Sambata de iarna la Manastirea Brancoveanu

Această prezentare necesită JavaScript.

Apoftegme ale Parintelui Arsenie Boca, de pe vremea cand era la Manastirea Brancoveanu,  la Sambata de Sus (Fagaras):

„Pentru consolidarea noastra, a apartenentei noastre la crestinism, ne trebuie o sfortare a ratiunii si a mintii, mai presus decat participarea sau citirea rugaciunilor, acatisetlor, paracliselor, etc. de exemplu, care sunt a.b.c.-ul copilariei crestinismului. Crestinismul are nevoiesi de idei si de o cunoastere profunda a ideilor religioase, nu numai de practicarea unor rugaciuni”.

„Pentru ca sa nu aiba putere asupra ta ideile negative, citeste Predica de pe Munte si lasa-te convins de faptul ca factorul supranatural te poate ajuta in toate tragediile si neputintele tale. Cauta de a-ti insusi si trai cele spuse in Predica de pe Munte, paralel cu efortul de a te ruga Celui ce a rostit-o si vei vedea ca vei putea rezista oricaror incercari. Ajutat de factorul supranatural biruiesti pe cel ce-ti trimite gandurile rele, negre, chiar gandul sinuciderii.”

Marturie despre facerea chiliei din munte a Parintelui Arsenie, la Sambata, in Fagaras

Parintele Nicolae Streza aduce o alta marturie scuturata de aure mistice exaltate dar si de neadevaruri indreptate cu rautate, despre chilia pe care Parintele Arsenie Boca incepuse a o pregati in Muntii Fagaras, la circa 3 ore de mers pe jos fata de Manastirea Brancoveanu – unde slujea in acele vremuri. Povestirea este redata in cartea Parintelui Streza, „Marturii despre Parintele Arsenie”, din care am extras cateva pagini spre directa citire, mai jos. Chilia din munte era destinata retragerii din cand in cand, pentru liniste, tacere, meditatie si rugaciune, a Parintelui Arsenie, iar lucrul la chilie a inceput probabil la inceputul verii anului 1946. Parintele Streza a sapat el insusi in stanca, vreme de 5 zile, sus in munte, in a doua partea a lunii iulie 1946, ca sa ajute, ca si altii, la mersul inainte al lucrarii gandite de Marele Duhovnic. Este o alta pagina de rara acuratete si de rara sansa, a cunoaste si raspandi adevarul despre momente de viata si de traire ale Sfantului Ardealului, asa cum a fost…

„Am dormit in chilia Parintelui Arsenie”…

… Asa se intituleaza unul dintre capitolele cartii „Marturii despre Parintele Arsenie„, scrisa de Parintele Nicolae Streza.

Cartea aceasta imi pare cel mai bine, echilibrat, simtitor si drept scrisa, dintre cele de marturii despre duhovnicul Arsenie Boca. Este scrisa de un om a carui intreaga viata a fost condusa, incepand de la varsta de 16 ani – cand l-a cunoscut – de Parintele Arsenie, de viziunea lui asupra lumii si vietii, de felul sau de luminare si iluminare. Este o carte-document de exceptie, in care amintirile se insiruiesc in buna cuviinta, in marturusire sincera, necosmetizata si nehiperbolizata, despre cel mai mare duhovnic roman ortodox al secolului al XX-lea – Arsenie Boca.

Autorul cartii il cunoaste pe Parintele Arsenie in vara lui 1942, la Manastirea Brancoveanu de la Sambata, si ramane ucenicul sau intreaga viata, urmand facultatea de teologie si apoi vrednicia de preot pana la pensionare. A fost intre cei care au carat sicriul cu Parintele, la Prislop – in decembrie 1989, din biserica la groapa. A fost mereu, intr-un fel sau altul, pe aproape, stiind, vazand, cunoscand. Actualmente, in varsta de 86 de ani, Parintele Streza continua sa depuna marturie despre felul in care viata sa a fost schimbata si ghidata de prezenta harismatica a Parintelui Arsenie – ca model de traire si de manifestare pe tot parcursul anilor sai, din 1942 si pana azi.

Capitolul „Am dormit in chilia Parintelui Arsenie” mi se pare de o mare frumusete – prin descrierea fidela, cuviincioasa si iubitoare a modului in care vietuia parintele la Sambata, in chilia sa. Cu siguranta, marturia este unica, putini sau extrem de putini fiind cei ce au avut privilegiul sa vada si sa doarma in chilia de la Sambata. Intamplarea povestita, pe care o voi reproduce din cartea Parintelui Streza (editia a II-a, Ed. Credinta Stramoseasca, 2009, pag. 80-82) a avut loc in vara tarzie a anului 1945, cand autorul cartii avea 19 ani si tocmai isi daduse bacalaureatul, iar Parintele Arsenie era deja foarte iubit, cunoscut si cautat, si avea 35 de ani. Tanarul Nicolae Streza era deja de zeci de ori participant la slujbele manastirii, statuse sub epitrafirul parintelui de multe ori, si era deja hotarat sa urmeze teologia. A avut indrazneala dar si privilegiul de a vedea cu ochii sai „caminul” zilnic al mareului predicator si duhovnic.

Dupa ce mi-am luat bacalaureatul, in fiecare Dumineca mergeam la manastire. Odata, auzind ca Parintele se osteneste mult, i-am zis cu inca doi prieteni, ce mergeau si ei regulat la manastire:

– Parinte Arsenie, am dori sa vedem chilia dumneavoastra.

– Chiar vreti?

– Da, Parinte.

– N-o sa vedeti mare lucru. Dar daca voiti, iata asta-seara, cand voi termina cu obligatiile mele, sa ma asteptati la casa staretiei si nu numai ca veti vedea chilia mea, dar veti si dormi cu mine, ca sa vedeti si voi cum e calugaria.

Nu am zis nimic, dar in sinea noastra ne bucuram mult, pentru ca vom vedea chilia si vom dormi cu Parintele Arsenie. Pe atunci, fata de azi, exista o cladire la vechea steratie, unde era si resedinta de vara  – cladire separata- a Mitropolitului, bucataria si acareturile. Cladirea chiliilor parintilor era o constructie de tip vagon, cum sunt azi unele scoli, cu un hol pe mijloc si de o parte si de alta cateva camere, care erau chilii, pentru Parintele Arsenie, pentru Parintele Serafim, pentru Parintele Vasile si Ioan si una se aranja pentru Parintele Mladin, care era la studii de doctorat la Viena. In fata chiliei Parintelui, care dadea cu fata spre munti, era biblioteca manastirii in care am intrat apoi adeseori si am citit carti pe care le procurasera parintii. […]

Seara pe la orele zece, Parintele a aparut, iar noi il asteptam.

– Ei, haideti sa mergem la chilia mea.

Ne-am dus cu Parintele si ne gandeam ce vom vedea. Dar iata ce am vazut: o camera de cam 4x4x4 metri cu o fereastra spre munti, dimineata am vazut acest lucru. Atunci nu era lumina electrica la manastire. Parintele a aprins o lampa de petrol ca sa vedem. In chilie erau urmatoarele obiecte de mobilier: intr-un colt un dulap, pentru haine, vopsit alb; langa el un cuier, pentru reverenzile calugaresti, care atarnau; in drepta ferestrei o masa simpla de lemn de brad invelita cu o fata de masa alba, pe care erau asezate cateva carti, probabil ca una era Biblia; o cruce cu postament si pare ca ceva de scris. Pe pereti erau doar vreo doua icoane. Ne uitam dupa pat, dar nu am vazut. Ce am vazut: pe latura dreapta a camerei, care mai avea vreo doua scaune tot de lemn, simple, pe langa perete, am vazut, intinsa peste niste scanduri, o cuvertura, o patura, de prin partile noastre. Altceva nu am vazut, nici covoare, dar podeaua de scandura de brad era foarte curata.

– Ei, acum vedeti chilia mea.

– Da, Parinte.

– Ce ati crezut ca veti vedea?

Noi nu am spus nimic.

– Ei, acum la rugaciune. Voi veti dormi in mijlocul chiliei, direct pe podea, caci n-am paturi pentru voi, iar eu voi dormi aici, pe scandurile mele.

Ne-am asezat in genunchi si cu fata spre icoane, ne-am rugat o vreme, in timp ce si Parintele se ruga aproape de patul sau de scanduri, dar nu mult timp, dupa care stingand lampa,s-a asezat pe patul sau. Noi ne-am intins pe podeaua chiliei, cu hainele ce le aveam pe noi. Nu mai dormisem pana atunci direct pe scandura. Cu mare greutate, dupa ce ne vanzolisem destul, am adormit epuizati. Ne-am trezit devreme; ne dureau oasele si tot corpul, neinvatati cu astfel de dormire. Parintele s-a sculat si el devreme si ne-a zis:

– Ati vazut, deci, chilia mea! Ati vazut cum e calugaria, dar stiu cum v-ati rascolit, ca sa puteti dormi pe scandura (parintele asezat pe patul sau a dormit nemiscat), ne-a zis, cu un zambet si ras usor, pe care si acum pare ca-l vad. Asa-i calugaria. Haideti sa ne ducem la ale noastre, fiecare.

Nu stiu daca am mai zis ceva, noi, dar am trait o experienta care mi-a ramas in amintire pana azi. Atunci ne-am dat seama cum se osteneste Parintele. Mai tarziu, in timpul teologiei, am aflat despre asceza – ostenelile sfintilor – a celor ce vor sa dobandeasca linistea patimilor chiar si a unora nepacatoase, numai sa poata sa se apropie de Dumnezeu si sa-i slujeasca lui.”

Manastirea Prislop – ieri si azi…

Cum arata in vremea Parintelui Arsenie (anii ’50), cum arata in anii ’80 si cum arata azi (2013), Manastirea Prislop:

Prislop este locul drag in care Parintele Arsenie Boca a dorit sa fie inmormantat. Cand privim locurile, incercam sa ne imaginam cum arata Prislopul in perioada 1949-1958, cat Parintele a stat si a trudit acolo, cat a primit, binecuvantat si invatat pe cei care ii cereau sfatul. Am alaturat trei fotografii, la intervale mari de timp, ale Prislopului. Spre meditatie… In prima, cea in care este prezent si Parintele Arsenie, se observa biserica (usor diferita de cum arata in anii de mai tarziu), tencuita in alb. Casa de langa biserica – arhondaricul, apare si in poza cu Parintele , se observa coltul acoperisului ei langa umarul drept al parintelui – ea exista in 1949 asa cum exista si azi.

Activitatea Parintelui Arsenie Boca de la Prislop, poate fi cuprinsa sintetic in cateva fraze, pe care le citam din cartea sa, „Cararea Imparatiei”, ed. II-a, Sibiu, 1999, p.347 – asa cum apar adaugite de ingrijitorii cartii:

Parintele Arsenie a lucrat constant, potrivit intereselor bisericesti, restaurand in acest rastimp (n.n. 1949-1958 – an final in care a fost indepartat din manastire si din monahism, pe nedrept) manastirea in cauza, prin angajarea personala in toate muncile de aci: tencuiala pentru pregatirea frescei, ridicarea schelei pentru pictura ce urma sa o execute personal, sculptarea iconostaselor si a stranelor, in general lucrarea intregului mobilier, restaurarea bisericii si a cladirilor anexe, la care a adaugat altele noi, inzestradu-le cu toate cele privind gospodaria (saiva nde oi, grajd de vite, etc.), pentru a nu intrelasa amenajarea si decorarea intregii curti, un adevarat parc natural, strajuit de o clopotnita, pe stanca, in admiratia tuturor.

Mai jos inserez alte cateva poze actuale (ianuarie 2013) cu locul sfintitor de la Prislop, unde cei care il iubesc si CRED in puterea Parintelui de a face legatura intre noi, pacatosii, si Prea-Inalt, vin la rugaciune, reculegere si reintoarcere catre sine. Privind in tacere, locuri azi sfinte, lasate astfel prin trecerea unui OM SFANT, Parintele Arsenie Boca…

Această prezentare necesită JavaScript.

Intalnirea Ilenei Bratu cu Salvador Dali (II)

In toamna lui 1968, ciberneticiana, graficiana si eseista Ileana Bratu, il viziteaza – pe celebrul pictor suprarealist – Salvadorfoto-dali Dali, la el acasa, in Spania. Ea avea 29 de ani, iar artistul avea 64 ani.  Vizita urma participarii lui Dali la vernisajul unei expozitii de grafica si desen a Ilenei Bratu, din septembrie 1968, la Barcelona. Despre prima intalnire a artistei romance cu Dali am scris aici. Ambele descrieri ale intalnirilor cu Dali sunt pline de farmec si de originalitate. Aceasta a doua intalnire o reproduc din cartea Ilenei Bratu „Rasurnare in spatiu„, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1975:

Pentru a ajunge la Cadaques, pe Costa Brava, trenul opreste mai intai la Figueras, localitatea natala a lui Salvador Dali. Apoi o cursa strabate tinuturi de o neasemuita frumusete, drumuri in serpentine urcand o coasta ca o peninsula, inconjurata de mare. Stanci de forme ciudate, pamanturi rosii, vegetatie abundenta, palmieri, un mic paradis ca o insula a fericirii pe care doar spatiul mediteranean o poate concepe. Dali locuieste la port Lligat, zona rezidentiala, privilegiata, cu o specaculoasa iesire la mare. Casa sa nu depaseste in inaltime casele pescarilor din imprejurimi. Micul port are o viata izolata, retrasa, e multa liniste, casele sunt albe, acoperite de olane, casa lui Salvador Dali e tot alba, acoperita de olane. Totul e alb, in afara de mare, o mare verde-aurie din care se inalta stanci halucinante, asemeni arhitecturilor lui Gaudi. Dali sustine ca Gaudi ar fi venit la Cap Creus ca sa se inspire pentru Sagrada Familia. Nu se stie exact care este adevarul, dar exista o certa asemanare de structura intre microformele arhitectonice ale stancilor si polimorfia geologica gaudiana. Intre Gaudi si Dali nu exista asemanari aparente, ei fac parte din acelasi climat mediteranean si au poate aceeasi viziune nemasurata asupra lumii. GAUDI INSEAMNA IN CATALANA A SE BUCURA SI DALI INSEAMNA A DORI. Semnificatia numelor e poate neinsemnata, dar ea contine un sambure de adevar. Daca a se bucura si a dori au in ele ceva sinonim, acel ceva este o stare, si starea aceasta este produsul unui mediu generos in care asociatiile de idei pot fi deconcertante.

Pentru a raspunde intr-un fel vizitei pe care mi-a facut-o la expozitie, am acceptat ca o vizita la Dali nu se poate desfasura decat sub forma unui ritual, a unei travestiri, dincolo de care ar fi putut fi eventual posibil un dialog. Purtam deci o imensa palarie de pai, un sombrero, si aveam insemne de solie un fel de luth vechi cu doua coarde si un arc cu sageti. Mi-am depus cartea de vizita in mana unui valet cu figura de taran catalan si am asteptat sa fiu primita.

Lumina din Port Lligat are ceva de peisaj olandez, un fel de Delft mediteranean ascetic si singuratic, imaginea cea mai indepartata a Mediteranei. Niciodata inainte de a pune piciorul in Port Lligat nu l-as fi putut asemana pe Dali cu Vermeer. Acest calm marin al locurilor venea intr-o atat de totala contradictie cu zgomotoasa publicitate din jurul lui Dali, incat am avut chiar o clipa sentimentul ca gresisem adresa. DOAR PREZENTA A DOUA IMENSE OUA ALBE RIDICATE CA DOUA CUPOLE DEASUPRA ZIDURILOR MARCAU INTERVENTIA SPIRITULUI DALINIAN. Simbol al genezei, al perfectiunii, oul marca diferenta de lumea exterioara prin prezenta unei lumi interioare. Lume ascunsa de zidurile albe comunicand secret cu exteriorulprin intermediul geamurilor atintite ca niste ochi pluricelulari spre circumferinta vasta a spatiului, gata sa-i receptioneze cele mai mici vibratii. M-am simtit inconjurata de fascinatia magnetica a acestor geamuri enigmatice, dincolo de care mi se pregatea, fara sa stiu, o primire regala. DALI S-A LASAT ASTEPTAT PENTRU A SE TRAVESTI IN REGE.  IN VESTIBUL, INTRAREA ERA PAZITA SIMBOLIC DE UN URS URIAS DE CARE ERAU AGATATE CA DE UN CUIER ARME DE VANATOARE. Am fost condusa prin coridoare stramte si lungi, trecand prin nenumarate arcade si urcand sau coborand trepte, ca intr-un labirint din care greu poti iesi. In sfarsit am ajuns intr-o sala de forma ovala cu o masa de forma ovala strajuita de armura unui cavaler medieval si avand o singura fereastra ce incadra asemeni unui tablou, in absenta totala a oricarui alt tablou, un peisaj marin de o unica frumusete. Un fel de biblioteca, mai precis o suprapunere de rafturi, gazduia, in loc de carti, O COLECTIE DE OUA DE GIPS DE CELE MAI DIVERSE MARIMI. Ramasesem imobilizata asemeni armurei de cavaler cu sagetile atintite spre o tinta necunoscuta si cred ca daca as fi avut in fata o oglinda as fi izbucnit intr-un ras zgomotos, intr-atat ar fi putut parea de hilara unui spectator solemnitatea pozitiei mele. CAND A INTRAT DALI, IMBRACAT IN HERMINA SI PURTAND IN MANA UN SCEPTRU DESPRE CARE AM AFLAT CA ESTE CHIAR SCEPTRUL LUI SARAH BERNARD, AM DEPUS MASINAL SAGETILE, ARCUL SI INSTRUMENTUL CU COARDE LA PICIOARELE GAZDEI MELE, IN SEMN DE PACE. DALI LE-A RIDICAT IN SEMN DE ATENTIE SI M-A INTREBAT DACA STIU SA CANT LA ACEL INSTRUMENT. I-am raspuns ca din pacate nu stiu, si nici instrumentul nu putea fi folosit, fiind extrem de vechi. Stiu insa, am spus, sa trag cu arcul. Dali a zambit pe sub mustata sa daliniana si m-a invitat ceremenios sa iau loc… (VA URMA).

Bijuteria din Bixadul Oltului

DSC05867Am descoperit bisericuta aceasta, „bijuterie” – cum am numit-o imediat ce am zarit-o, pentru ca cel ce ingrijeste cele doua biserici ortodoxe din satul majoritar secuiesc Bixad (jud. Covasna), este un om iubitor de Dumnezeu, un om iubitor de ortodoxie. A avut amabilitatea sa imi arate, pe langa lacasul pentru care mersesem la Bixad, si aceasta bisericuta, cea mai veche dintre cele doua, dealtfel. Pentru mine, a fost o bisericuta-revelatie. Micuta, dar cu o pictura pe lemn (de foarte curand reconditionata) de un fel cum nu am vazut nicaieri (se va vedea in foto, mai jos).

Biserica a fost construita in perioada 1834-1835, din piatra acoperita cu tigle, are hramul „Sfantul Gheorghe” si a fost sfintita in 1845. Are forma dreptunghiulara, o lungime de 12 m, latime 6 m si inaltime 5 m. La intrare este un mic pridvor deschis, deasupra caruia este un singur turn – in care au fost trei clopote (in timpul retragerii ungurilor din Transilvania, unul a fost furat de ei). Iconostasul este din lemn sculptat si are trei randuri de picturi: primul – scene din viata Mantuitorului, al doilea – Sfintii Apostoli; al treilea – Sfintii Prooroci. Din pacate, numai o parte din iconostas se mai pastreaza, si aceasta fiind „salvata” de la aruncarea pe foc pentru incalzit, de insusi ingrijitorul bisericii si „ghidul” meu iubitor de Dumnezeu. Din fericire, se mai vad urmele picturii, in unele locuri chiar bine; inscriptiile de pe aceasta sunt in caractere chirilice. La intrare, deasupra usii, se mai vad cuvintele: „Kadar Laszlo 1834; Keresztes Annie, 1835” (am prins in uma dintre fotografiile de mai jos).

Biserica detine cateva valoroase carti vechi de cult: Cazanie din 1742 – cu litere chirilice, Evanghelie din 1844 – in chirilica, pe ea se afla o inscriptie cu numele ocrotitorului Vasile si una cu modul in care s-a construit biserica; Liturghier, Bucuresti, 1887, pe coperta e scris numele pr. .. Sachelarie. Pe langa acestea sunt si obiecte vechi valoroase: icoana Maicii Domnului (pictata in ulei pe sticla, din sec. al XIX-lea), icoana cu scene si portrete scripturistice (sec. al XIX-lea), clopot de 100 kg (din aliaj, turnat la Pesta in 1840).

In 1903 in Bixad existau 160 de familii de credinciosi romani /  640 de suflete (328 barbati si 312 femei), din care 480 stiau „sa scrie si sa citeasca”. Astazi, am aflat, dar am si constatat pe viu, foarte greu este sa te descurci in limba romana acolo. Copiii, iesiti de la scoala la ora la care ne-am aflat acolo, nu stiau sa lege nici doua vorbe in romaneste…  In timpul primului razboi mondial, s-a instituit, sub teroare, un program intens de maghiarizare: toti crestinii au fost trecuti in registrele catolice, devastandu-se biserica ortodoxa; pe romani i-au pus sa jure cu lumanarea in mana ca se lasa de ortodoxie si ca vor ramane pe veci catolici. In 1917 in Bixad nu mai era nici un credincios ortodox. Dupa primul razboi mondial, Arhiepiscopia Sibiului a ridicat Bixadul la rangul de parohie. In 1922, preotul Dumitru Trifan a facut raport la Ministerul Cultelor, cerand fonduri pentru reparatiile bisericii „Sf. Gheorghe”; din rapoartele anului 1935 rezulta insa ca nu s-a facut nici o reparatie mai consistenta, desi biserica avea deja 100 de ani. In anul 1937, intrucat biserica necesita reparatii radicale, inginerul Dumitru Bogdan, care exploata cariera de piatra de la Bixad, a construit pe cheltuiala sa o biserica noua. Este vorba de biserica  „Sf. Dumitru”, in care se gaseste pictura de proaspat absolvent de belle-arte a Parintelui Arsenie Boca, pentru care am facut deplasarea la Bixad (si despre care am scris aici). La 30 martie 1955, bisericuta veche „Sf. Gheorghe” a fost propusa pentru demolare dar datorita justei interventii a protopopului a fost salvata, nefiind inca expusa prabusirii (temelia era de piatra si caramida). In urma unui raport din iunie 1959, Comisia Monumentelor Istorice a trimis un delegat, care a declarat biserica monument istoric, fiind salvata astfel de la demolare. A fost reparata in anii 1974-1975 dar degradarea a continuat. In bisericuta veche „Sf. Gheorghe” s-a reinvestit serios abia acum cativa ani, cand Ministerul Culturii si Cultelor, prin Programul national de Restaurare / Oficiul National al Monumentelor Istorice, a demarat consolidarea si restaurarea ei (2006). Astazi, avem sansa sa gasim in aceasta bisericuta o pictura pe lemn ca nicaieri altundeva! Am atasat fotografiile, spre demonstrare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Filme: „Omul lui Dumnezeu”si „Un om luminat” – despre Marele duhovnic Arsenie Boca

Previous Older Entries Next Newer Entries