Itinerar portughez (III): pescarusii din Cascais si Estoril

 

Itinerar portughez (II): imagini cu azulejo

DSC07459Azulejo  sunt placile de ceramică portugheza pictate si lacuite tipice culturii portugheze, ultilizate ca elemente decorative  fără întrerupere timp de cinci secole si care tapeteaza/orneaza de obicei zidurile sau peretii cladirilor. Există, de asemenea, tradiția realizarii de azulejos si în fostele colonii portugheze și spaniole din America Latină și din Filipine. În Portugalia, azulejos se găsesc pe peretii interiori și exteriori ai bisericilor, palatelor, ai caselor obișnuite, ai gărilor ori stațiilor de metrou, etc. Ele reprezinta un element absolut original al arhitecturii portugheze si sunt aplicate pe pereți dar si pe pardoseli ori chiar pe tavane. Nu sunt folosite doar ca o formă de artă decorativă, ci au de asemenea o capacitate funcțională specifica – precum controlul temperaturii cladirii. Unele azulejos reprezinta cronici ale unor evenimente istorice și culturale majore ale istoriei portugheze, ori ale religiei. Mai jos inserez cateva fotografii cu azulejos pe care le-am admirat in Lisabona si in imprejurimi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Intinerar portughez (I): Sintra

Am revenit pentru cateva zile in Portugalia – Lisabona si imprejurimi. Am regasit-o si mai frumoasa decat anul trecut, cand am fost prima oara, si cand mi-am fagaduit sa revin… Sintra, orasul-parc care in luna mai are o splendoare naturala fara seaman si care ofera un buchet de miresme de o varietate coplesitoare, m-a  facut sa ma minunez si mai mult de frumusetile lasate de Creator pe pamant:

Plajele din jurul Lisabonei

Plaja Guincho, la 35km de Lisabona si la 5km de oraselul-statiune litorala Cascais, este una care m-a impresionat. Pentru a ajunge pe plaja, la Oceanul Atlantic, se strabate o lunga punte de lemn peste spatii acoperite cu dune de nisip pe care reusesc sa creasca in smocuri ierburi ciudate. In luna mai, pe nisip cresc niste flori absolut uimitoare si incantatoare, la care mi-a ramas gandul si inima (am pus foto), mirandu-ma de acomodarea lor intr-un sol de acel soi. E-o plaja salbatica pe care apa oceanului o scalda mereu cu valuri puternice, fiind recunoscuta pentru curentii oceanici extremi ce genereaza un paradis acvatic pentru surferii pasionati. Florile de pe plaja din Guincho sunt realmente de neuitat…

Am vazut si alte plaje frumoase in jurul Lisabonei, mai putin salbatice. Pe unele din ele erau instalati pescari. Altele, mai mici, erau cele apartinand statiunilor Cascais si Estoril, pe care se instalau primii turisti din acest an. Bucuria de a vedea Oceanul Atlantic pe plajele portugheze din jurul Lisabonei, inca destul de pustii la inceput de mai, a fost unica.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sintra – un loc, un palat si un parc…

Sintra este un oraș situat la cca 25 km vest de Lisabona, înscris pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, din 1995. Pentru a ajunge acolo, am luat trenul din mica gara Entrecampos din Lisabona, si am calatorit cca. 30 de minte. La coborarea din tren m-a invaluit un aer si mai grozav decat in Lisabona sau in statiunile de pe litoralul Atlanticului, un aer de o prospetime si o aroma nemaintalnite. Explozia naturii in luna mai este minunata acolo. Zona este situata la oarecare altitudine, iar doua dintre punctele de atractie ale orasului sunt Palatul National Pena si Castelul Maur, ambele situate la oarecare altitudine fata de centru. Pana la castelul Maur, care domina de pe varful muntelui, drumul se poate parcurge pe jos, intr-o absolut pitoreasca ingenamare de stradute, alei si poteci. Este o provocare placuta si imbietoare pentru cei care iubesc natura si amestecul de civilizatie si salbaticie. Pantele sunt pe alocuri semnificative, si urcusul nu este simplu oricui. Insa merita! Palatul National Pena, situat mai jos, dar tot pe o colina ce strajuieste deasupra oraselului, este cu adevarat minunat. Pentru a ajunge la el, se strabate parcul Pena, impresionant prin multitudinea de specii rare de copaci si plante. Eu am vazut acolo pentru prima data un arbust/copac cu camelii rosii, foarte similare trandafirilor (am inserat foto). O multime de plante erau in floare, fiind inceputul lunii mai, asa incat n-am putut decat sa savurez un mic paradis vegetal.

Sintra, cu Palatul Pena si vegetatia zonei vor ramane in memoria mea ca unul dintre cele mai frumoase si pitoresti locuri pe care le-am vazut pana acum. Arhitectura Palatului, mobilele, picturile, articolele de portelan, sticla, metal, toate decorurile interioare, m-au coplesit. Daca ar fi sa compar cu Castelele Peles sau Pelisor, as spune ca le egaleaza, dar intr-un cu totul alt stil. Am fost deaseamenea impresionata de racoarea extraordinara si aerul deosebit de interesat din capela palatului, care, ulterior am aflat – este una foarte veche si a fost construita in evul mediu in urma aparitiei Fecioarei Maria in acel loc. In jurul acelei capele, ulterior manastire, ingloband-o, s-a construit Palatul Pena in perioada 1842-1854. Inserez cateva dintre pozele din Sintra, din oras, de la Palatul Pena si din Parcul Palatului, luate de mine cu cateva zile in urma, in plina explozie de culoare si parfum vegetal imprejmuitor:

Această prezentare necesită JavaScript.

Oceanariul din Lisabona

Celor indragostiti de fauna adancurilor, le recomand, daca ajung la Lisabona, sa viziteze neaparat Oceanariul! Aflat in partea estica a orasului, exact pe malul raului Tagus, intr-o cladire de arhitectura moderna, este amplasat intr-unul din cele mai noi cartiere ale Lisabonei. Are o colectie absolut impresionanta de pesti si mamifere marine dar si o colectie de pinguini pitici, pasari de ocean si plante de apa. Nenumarate specii, intr-un mediu placut, unde poti petrece minimum 3-4 ore de superba relaxare si admirare a minunilor existente in natura. Am fost atat de entuziasmata de fauna si flora marina, incat cu siguranta voi dori sa revad Oceanariul Lisabonei, cu fiecare ocazie cand voi mai ajunge acolo (daca se va intampla). O mica parte din colectia de poze facute acolo o inserez mai jos. Spre admiratie…

Această prezentare necesită JavaScript.

Manastirea São Vicente de Fora – locul de veci al lui Carol al II-lea pana in 2003

Manastirea São Vicente de Fora din Lisabona este locul in care ex-regele Romaniei Carol al II-lea a fost inmormantat in 1953, alaturi de regii Portugaliei – in panteonul regal al monarhilor de Braganza (Casa de Bragança). Aflat in exil la Estoril, la cca. 20km de Lisabona, din 1947, Carol al II-lea a murit in  noaptea de 3/4 aprilie 1953. Am mai scris despre moartea regelui pe blog, pe o pagina separata, inspirata fiind de ceea ce citisem in jurnalul sau personal.

In cartea „Regele Playboy – Carol al II-lea al Romaniei” – autorul Paul D. Quinlan descrie ultimele clipe si decesul ex-regelui astfel: „In Vinerea Mare, pe 3 aprilie 1953, pe cand Carol si Elena (n.n. Lupescu) petreceau o seara linistita acasa, Carol s-a plans deodata de o durere ascutita in partea stanga a pieptului si in brat. Duduia s-a repezit la telefon, si intr-o jumatate de ora doctorul se afla langa patul lui Carol. Acesta se simtea deja mai bine si i-a spus doctorului sa nu-si faca griji pentru el, ci sa vada <<ce e cu Printesa, care are un soc puternic>>. In vreme ce doctorul statea de vorba cu Elena, Carol a suferit un violent atac de cord. Cand doctorul s-a intors la pat, Carol murise. Avea 59 de ani. Duduia isi iesise din minti de durere. Plangea fara incetare; refuza sa manance sau sa doarma; intra permanent in dormitorul unde zacea trupul neinsufletit al lui Carol, tipand si sarutandu-i fata si mainile, ca un personaj dintr-o tragedie greaca. Din pricina starii in care se afla, Urdareanu a trebuit sa se ocupe singur de pregatirile pentru inmormantare. Guvernul portughez a decis, plin de bnavointa, ca fostul suveran putea fi ingropat in Panteonul Regal de la Manatirea São Vicente, unde erau inmormantati regii Portugaliei, pentru ca bunica sa fusese membra a familiei regale portugheze, iar in tara nu exista nici o biserica ortodoxa. Ca o ironie a sortii, exact la o saptamana inainte de moartea lui Carol se prapadise si Zizi Lambrino. Timp de mai multe zile, corpul neinsufletit al lui Carol, imbracat in straie civile, cu o esarfa a inaltului Ordin „Carol I” petrecuta peste umeri, a fost expus pe catafalc in salonul vilei Mar y Sol. Sute de persoane au venit sa-si aduca ultimul omagiu. Funeraliile au avut loc marti, 7 aprilie. Sicriul deschis a fost mutat in holul vilei, unde un capelan englez a tinut o scurta slujba. Lupescu, invesmantata din cap pana-n picioare in crep negru, cu voal, si fara obisnuitul ei machiaj abundent, plangea fara sa se poata controla. Inainte de a se inchide pentru totdeauna capacul sicriului purtand blazonul romanesc, Lupescu s-a aplecat peste Carol, l-a sarutat pe frunte si a strigat „Adieu, amour de ma vie!” […]  De la Estoril, cortegiul funerar format din 40 de masini, insotit de o escorta militara pusa la dispozitie de ministrul Salazar, s-a indreptat spre São Vicente. Cand sicriul a fost depus in Panteonul Regal, Regimentul de Infanterie si Fanfara Garzii Republicane i-au dat onorul militar. Lupescu a suspinat pe tot parcursul slujbei religioase. Cand sicriul din mahon masiv a fost coborat in mormant, Elena i-a soptit unei prietene: <<As vrea sa mor!>>. A trebuit, practic, sa fie scoasa din manastire. Avea sa mai traiasca inca 24 de ani. Asa cum se si cuvenea, cand a murit, sicriul ei a fost pus alaturi de al lui.”

Acum cateva zile la Lisabona, am avut ocazia sa vizitez din exterior Manastirea São Vicente. Am trecut de doua ori pe acolo, odata lunea – cand era inchisa pe tot parcursul zilei, iar intr-o alta zi, am ajuns prea tarziu, dupa ora 18 – cand se inchisese deja. Marturisesc ca as fi vrut sa pot vedea (dar nu am reusit sa intru) daca au ramas inscrise macar in vreun fel in Panteonul Regal – cele doua morminte: ale lui Carol al II-lea si al Elenei Lupescu… Caci ramasitele celor doi au fost aduse inRomania si reinhumate, la 14 februarie 2003. Intamplator sau nu, in fiecare an, la 14 februarie, cei doi isi sarbatoreau prima intalnire (mereu ca in prima zi, cu aceeasi dragoste)… Aceeasi zi fusese aleasa de guvernul roman pentru a organiza la Curtea de Arges reinhumarea fostului suveran si a sotiei sale – Elena Lupescu, transportati cu avionul de la Lisabona la Bucuresti. Si tot intamplator sau nu, la exact 50 de ani de la moarte, Carol al II-lea a putut in sfarsit reveni in Romania… Si tot intamplator sau nu, cei doi iubiti au fost din nou despartiti, caci Carol al II-lea odihneste intr-o cripta special amenajata in paraclisul Manastirii Curtea de Arges  (in parc),  in vreme ce Elena Lupescu odihneste la ceva distanta de incinta manastirii, intr-un mai vechi cimitir de calugari al Curtii de Arges.

Manastirea São Vicente de Fora se gaseste amplasata pe un deal, in partea de Est a cartierului Alfama al Lisabonei, nu departe de fluviu Tejo. Strajuieste de la inaltime capitala portugheza, iar cladirea este impresionanta. Eu am urcat pe jos pe stradutele inguste cu multe pante si curbe stramte, pe care se incumeta a trece numai vestitul tramvai 28, care transporta in genere turistii in zona veche a orasului. Toata zona este extrem de pitoreasca, iar tramvaiul are statie langa manastire. In fata cladirii exista o parcare, dar in rest, in toata zona spatiul este zgarcit. Manastirea are si o mica curte interioara, pavata cu caramida rosie si acum cu bolti inflorite de trandafiri. Dupa moatea lui Carol al II-lea, Monique Urdareanu (o apropiata a Elenei Lupescu, sotia celui care l-a insotit in tot exilul pe Carol – Ernest Uradreanu) a sustinut ca Elena Lupescu obisnuia zilnic sa vina de la Estoril (unde locuiau) la Lisabona la Sao Vicente, la mormantul iubitului sau sot. Imi amintesc ca am vazut undeva fotografii si chiar o filmare scurta de la funeraliile lui Carol, si pe Elena Lupescu urcand scarile de la intrarea in manastire, insoting cosciugul. Fotografiile mele de la Manastirea São Vicente de Fora din mai 2012, mai jos:

Această prezentare necesită JavaScript.

Previous Older Entries Next Newer Entries