Miei, flori, munti…

Daruiesc fotografiile de mai jos celor care iubesc primavara la munte, celor pentru care nimic nu-i mai minunat decat natura la mare altitudine, la vremea cand florile navalesc peste urmele de zapada, la vremea cand mieii alearga veseli printre mamele-oite, la vremea cand magarusii pasc in lumina asfintitului si cand brandusele se raspandesc pe sub molizii inalti, dand aerului binecuvantarea lor albastra… Fotografiile sunt facute la Paltinis – Sibiu (altitudine 1450 m). In unele fotografii se vad crestele Fagarasilor, cu zapada.

Duminica Sfintei Maria Egipteanca

DSC06368

Cand i-am aflat „povestea”, am aflat cea mai tulburatoare poveste despre viata vreunei femei… In mintea mea omeneasca, viata Cuvioasei Maria Egipteanca nu se putea cuprinde, nu incapea in intelegere. Noi, simpli oameni, cu mare greutate vom reusi vreodata   macar sa ne inchipuim ce poate face iubirea de Dumnezeu dintr-un om ratacit, ratacitor.

Maine este duminica in care o pomenim pe Maria Egipteanca, femeia care-si cauta in tinerete sufletul in iadul vietii pe care o traia. Femeia care a inteles intr-o clipa si a intors intr-o clipa de revelatie dumnezeiasca, iadul interior catre Cer.  Femeia in care Cel Rau l-a intalnit direct pe Dumnezeu si-n care pare ca s-a aratat unul dintre cele mai mari miracole intamplate vreunui om, prin indelunga lupta, indelunga rabdare si indelunga credinta si iubire care au transformat-o in Sfanta prin sederea ei in pustie 47 de ani…

Povestea Sfintei Maria Egipteanca (se poate citi aici) ne ofera  una dintre cele mai adanci intelegeri despre forta iubirii.

Fotografia reprezentarii picturale de mai sus, a Sfintei Maria Egipteanca, a fost facuta la Biserica Sf. Treime din com. Rasinari – jud. Sibiu.

Primavara in Dealul Mitropoliei Bucurestilor

Am surprins zilele trecute in fotografii, o zi frumoasa de inceput de primavara la Palatul si Biserica Patriarhiei Romane din Bucuresti. Palatul Patriarhiei de azi este fostul sediul al Camerei Deputaților (pana in 1997) – cel cu cupola si pasarea din varf. Biserica Patriarhiei, foarte asemenetoare Bisericii de la Curtea de Arges. Palatul Patriarhal, o adevarata bijuterie arhitectonica, caruia i-am surprins si o usa sculptata de lemn, foarte frumoasa. Urcand dealul, te intampina dintre copaci statuia domnitorului Al. I. Cuza…

Această prezentare necesită JavaScript.

O avantpremiera la „Romania ingerilor” – cu Parintele Savatie

DSC06267Intalnire ieri, la Libraria Sophia din Bucuresti, cu monahul scriitor Savatie Bastovoi. Pentru mine – prima intalnire „pe viu”. Un regal de suflet si de minte!  Titlul interventiei/conferintei de ieri, titlu ales de organizatori, a fost: „Nobletea duhovniceasca – lege sau fire?”.

Dupa marturisirea parintelui, reintors de la Paris de la Salonul Cartii (desfasurat in a doua jumatate a lunii martie 2013), unde a trebuit sa vorbeasca la o masa rotunda cu tema „Romania ingerilor”, este nevoit sa faca fata- uneori aproape  spontan, unor teme preimpuse.

Nobletea, nobletea duhovniceasca – este un subiect despre increderea nemarginita in aproapele, oricare ar fi el. In acest mod am receptionat, in mod concentrat, ceea ce a dorit sa exprime Parintele. Sa poti bea apa din mana dusmanului fara teama ca el te-ar putea otravi. Si chiar daca ai sti ca mori riscand astfel, sa o faci, cu incredere nemarginita. Dezbinarea, lipsa de incredere, vin din necredinta si vin aduse de mass media prezentului. Daca modelul izbavitor este Iisus, care i se adreseaza lui Iuda tradatorul, chiar si in clipele finale, prin apelativul „Prietene!”, si noi sa facem la fel. Greu, teribil de greu!… Dar aceasta-i credinta, aceasta-i dragostea.

Amintiri din copilaria Parintelui Savatie… Despre cum l-a invatat tatal sau sa se bata, sa-si faca dreptate, sau sa si-o apere – cand era nevoie. Despre nobletea pe care trebuie sa o aiba luptatorul fata de adversarul sau. Despre acel fair-play din orice situatie, inclusiv cea dintr-o bataie de copii.  Sa nu lovesti cand adverarul tau este cazut…sa-i dai ragazul sa se ridice.  „Regula” nobletii in lupta se invata, provine din educatie. Parintele o primise de la tatal sau, de la parinti. A fost un moment, amintindu-si de tatal sau, de emotie vie, adanca, si a fost a doua oara cand l-am vazut pe parintele coplesit in inima,” cu nodul in gat”, oprindu-se fara sa mai poata rosti ceva, cateva secunde. Momente de tacere, parintele intors cateva secunde cu spatele, spre a-si reveni. Si intors inapoi cu fata spre noi, spre public, marturisind – daca mai era nevoie, precum o spovedanie publica: „l-am iubit pe tatal meu”!  Cei care au citit cel putin una dintre cartile lui,  „Fuga spre campul cu ciori” vor intelege mai bine…

Revenind la nobletea luptatorilor, primul soc al parintelui Savatie –copil, a fost ca nu toti copiii urmau regula „nobletii” in atac. Ce facem atunci? Ce facem cand oponentul ori vecinul, nu au noblete? Nu au deprins-o, nu au inteles-o? Mergem dupa regula lor sau pastram regula nobletii sufletesti a crestinului?

Este o bucurie, o sarbatoare sa poti audia pe Parintele Savatie,  daruind, impartasind – invatatura si traire vie. Adancul lui, in care au ramas agatate amintirile, este izvor continuu de inspiratie si de cugetare. Mi-a placut mult felul in care intamplari din anii copilariei sale, le retraieste, cantareste, analizeaza si in pasul urmator ele cristalizeaza ca acte artistice. Parintele ne-a dezvaluit astfel proiectul la care lucreaza in prezent – un filmulet de 15 minute despre un caz real, caruia i-a fost martor in copilarie – cazul unui cuplu de copii handicapati, unul impingand caruciorul cu celalalt in el, pret de 15km dus si 15 km intors, spre a-si cumpara baterii pentru aparatul de radio: o filosofie existentiala din lumea copiilor cu handicap; o legatura de o viata, intre doi copii neintregi care recladesc intregul: picioarele – unul, capul – celalalt.

Parintele Savatie, asa cum a scris in treacat si pe blogul sau (aici), lucreaza la o noua carte, intitulata precum masa rotunda de la Paris, „Romania ingerilor„, o carte despre dialogul Est-Vest in ortodoxie,  un dialog al Parintelui Savatie cu Jean-François Colosimo, presedintele Centrului National de Carte din Franta (el insusi teolog ortodox), cu ocazia invitatiei pe care a avut-o la Institut Ortodox Saint Serge din Paris.  Cartea se pare ca va aparea in jurul Pastilor.

Intalnirea cu Parintele Savatie a durat mai bine de doua ore, din care buna parte din timp parintele a raspuns intrebarilor diverse din public si a impartasit – din nou, lumina, entuziasm, intarirea si harsima unui  monah din care parte din suflet ramane de artist. Poate ca e „vina” primaverii pentru felul in care a vibrat catre noi ieri inima Parintelui Savatie Bastovoi –    emanand culoare, parfum si zambet uman, toate ca la portile de raiului…

Conferinta Parintelui Savatie de aseara se poate urmari mai jos, in doua parti:

 

La 94 de ani, actorul Radu Beligan

Această prezentare necesită JavaScript.

Am avut sansa imensa si bucuria sa ascult o parte din „confesiunile” de scena si de viata ale unuia dintre cei mai longevivi si indragostiti de meseria lor actori romani ai timpurilor – actorul Radu Beligan. Pe 15 aprilie 2013 a fost prezent pe scena Salii Thalia din Sibiu, pentru circa 1h si jumatate. Spectacol retrospectiv, incarcat de melancolie. Un monolog, o prezentare, o retro-vizionare: la 94 de ani, un om fata in fata cu cariera sa si cu o mica parte din publicul sau. Emotionant!

Inceputul „confesiunilor”… Pe fundal, fotografii cu roluri ale sale, de-a lungul anilor si muzica. Apoi a aparut, de dupa cortina, actorul…cu mersul incet, in baston, firav, cu fata alba, fina. S-a asezat pe scaunul de la masuta amplasata pe scena si a inceput sa „frunzareasca” foile cu amintiri.  Sa citeasca ceea ce scrisese despre sine: impliniri, traiect, popasuri, destin, toate – depanand anii. In fata noastra, actorul vorbea despre el insusi cu calm, cu un soi de luciditate pe care il au numai seniorii privind in urma, uneori cu detasare, uneori critic, intrebator. Intrebari esentiale, raspunsuri esentiale. Care este cel mai mare rau din jurul nostru? Prostia umana manifesta! Ce merita sa faci in viata? Sa iubesti, „iubiti orice, dar iubiti!”.

Radu Beligan a fost prieten cu scriitorii Mihail Sebastian si  Camil Petrescu. Legaturi care au avut urmari artistice adanci! A intrat in arta teatrala avand in fata efigia vie a omului de teatru Lucia Sturdza Bulandra. Urcusul sau – sub aripile unor monstri sacri ai timpului sau… Amintiri din anii ’40 – razboi, foamete, legionari si teatre. Piese de teatru si roluri, franturi de Romanie si de boem opera, alternand, pe fundalul modificarilor sociale ale tarii.  Apoi, „am fost director al Teatrului National din Bucuresti 20 de ani… Va dati seama?…. Eu!… Cand Ion Luca Caragiale fusese director al aceluasi teatru numai un an de zile”.

Actorului Radu Beligan i se potriveste atat de bine caracteristica de a fi „sarmant”. Pana si in modul de a-si povesti  cariera, destinul… Tine de felul sau de a fi – sarmant… Apoi intalnirea cu Eugene Ionesco, intalnirea cu piesa „Rinocerii”… Pe fundal, inserat un mic pasaj filmic cu declaratii ale dramaturgului despre actorul Beligan. Intermezzo cu un rol din I.L. Caragiale. Catre final, o recitare impresionanta din „Sonetul 66” de William Shakespeare.

La despartire, cu acelasi sarm si cu demnitatea omului care lasa in urma sa ceva notabil in viata – un model de om de teatru, si-a luat la revedere, a multumit publicului si s-a retras, facand bezele si bucurandu-se de aplauze, ca intotdeauna. L-am urmarit – multi cu lacrimi in ochi, caci probabil, de la sibieni isi lua pentru totdeauna „La revedere!”

 

Crestele Fagarasilor, la inceput de primavara

Această prezentare necesită JavaScript.

Galerie

Imagini de aprilie

Mijlocul lui aprilie, intr-un oras transilvan…

In gand cu Parintele Arsenie Boca

Bisericuta veche a Manastirii din Sinaia

Bisericuta veche a Manastirii din Sinaia

Citesc de o bucata de vreme o alta carte despre Parintele Arsenie Boca. „O alta carte” e doar un fel nepotrivit de a spune…fiindca aceasta carte contine manuscrise inedite ramase la Sinaia ale Parintelui Arsenie, de aducerea lor sub tipar ocupandu-se doi dintre cei din urma si mai apropiati ucenici ai sai, Parintele Daniil Stoenescu (episcop loctiitor al Daciei Felix) si Maica Maria Suciu (de la metohul din Sinaia). Cartea „Parintele Arsenie – Omul imbracat in haina de in si Ingerul cu cadelnita de aur” a fost pregatita pentru aparitie publica incepand cu februarie si martie 2008, cand Parintele Daniil a cercetat pentru intaia oara manuscrisele Parintelui Arsenie ramase la Sinaia. Despre carte, Parintele Daniil spune: „Aceasta carte nu este o carte despre viata Parintelui Arsenie. Aceasta carte nu este o carte despre semne, minuni sau miracole. Aceasta carte este marturia noastra personala […] despre personalitatea harismatica uriasa si multipla a sfintiei Sale, si despre invatatura si teologia Sa.”

Multe s-au spus, s-au scris si se vorbesc despre Parintele Arsenie Boca. Adesea imaginea creata se departeaza de realitate si se transforma in ceva ce, cu siguranta, ar fi displacut unui Om care a iubit si a manifestat cea mai adanca smerenie si modestie. Cartea aceasta ni-l reveleaza prin ceea ce insusi Parintele Arsenie a gandit si a asternut pe hartie, deci este copia fidela a urmelor „penelului sau” intelectual, spiritual si sufletesc pe care le poate lasa direct asupra noastra. Este atat de rar accesul direct la sursa, si cartea aceasta ni-l da! Pe langa „Cararea Imparatiei” si „Cuvinte vii”, ca cititori, avem nesperata sansa sa-l primim pe Parintele Arsenie direct in minte si direct in inima.

Am ales sa transcriu aici o mica parte dintr-un text din carte, purtand titlul: „Revelatia si fericirile Apocalipsei„:

In sufletul omenesc se cerne un strafund de tristete, dupa un Paradis pierdut. Se ispitise omul sa cunoasca, inainte de vreme, binele si raul. Ca urmare se vazu pe sine gol si nu mai vazu pe Dumnezeu. Se trezi imbracat in haine de piele, intemnitat in trup si aruncat din Rai in lumea aceasta. In urma sa se inchisera usile si o paza de foc ramase de straja. Afara, sufletu-i ajunse prada amagirilor, gusta amarul placerilor, iluzia bucuriilor, intunecarea cunoasterii. O singura stea luase cu sine de pe cerul Raiului: steaua constiintei. La lumina ei vazu ca viata si-o facu suferinta, cand nu si-o facu de-a dreptul iad. La lumina ei vazu sfarsitul vietii: moartea, Sodoma si potopul, apa si focul platira cunoasterea data de sarpe. Dincolo de zare, inspre Dumnezeu: intunerec cepatruns. Si a fost asa vreme-ndelungata, multe mii de ani de-a randul. Zbuciumarea mintii cu intrebari fara raspuns si strafulgerari de-o clipa din cealalta lume maturizara omul sa poata primi adevarul in locul umbrelor. Acum, fapturi ceresti si o stea calatoare, neobisnuita, vestira pamantului ‘Bucurie mare’: Dumnezeu darui oamenilor, in noaptea Craciunului, Pacea, sub chipul gingas al unui Prunc. Veni smerit sub lege, Cel ce, in tunete, dete Legea in Sinai. Dumnezeu-Om veni sa stea de vorba cu oamenii, pe limba lor, si sa raspunda la toate intrebarile fundamentale ale sufletului omenesc. Caci setea cunostintei si foamea de adevar e mai mare in firea omeneasca, decat setea de apa si foamea de paine. Adevarul este conditia de echilibru a fiintei omenesti. Minciuna sau amagirea e terenul care fuge de sub picioare, provoaca dezechilibru, caderea si decaderea, pervertirea spiritului. Care-i adevarul despre lume si viata, care-i adevarul despre moarte, despre nemurire, care-i adevarul despre o alta lume, despre Dumnezeu chiar, despre om, vazut sub perspectiva zbuciumatei sale istorii – toate acestea nu sunt decat nelinisti si cutremure de pamant, sub slabele picioare ale mintii omenesti.„…

La Manastirea Petru voda, aprilie 2013

Am vizitat ieri din nou, scurt, cele doua manasitiri de la Petru voda (jud. Neamt), cea de maici si cea de calugari. Fotografiile de mai jos sunt luate de la cea de a doua.

Dupa cum se stie, pastorul celor doua este Parintele Justin Parvu, acum in varsta de peste 94 de ani, probabil ca cel mai mare duhovnic roman in viata, o personalitate ortodoxa care va ramane adanc in istoria crestinismului romanesc. Daca la manastirea de maici am remarcat viteza cu care se dezvolta ansamblul, inmultirea numarului de calugarite, de la an la an, la manastirea de calugari am remarcat dezvoltarea laturii comemorative a marilor marturisitori crestini din inchisorile comuniste.

Am ajuns in vremea pranzului – a iesirii de la trapeza, la manastirea de maici. Vanzoleala… Intre timp, din cladirea asezamantului pentru ingrijirea batranilor, unde isi are chilia Parintele Justin, coborau treptele zeci de elevi de liceu, care fusesera sa primeasca binecuvantare, in cadrul saptamanii „Scoala Altfel”. M-am gandit cu bucurie ca in Moldova (caci autocarul ce astepta elevii era unul cu numar de NT) mai sunt profesori care inteleg menirea religiei vii in formarea caracterelor si care au ales sa aduca elevii sa primeasca un cuvant de duh de la un sfant in viata. Am intrat scurt si in asezamantul pentru copii de care se ocupa una dintre cele mai luminoase maici pe care eu le cunosc si m-am bucurat sa regasesc atmosfera de respect si cumintenie ce trebuie sa domneasca intr-un loc in care copiii nevoiasi sau lipsiti de parinti sunt educati pentru viata. Cladiri noi m-au intampinat in aria de dezvoltare monahala, inclusiv noua poarta a manastirii.  Gramezi mari de lemne de foc, de curand taiate, erau intinse in diverese locuri langa cladiri, si dupa cantitatea lor, am putut evalua amploarea pe care care a luat-o asezamantul de maici, ca numar de suflete. Rare sunt locurile din tara aceasta, unde dezvoltarea are asemenea viteza. Si desigur, manastirea de maici de la Petru voda nu este una obisnuita, ci una cu asezaminte sociale in care batrani si copii primesc ingrijire in demnitate, lumina si credinta. In biserica, linistea din vremea pranzului, cu doua maici rugandu-se in liniste la strana. La trapeza, sfarsitul mesei, in bucataria manastirii munca multa, cea de dupa strangerea mesei pentru, poate, peste 70 de calugarite. In caminul pentru varstnici, jos la intrare, maica de serviciu si persoane asteptand in liniste sa fie primite, dupa lista, de Parintele Justin. O atmosfera febrila, de frunici harnice, roind cu treburi… Ici-colo, pelerini veniti, ca si mine, sa se inchine intr-un loc mustind de credinta.

A doua escala scurta am facut-o la Manastirea de calugari de la Petru voda, cea de la cativa km mai sus, cea pe care de altfel a ridicat-o Parintele Justin insusi in anii ’90. Am regasit acolo totul aproape neschimbat. Acolo era multa liniste si pace. Ceea ce am regasit in plus au fost mormintele noi din cimitir, alaturi de mormantul unui  mare marturisitor preot al inchisorilor comuniste, Parintele Gheorghe Calciu, care este acolo din 2006. Apoi, la intrarea in curtea manastrii un monument-troita ridicat de curand intru comemorarea marturisitorilor Ionel Mota si Vasile Marin, pe a carui frontispiciu sta un mic text ce se poate citi pe una din fotografiile inserate mai jos. Un alt element comemorativ este un tablou al marturisitorului preot Ilie Lacatusu, si el inserat de curand pe insirarea de nume si personalitati careia Manastirea Petru voda de calugari a hotarat sa i-o dedice.

In ambele manastiri de la Petru voda au fost aduse cranii si oase ale mucenicilor inchisorii de la Aiud, pastrate cu sfintenie in racla, si despre care Parintele Justin, un supravietuitor, aduce dovada si marturie istorica fara seaman.

Felul in care Parintele Justin Parvu a coagulat si depus marturie despre supravieturea romaneasca a anilor 1948-1964, atat prin manastirile de la Petru voda, cat si prin cele de la Aiud si actualmente Poarta Alba, cat si in altele, este felul in care istoria reala si-a cerut si isi arata drepturile. Romanii pot invata istoria si asa, daca in alt mod ea ne ramane tinuta deoparte, tainuita ori neasumata.

Next Newer Entries