„Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb pentru sufletul sau?”

Exista in Evanghelia dupa Marcu, cap. 8, versetele 35-37, o parabola a carei intrebare existentiala este de capatai: „Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb pentru sufletul sau?”

Ne nastem cu o misiune. Nu poate fi la voia intamplarii nimic, nici nasterea, nici viata, nici moartea. Legi prea MARI pentru mintea noastra prea MICA. Pornind de la aceasta prezumtie, primul pas AICI este sa ne identificam rostul nostru. Adesea ne este imposibil sa reusim singuri. In aceasta etapa este rolul modelelor, reperelor, fie ei oameni din preajma noastra, oameni pe care ii intalnim pe CALE, sau oameni pe care ii cautam concret si constient, sub indemnul cugetului. Lipsa modelelor, independent de vremuri si de vreme, este obarsia dezastrului.

Privita de la distanta, omenirea pare un conglomerat de lighioane alergand bezmetice nu-se-stie-incotro si nu-se-stie-pentru-ce. Sunt prea multe reguli, ale tot atator grupuri, pe planeta noastra. Grupuri si reguli, raportate la varii repere. Reperele, modelele omenirii, ar trebui sa fie independente de aceasta organizare. Sa fie DEASUPRA celor trecatoare.

Cand iubim, simtim cu totii, indiferent de cel fel de lighioana suntem, ca ne indreptam spre ABSOLUT. Ani in sir, sintagma lui Marin Preda, „daca dragoste nu e, nimic nu e”, a ramas pentru mine o afirmatie oarecare. Cu timpul am inceput sa-i simt pulsul, apoi puterea, si-apoi suprematia. Codul genetic al fiintei noastre spirituale este iubirea. Ea este cea care dainuie dincolo de AICI si ACUM. Ea ne invata si ne conduce pe singura cale care nu este cea a lighioanelor ci a omului care ajunge sa se intrebe: „Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb pentru sufletul sau?”

Coincidente regale…

Astazi, 22 ianuarie 2012, se implinesc exact 90 de ani de la ceremonia botezului Regelui Mihai I al Romaniei, organizat in Sala Tronului de la Palatul din Calea Victoriei, Bucuresti.  Istoricul Diana Mandache a introdus pe blogul sau un memento al evenimentului.

Tot astazi, 22 ianuarie 2012, Casa Regala a Romaniei transmite primul comunicat oficial referitor la situatia ultimelor 10 zile din Romania si pozitia casei regale vis-a-vis de manifestatiile populare.

„Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața” – extras din discursul Regelui Mihai in Parlamentul Romaniei, Bucuresti, 25 octombrie 2011.

„Regele și Principesa Moștenitoare urmăresc evenimentele cu profundă îngrijorare și rămân hotărâți să facă tot ce este în puterea lor pentru a apăra și promova interesele României, fără să favorizeze nici o formațiune politică” – extras din Comunicatul Casei Regale, Bucuresti, 22 ianuarie 2012.

Pe marginea agendei culturale Sibiu Baroc Update 2012

Proiectul complet al agendei culturale a anului baroc de la Sibiu se gaseste pe site-ul Casei de Cultura a Municipiului. Comisia de selectie a hotarat sa dea gir unui numar de 53 de proiecte ce se vor derula incepand cu luna februarie 2012 in Sibiul baroc. Cofinantarea facuta de Primaria Sibiu pentru proiectele culturale este de 13 milioane lei (cu 4.2 milioane lei mai mult decat in 2011). 

Dintre cele mai atractive evenimente, sunt de amintit:

– Parada Baroca- Intrarea în oras a Baronului Brukenthal, 29 – 31 martie 2012

– Asociatia Culturala Acapella – O lume polifonica, 07 aprilie – 18 decembrie 2012

– Fundatia Culturala ARTEX, Muzeul Labirint – valori baroce ale patrimoniului cultural sibian, 13 mai 2012

– Heritas Fundatia Transilvana pentru Dezvoltarea integrata, Protectie si Revitalizare a Patrimoniului Cultural- Festivalul Huet Urban Goes Baroc, 19 – 20 mai 2012

– Muzeul National Brukenthal: Go for baroque!, 31 mai 2012;  Fascinatia gradinilor- de la Sibiul epocii baroc la Palatul Brukenthal de astazi, 06 iunie – 15 iulie 2012; Baroc si Iluminism, septembrie 2012

– Parohia Evanghelica C.A. Sibiu- Orgile Sibiului- tur de vizitare a unui patrimoniu baroc unic în bisericile din Sibiu , 16 iunie 2012

– Complexul National Muzeal ASTRA – Pe urmele barocului taranesc din Transilvania, august – noiembrie 2012

Pelerinajul la Fatima al ex-regelui Carol al II-lea, in 1948

Fatima este un oraş în Portugalia, renumit pentru apariţiile Fecioarei Maria, care au avut loc acolo în 1917 si care au fost recunoscute de Biserica Catolică. Oraşul este situat in centrul Portugaliei şi se afla la 123 km nord de capitala Lisabona. A devenit celebru prin afluenţa de pelerini ce vin la sanctuarul Fecioarei Maria de la Fatima (astazi marcat de o mare biserica dedicata Maicii Domnului), construit pentru a comemora evenimentele religioase din 1917, când trei copii de cioban au raportat mai multe apariţii ale Fecioarei, numind-o „Doamna Noastra a Rozariului”. Copiii – Lucia dos Santos şi verişorii ei, Jacinta Fericiţi şi Francisco Marto au intalnit pe Fecioara Maria pe o păşune numita Cova da Iria, unde au dialogat cu ea. In 2009 a aparut cel mai recent si complet film despre evenimentele de la Fatima din 1917, filmul se numeste „The 13th Day„. Alaturi de Lourdes (Franta), Fatima este unul dintre centrele reprezenative ale pelerinajului romano-catolic mondial.

Citesc jurnalul regelui Carol al II-lea din perioada exilului. Am fost uimita sa regasesc in el descrisa ziua in care Carol a vizitat sanctuarul de la Fatima. In ale sale „Insemnari zilnice”, in vol. al V-lea, care acopera anii 1946-1948 (Ed. Curtea veche, 2001), la ziua de miercuri, 7 aprilie 1948, regasim mentionata vizita la Fatima. Incepand cu sfarsitul lui 1947 sau inceputul lui 1948, regele Carol al II-lea reuseste sa revina in Europa, in Portugalia, dupa intense si uriase eforturi de a parasi Brazilia. Ex-regele se gasea, la vremea pelerinajului sau, in al optulea an de exil. Redau mai jos extrasul pentru ziua pelerinajului sau la Fatima:

„E o zi pe care o asteptam de cand am sosit in Portugalia. In sfarsit, am putut sa facem mult doritul pelerinaj la Sanctuarul N. S. de Fatima din Cova de Iria. E locasul sfant al Portugaliei, care, daca se dezvolta, poate deveni un fel de Lourdes.

Am plecat, la 9 dimineata, Duduia (n.n. Elena Lupescu), Ernest (n.n. Urdareanu), Richard, Mary si Dinu Franasovici si Tanzi, oprindu-ne in drum sa-l luam pe dr. Ribeiro. E o zi aproape de vara, si cu toata caldura, drumul este incantator. Intra-adevar, trecem printr-o tara frumoasa si bine cultivata. Vila Franca de Xiria, Caldos da Rainha si Alcobaca, unde pranzim, insotitorilor nostri facandu-li-se foame, la restaurantul „Bao”. Duduia nevoind sa manace inainte de a se fi inchinat la altarul Fatimei, a vizitat, in acest rastimp, splendida Catedrala. Dupa acest popas, urmand drumul prin Batalha, ajungem la locul sfant. Este o imensa piata arida, un fel de vale dominata de o inaltime pe care este construita basilica, urata si neispravita. In dreapta si in stanga sunt spitale pentru pelerinii bolnavi si un fel de manastire, in centrul valcelei, fantanele cu apa sfanta si locul cel mai important, mica capela, ridicata chiar pe locul aparitiilor.

Am venit, Duduia si cu mine, aci impinsi de toata evlavia si cu credinta ca Sfanta Fecioara ne va pazi si indeplini rugile. Am fost, mai intaiu, la basilica, unde nu-i nimica de vazut, si, pe urma, la mica capela, unde, ingenunchind in fata altarului, cu nespusa ardoare, m-am rugat pentru sanatatea si fericirea Duduiei si pentru mantuirea Tarii. Oh! Fecioara facatoare de minuni, implineste-mi rugile fierbinti!

Organizarea e slaba, asa incat lumanarile ce se pun  trebuiesc lasate in aerul liber. Rectorul ne-a poftit in sala de odihna a oaspetilor si, intre alte daruri, ne-a aratat frumoasa coroana data de doamnele portugheze. Daca n-ar fi fost credinta de cari eram cuprinsi, ne-am fi crezut intr-un santier oaresicare. Nefiind zi de pelerinaj, putina lume. Pe cand ne rugam, era langa noi un tanar care trebuia sa aibe mare nevoie de ajutorul Sfintei Fecioare, atat era de dus de credinta sa.

Ne-am intors prin Tomar, unde ne-am oprit ca Duduia sa manance ceva, si, pe urma, prin Tores Novas si Santarem, acasa (n.n. langa Lisabona, la Estoril). Ne-a revenit linistea in suflet.”

Impreuna lamuriri – cu Dan Puric, ianuarie 2012

Oricum ai fi, nu poti sa nu fii profund si mereu impresionat de mintea enciclopedica, ascutita desteptaciune si harul oratoric al artistului, omului de cultura si crestinului Dan Puric. Nu poti intra intr-o sala in care acesta performeaza, sau, cum spune el, „marturiseste”, si sa nu iesi cu o stare admirabila, de implinire, daca nu prin tine insuti, atunci prin altul, prin el – artistul si omul Dan Puric, care stie unde, ce si cum sa daruiasca si sa daltuiasca in mintea si in sufletul auditoriului, in functie de nivelul intelectual si spiritual al fiecaruia. Alternante de acum si aici, de trecut si istorie, de scene cotidiene hazlii, de masuri ale binelui si raului, de rotire in eternitatea clipei si intelesul ei tainic, de invataturi filosofice ori comicarii pantomimice, toate sunt moduri in care  Dan Puric exprima, daruieste, se daruieste. Are o putere uriasa de exprimare si transmitere si stie sa o faca deschizand cu maiestrie mai-toate caile prin care simturile omului pot percepe stimulii exteriori. Deschide caile si-apoi, cu rafinament si gentilete, sufla praful lui maiastru care patrunde, lucrand…

Pe 16 ianuarie, Dan Puric a avut o astfel de intalnire cu publicul care il iubeste, la Sibiu. Casa de Cultura a Sindicatelor, locul de desfasurare, a fost arhiplina, unii spectatori ajungand sa stea chiar pe scena. Probabil peste 1200 de oameni, veniti sa-l audieze, sa-l vada, sa primeasca. A spune ca Dan Puric este o prezenta umana stralucita, sub toate aspectele, este inca incomplet… Dar este imposibil sa gasesti termeni potriviti sa-l caracterizezi cu realism. Oameni ca el se nasc suficient de rar in lumea aceasta, incat fiecare ocazie de a-l audia este, pentru multi dintre noi, o mare bucurie si un mare privilegiu. In seara acestei intalniri, organizata de Asociatia „Sfintii Ardeleni” si de ASCOR Sibiu, Dan Puric a vorbit si de demnitate, caci si-a prezentat si noua carte ( a treia, numita „Fii demn!”), dar a vorbit si despre multe alte lucruri in ideea centrala care-i calauzeste preumblarile prin tara – „sa ne lamurim”, adica noi alaturi de el si el alaturi de noi, publicul sau, asupra rostului nostru ca natie, ca popor dar si ca oameni, ca fii ai unui unic Dumnezeu.

Am coborat, dusi de el, in adancurile fiintiale, ne-am intors in istorie, rafoind pagini ale caror urme se numara prin sirurile de martiri din inchisorile comuniste sau martiri ai credintei ortodoxe; am pornit apoi pe cararile altor timpuri, cand taranul roman, in felul sau neaos, intelegea si exprima starile sale primare dar adanci; am vizualizat apoi, din franturi scenice, situatii comice, aduse in zona hazului-absurd, a hazului de necaz sau a hazului de situatie. Dan Puric, aflat la Sibiu, destul de aproape de satul Lancram, locul de nastere al poetului si filosofului Lucian Blaga, a facut dese trimiteri la opera si gandirea acestuia. M-am intrebat daca omul acesta, Dan Puric, este vreodata greu de urmarit, in ceea ce spune, in ceea ce transmite. Si eu cred nu doar ca nu este, dar a pleca dupa ce l-ai audiat, avand energia inmultita fata de momentul sosirii si o stare de bucurie si implinire pe care nu doar ca n-ai avut-o cand ai intrat, dar pe care rareori le traiesti, toate acestea sunt semnele luminii. La sfarsitul celei mai bine de o ora si jumatate de „marturisiri” si de raspunsuri la intrebarile din public, cu totii am plecat cu un mare si frumos zambet intiparit pe figura, si nu doar acolo, ci, cu siguranta, si in suflet… semnul bucuriei…

Imagini din sala Casei de Cultura a Sindicatelor, Dan Puric – Sibiu, 16 ianuarie 2012:

Daruirea artistului…

„In viata mea, nu am dormit dupa un spectacol… Noptile au fost albe. De 20 de ani, Angela nu doarme dupa un concert…” – asa a marturisit de curand soprana Angela Gheorghiu, in interviul realizat la tv. de Marius Constantinescu. Am vizionat astazi la TVR1 cel mai recent interviu acordat de soprana Televiziunii Române, la sfârşitul lui 2011, cu ocazia promovării discului sau, HOMAGE TO MARIA CALLAS.

Nu am fost si nu sunt o impatimita a operei, cred ca nici nu inteleg/aprofundez suficient aceasta arta, cel putin nu inca. Pe Angela Gheorghiu am remarcat-o prima oara  vizionand tot un interviu, cu cativa ani in urma. Omul Angela Gheorghiu, cu o personalitate care razbate dincolo de sticla ecranului tv., m-a uimit!  In acest mod am fost atentionata sa incep sa-i urmaresc cariera (in masura in care pot).  Nu o auzisem, nu stiam cine este. Mi-amintesc ca similar mi s-a intamplat cand, cu  mai multi ani in urma am vizionat, tot la tv., un interviu cu scriitorul Paulo Cohelo. Si atunci, audiind si vazand pentru prima oara pe omul acela, mi-am spus: trebuie sa fiu atenta la aceasta persoana. Si apoi mi-am dat seama ca, da, persoana era o personalitate; am vazut apoi carti de-ale sale in raftul librariilor, am citit, si apoi ascensiunea din ultimii ani a scriitorului, pe scara succesului international… Probabil noua tuturor ni se intampla, ca „din prima” sa identificam persoanele care transmit ceva adevarat si intens. Angela Gheorghiu este un artist in acest sens al cuvantului, da, este om de arta, dar este si omul artei si arta unui om. Este dintre aceia care consuma umanul din om, spre a sublima in psihedelic si a-l darui auditoriului sau…

M-au impresionat cateva afirmatii ale artistei Angela Gheorghiu. Marturisea in interviu ca ceea ce se intampla cu prilejul fiecarui spectacol al ei este o daruire totala, un consum energetic, inclusiv fizic, urias. Iar in urma acestor daruiri teribile, ramane un gol urias, un gol care trebuie reumplut cu ceva. Este nevoie de o refacere a energiilor consumate, iar artistii mari cunosc probabil aceasta stare. Vorbea de o adevarata „bulimie” de un fel anume: „si golul ala parca nu se umple, parca niciodata nu-i destul” (n.n. din ceea ce ii poate fi oferit inapoi artistului). Intrebata care ar fi reactia ei fata de nereusita unui spectacol, a spus: „Tristetea mea nu ar fi pentru reactia publicului […], dar eu m-as intrista mai mult daca eu as realiza ca nu a fost ceea ce trebuie, ca n-am avut destula forta acolo…”

Intrebata cum primeste criticile din partea celor apropiati, a raspuns: „de obicei nu intreb nimic: cum a fost, cum a iesit….iar daca totusi mi se spune, mi se aduce la cunsotinta ceva, la inceput ma supar … mormai … e un defect al meu, imediat sa raspund…sa reactionez,…iar dupa ceea gandesc…”

… „Ador sa cant in baie Samson si Dalila, nu stii cum ma simt….” a mai spus Angela Gheorgiu, vorbind cu pasiune continua despre muzica, personaje si roluri din opera. „Fiecare arie are o poveste”, iar artista intra in aceasta poveste cu toata fiinta, se imbraca in ea, „Eu nu sunt Angela, sunt fiecare personaj pe care-l interpretez”.

In legatura cu eventualele competitii intre marii cantareti de opera ai lumii, printre care se numara, Angela Gheorghiu a subliniat cu luciditate ca artistul trebuie sa aiba mereu „constiinta a puterii pe care o are, sau a limitei pe care o are. Nu e in competitie cu nimeni, decat cu sine insusi.”

Despre nou inregistratul album, „Omagiu Mariei Callas”, soprana a marturisit ca inregistrarea lui s-a facut jumatate la Londra si jumatate la New York, unde in paralel lucra pentru spectacolul de la Metropolitan, „Romeo and Juliet” – care insa, nu a mai avut loc, artista anulandu-l din cauza starii avansate de oboseala, datorita efortului prea intens, care a pus-o la pamant, imbolnavind-o.

Intrebata care este orasul care o reprezinta cel mai bine, a raspuns ca Adjud si Londra (Covent Garden) – cele doua orase ce reprezinta „punctele de referinta in viata mea, artistica si personala”. Este topita dupa Bach (si a specificat „Ciaccona”) si Mozart, dar asculta muzica romaneasca, care „ma incarca foarte mult”.

In cateva randuri artsita a mentionat faptul ca nu poate sa doarma, ca o macina gandurile. Programul foarte incarcat, multele calatorii care nu ii mai plac, se pare ca in aceasta perioada din viata au devenit foarte obositoare. Mentiona faptul ca „in ultima luna” (probabil nov.-dec.2011) a calatorit in Japonia, America, Moscova, Londra (de doua ori) si Bucuresti. La intrebarea daca isi permite luxul de a avea timp sa stea in liniste, de una singura, sa mai mediteze, a raspuns, surprinzator: „nu e un lux; stau singura, am plans oceane de singuratate”…”tristetile mele, le am, sufar pentru ele, plang pentru ele, dar nu e bine sa fii singur…” Poate sa para socanta o asemenea dezvaluire, dar da, singuratatea artistului…si ieri, si azi, artistii sunt sau se simt singuri: insuficient iubiti, insuficient intelesi. Este prima oara cand am auzit-o pe Angela Gheorghiu vorbind despre singuratate cu adanca sfasiere. Si-a recunoscut si o parte dintre defecte: „sunt repezita…, intarzii…, imi place sa fiu asteptata,… sunt comoda, imi place sa ma uit la TV,”….Inainte de spectacole nu mananca nimic, absolut nimic: „am stomacul plin de tensiune, nu mananc; in ultmii 15 ani, cel putin, sunt in jurul meu zeci de oameni, nici nu as putea  sa mananc, trebuie sa vorbesc cu toata lumea”. In ceea ce o priveste, ca artist la varsta si experienta pe care o are, spune: „de cele mai multe ori gasesc ca sunt ingrozitoare… ar trebui sa ma reinventez”.

La finalul interviului, Angela Gheorghiu a vorbit din nou despre consumul energetic al artistului implinit: „si bucuria consuma, sa stiti…mai trebuie inca o inima ca sa poti face fata…”, sustinand ideea arderii intense care se produce in starile limita ale constiintei. Iar despre cum ar trebui sa fie un spectacol foarte bun, a spus: „armonie totala intre toti cei care participa la spectacol – ca sa fie bun; se petrece ceva atemporal, nu mai exista nici barbat, nici femeie, suntem un corp comun.”  Artistul care daruieste, emana din el, destina,  prin menirea si harul pe care le are…energii nevazute si pretioase aruncate cu darnicie si adanca dragoste spre inimile publicului.

15 ianuarie – Sa punem o lumanare pentru Mihai Eminescu

Desi 15 ianuarie este ziua sa de nastere, destinul atat de trist al omului de cultura si patriotului national Mihai Eminescu, ne trimite cu gandul la a aprinde o lumanare care sa arda in aceasta lume fizica amintind arderea de tot a fiintei si sufletului sau de-a lungul vietii aici…

Un site cu informatii mult mai largi decat cele privind opera poetica a „Luceafarului” poeziei romanesti: http://www.mihai-eminescu.net/

Previous Older Entries Next Newer Entries