scrisa” sunt cu siguranta Marius Tuca si Stelian Tanase. La celalalt capat, un contraexemplu ar fi jurnalista Oana Stancu, careia presa media ii vine ca o manusa!

Gandurile ex-regelui Carol al II-lea la finele razboiului

Urmaresc „Insemnarile zilnice” ale lui Carol al II-lea in perioada sfarsit de aprilie 1945 – iulie 1945. Ele creioneaza stirile socotite importante de catre fostul suveran roman, din perioada ultimelor saptamani ale celui de al doilea razboi mondial dar si propriile ganduri legate de evolutia lumii si de propria viata. Spicuiesc cele ce mi se par interesante ori importante, mentionand data cand apar in jurnal:

Luni, 30 aprilie 1945: „… Se confirma executarea lui Mussolini, care s-a facut in niste conditiuni oribile. De fapt, este un asasinat, caruia incearca sa i se dea o infatisare , mai mult sau mai putin legala. Dupa moarte, trupul lui si al altor fascisti de vaza au fost expuse pe piata publica, in Milano.

Marti, 1 mai 1945: „Ieri a murit Hitler, asa anunta Radioul german, a murit in Berlin, la postul lui de comanda, cel putin aceasta moarte nu este lasa. Inlocuitorul, lasat de el, este o surpriza: Amiralul Doenitz. Chiar el a anuntat vestea poporului german. De Himmler si de Goebbels nu se mai aude.”

Miercuri, 2 mai 1945: „A cazut Berlinul, iata strigatul care a strabatut intreaga omenire in ziua de astazi. Radiourile si megafonurile au urlat toata ziua (n.n. Carol se gasea in exil in Brazila). Bucuria a fost universala,caci, intr-adevar, este unul dintre evenimentele primordiale ale razboiului. De la Napoleon incoace, capitala trufasa a trufasei Germanii nu fusese calcata de picior inamic. Un veac aproape Germania paseste din victorie in victorie si Pangermanismul expansionist si brutal, sub conducerea lui Hitler, a incercat ultima lovitura; impotriva intregii lumi coalizate n-a putut rezista si, acuma, inima chiar a germanismului si a prusianismului a primit lovitura de moarte. Lovitura finala a fost data de Armata Rosie, sub comanda maresalilor Konev si Jukov, prestigiul URSS a crescut enorm, si cu drept cuvant.Anglo-saxonii au lasat aliatilor lor rasariteni onoarea de a face aceasta cucerire, ESTE O GRESEALA, trebuia, pentru aceasta cucerire finala si decisiva, combinarea fortelor. Berlinul a cazut si sa nadajduim ca, de asta data, a cazut impreuna cu el , o data pentru totdeauna, primejdia continua a Pangermanismului. Asa cum a fost prefacut in ruine, asa sa fie prefacute in cenusa veleitatile de dominatiune ale rasei teutonice. Destule veacuri a chinuit ea lumea. […] Acesta ar fi rezultatul mortii lui Hitler, care se confirma oficial. El s-ar fi sinucis, impreuna cu Eva Braun, nevasta lui, si acel vesnic megafon ce era Goebbels. Aceasta disparitie a adus dupa sine, fatalmente, dezagregarea tutror fortelor germane. UNUL DUPA ALTUL DISPAR ACESTI CONDUCATORI, PENTRU CARI SINGURA SCUZA UMANA CE LI S-AR PUTEA DA ESTE CA AU FOST NEBUNI.”

Sambata, 5 mai 1945: „… cari aduc stiri din Tara. Si acestea au venit sa mareasca si mai mult ingrijorarea mea. S-a facut o noua expropriere, care, de asta-data, este radicala, n-au fost lasate decat 50ha si se iau vitele si masinile, n-au fost exceptate decat Domneiile Coroanei, ale Bisericii, fundatiilor, etc. Masura este una sociala,dar in aceste momente, mai ales anti-economica. Va insemna o mare scadere a productiei agricole si deci va insmena o noua greutate pentru refacerea Tarii. Ce nu-mi place in aceasta masura este TENDINTA RADICALA DE COMUNIZARE, CARE, CA O CEATA PESTILENTA, SE INTINDE ASUPRA INTREGII LUMI. Intre alte dezastre pe care acel infam Hitler le-a adus asupra noastra e….”

Marti, 8 mai 1945: „E ziua V, ziua Victoriei, la miezul noptii inceteaza oficial razboiul in Europa. Zic ca inceteaza oficial, caci asa reiese din actul de predare, dar mai sunt nuclee tari cari nu asculta de ordine, atata si-a imbibat Hitler in ei ideea ca trebuie sa lupte impotriva URSS. In tot cazul, acestia nu pot rezista mult timp. Azi-seara am expediat o serie de telegrame de felicitare, intre cari si una lui Mihaita. Aceasta este, din nou, o incercare de a lua contact, sa vedem ce va da, personal mi-e cam teama ca nu voi primi un raspuns. Mi-am facut o mentalitate ca nu m-astept la nimica bun, daca insa vine, e un dar de la Dumnezeu, astfel nu pot avea deceptii, ci numai surprize agreabile.”

Miercuri, 16 mai 1945: „DE MULT N-AM MAI AVUT O ZI LUMINOASA CA CEA DE AZI, A SOSIT DE LA MIHAITA RASPUNSUL LA TELEGRAMA MEA. BUCURIA ESTE CU ATAT MAI MARE CU CAT NU M-ASTEPTAM LA EL, DE MULTUMIRE SUFLETEASCA NU MAI VORBESC, EA ESTE INFINITA, CACI IATA 4 ANI DE CAND NU MAI AUZISEM DE LA EL, AFARA DE ACEA PREA RECE TELEGRAMA CU PRILEJUL LUI 23 AUGUST. Si din punct de vedere exterior este perfect, caci aceste raporturi intre mine si el intereseaza la extrem lumea, in general. In sfarsit, s-a rupt gheata si un contact a fost stabilit. Cine , mai ales, a inebunit de bucurie este Duduia, caci telegrama este calda SI EA NICIODATA NU S-A INDOIT DE RASPUNSUL LUI.”

Vineri, 25 mai 1945: „Vorbim mult despre cum si unde ne vom intoarce in Europa. Eu sunt de parere sa mergem in Portugalia, si de acolo vom vedea si vom putea sa ne informam asupra posibilitatilor de a merge mai departe. Totul este, astazi, asa de complicat, si mijloacele de transport atat de grele.” (n.n. Aflati in Brazilia la data respectiva, o tara in care nu s-au acomodat, iar ca stare de boala acolo Elena Lupescu a zacut aproape continuu luni de zile, incercau sa revina in Europa, respectiv in Franta, unde Carol avea doua proprietati: Castelul Coesmes, nu departe de Paris si Castelul Fabron, la Nisa. Primul nu fusese iremediabil afectat de razboi, dar al doilea, scrie Carol  la 7 aprilie, fusese ruinat. Franta era o tara pe care o iubeau si in care aveau unde sa locuiasca. Planurile lor nu au putu fi realizate exact, s-au intors in Portugalia abia in toamna lui 1947, unde au ramas apoi pana la moarte, nemairevenind niciodata in Romania. Au putut insa vizita Franta si castelele lor de acolo.).

Duminica, 27 mai 1945: „… Din Franta vin unele vesti cari indica faptul ca acolo lucrurile merg greu, viata este foarte scumpa, multa lume pleaca de acolo incoace, si noi tocmai acolo dorim sa mergem. Am stat linistit cu Duduia si am vorbit mult despre viitor. AMBITII POLITICE NU MAI AM, DAR DE TRAIT IN TARA AM DORI. PRIMUL LUCRU ESTE DE A STABILI LEGATURA CU MIHAITA SI, ATUNCI, DE A PUTEA ARANJA CHESTIA CASATORIEI, FACUTA IN LINISTE SI FARA ALAIU. PENTRU MOMENT AVEM UNDE STA, DE BINE DE RAU COESMES (n.n. castelul sau de langa Paris) ESTE LOCUIBIL, PE URMA, IN TARA, VREAU SA TERMIN SCROVISTEA SI SA FAC DIN EL CAMINUL NOSTRU. CRED CA AR FI BINE SA RENUNT LA TITULATURA DE REGE, CACI E RIDICOL DE A FI UN FOST, SI LUMEA DE AZI NU PRICEPE ACEST LUCRU. VREAU SA FIU UTIL TARII MELE, SA FAC BINELE, SA M-OCUP DE MUZICA, DE CULTURA, SA VANEZ SI, DACA AM MIJLOACELE, SA CALATORIM.”

Duminica 3 – marti 5 iunie 1945: „… E regretabil si pentru viitor destul de ingrijorator de a vedea aceasta quasi-permanenta neintelegere intre asa-numitii prieteni (n.n. este vorba de puterile aliate). Cum vrea lumea sa intre in pace si liniste daca rivalitati si egoisme persista in acest fel? SI TOATE ACESTEA IN FATA UNEI NOI PRIMEJDII MONDIALE, CARE ESTE PANMOSCOVISMUL. TRIST SI URAT SE ARATA VIITORUL. Din Tara, o telegrama de presa spune ca acelora condamnati la moarte, zilele trecute, MIHAITA LE-AR FI COMUNTAT PEDEAPSA IN INCHISOARE, DEOARECE S-A CONSTATAT CA ADEVARATII CRIMINIALI AU FOST ALTII SI CA EI N-AU FOST DECAT EXECUTANTI.”

Vineri, 8 iunie 1945: ” … Privind inapoi, CELE CE AM PARCURS DE 15 ANI, SI MAI ALES DE 10 ANI INCOACE. PRIVESC VIITORUL CU LINISTE, MAI ALES CA AM PUS LA O PARTE TOATE AMBITIILE. CE O VREA TARA SI MAI ALES CE O VREA DUMNEZEU.”

Acestea sunt o parte dintre gandurile ex-regelui Carol al II-lea la finele razboiului. Dupa ce a parasit Romania, fara sa abdice, in septembrei 1940, si-a dorit sa revina in tara, sa revina ca rege, dar, urmarind jurnalul sau, deducem ca la un moment dat a realizat ca asa ceva devenise imposibil. Istoria maturase orice speranta intru monarhie. A simtit si a inteles aceasta odata cu finalizarea razboiului. In 1945 continua sa isi doreasca revenirea in tara, dar nu-si mai dorea titulatura de rege, nici macar de fost rege. Alte prioritati se detasasera, asa cum scrie clar in ziua de 27 mai 1945. Isi dorea sa fie acolo unde se nascuse, copilarise si se formasse, dar nu-si mai dorea sa fie ceea ce invatase sa fie. Se impacase cu sine, cu propriile ambitii, dar mai ales cu timpul si cu istoria. Speculatiile privind dorinta sa continua de revenire in tara, ca rege, nu se sustin decat pana in 1945. De atunci incolo, acestea nu mai au sustinere. Decat pentru cei care considera drept minciuni cele afirmate in propriul jurnal.

Universitatea Politehnica din Bucuresti: recunostinta Regelui Mihai

Pare ca in ultima vreme elitele academice din Romania au decis sa isi manifeste, in sfarsit, sustinerea fata de institutia monarhica, in speta fata de unul dintre cei mai stimati si apreciati monarhi in viata ai Europei: Regele Mihai al Romaniei. Dupa acordarea foarte recenta a titlului de „DOCTOR HONORIS CAUSA” de catre alte doua universitati romanesti, si universitarii din domeniul tehnic au luat aceasta decizie.  La 24 mai 2012, orele 14.00, Senatul Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti  se va reuni intr-o sedinta festiva pentru a decerna Titlul Academic  „DOCTOR HONORIS CAUSA”  Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei. Prin citirea Laudatio, se va evoca importanta istorica a rolului Majestatii Sale, Regele Mihai I. La festivitate sunt asteptati sa participe peste 200 de persoane – personalitati din viata culturala, stiintifica si academica.

Romania universitara se resusciteaza!

Fotografii ale evenimentului – se gasesc pe blogul Principelui Radu al Romaniei.

Al set de fotografii se gaseste pe site-ul universitatii.

O zi de sambata cu trecere prin Alba Iulia

Am avut un drum la Cluj. Azi, al ora pranzului, s-a intamplat sa iau masa la o terasa-restaurant pe malul Somesului. Vremea era frumoasa, insorita, florile si copacii din zona terasei inveseleau locul, colorat de multimea destul de mare de cleinti. Intamplarea a facut ca la aceeasi terasa sa vad, la o masa alaturata, pe politicienii Crin Antonescu, Daniel Constantin si alte persoane necunoscute (eu nefiind un cunoscator al politicii romanesti, decat cea pe care o vede si stie orice roman, de la TV), care mi-am dat seama ulteior, erau membri PNL sau USL din Cluj. La aceeasi masa am zarit, intr-un inconfundabil sacou alb, pe actorul meu de suflet, Dorel Visan, si trebuie sa recunosc ca la inceput m-am crispat usor… Localul este unul frumos (Restaurant Sinaia) si trebuie sa subliniez ca „onoarea” de a viziona pe viu comportamentul unei mese de cca. 15 politicieni romani (poate nu chiar toti…) in ziua de azi, nu mi-a mai stricat starea – cum m-as fi asteptat, pentru ca a fost unul decent, moderat si de buna-cuviinta. Unul la care nu te mai astepti, fiindca nu mai ai prea mari sperante… Dupa o vreme, politicienii din capitala s-au retras, ramanad cei locali si actorul Dorel Visan, pe care l-am observat relaxandu-se si savurand, in sfarsit, in linistea si tipicul lui ardelenesc, mancarea. Am citit apoi in media, si m-am dumirit, de ce „intamplarea” a facut sa intalnesc la Cluj o parte a personalitatilor politice ale momentului (Crin Antonescu si Daniel Constantin): raspunsul l-am gasit citind aici.

Dupa-amiaza am continuat-o trecand prin Alba Iulia, un oras pe care il iubesc de multa vreme, si cand am ocazia, opresc sa trec pe la Catedrala Incoronarii si sa rememorez o bucatica din istoria noastra (cea din foto alaturata este alta catedrala, cea romano-catolica „Sf. Mihail”). Azi, la cca. 2-3 luni de cand am trecut si oprit ultima oara la Alba Iulia, am constatat viteza in care proiectele de reabilitare ale centrului istoric al Albei Iulia se transpun in practica. Este uluitor cat de bine merg lucrarile de reabilitare acolo si cu ce efecte splendide! Toata zona arata nu numai foarte bine, dar actiunile au reusit sa scoata la iveala, in modul cel mai iscusit istoric si artistic, vechile „comori” ale Cetatii Alba Carolina. Am ajuns la Alba Iulia in jurul orei 18, si in toata zona istorica era mare forfoteala, in afara mireselor de sambata ce faceau fotografii prin cetate, nenumarati localnici la plimbare ori excursionisti ca noi. Am facut cateva fotografii pe care le pun mai jos. Cele de interior sunt din Catedrala Romano-Catolica Sfântul Mihail, situată în interiorul cetății, cea care are in turn ceasul. Aceasta catedrala se gaseste in dreapta si foarte aproape de Catedrala Ortotoxa a Incoronarii. Pe mine cladirea aceasta totdeauna m-a impresionat la exterior, dar azi a fost pentru prima oara cand am vizitat-o si in interior, si m-a surprins grozav!  Cateva date despre ea se gasesc aici.  Se afirma ca este cel mai valoros monument de arhitectură romanică din Transilvania și din România. De asemenea, ca lăcașul deține două recorduri la nivel național: este cea mai veche catedrală din țară, și  cea mai lungă catedrală din România (89,16 m în ax). Intr-o alta fotografie am imortalizat noua statuie a lui Avram Iancu ridicata in interiorul cetatii Albei de foarte curand. La Alba Iulia, cand merg, in sufletul meu totdeauna se face lumina!

Această prezentare necesită JavaScript.

Previous Older Entries Next Newer Entries