Mihai Eminescu: „Am o inimă şi o minte ciudată…”

mormantul mihai-eminescuLa 15 iunie 1889 se stingea… Viata sa a fost prea scurta, timpul sau a fost prea lung. A putut scrie, gandi si lasa in urma ceea ce altii ar fi facut in trei vieti. S-a inteles pe sine poate mai putin decat au facut-o altii, s-a intrebat pe sine mai mult decat un om poate-ndura. Ii datoram curajul de-a ne privi deopotriva in fata cele doua fete ale aceleiasi fiinte, care suntem cu totii…

Extras din proza postuma „Cezara (E)„, vol. VII, Mihai Eminescu: Opera completa:

Şi el, cu cât o privea mai mult, cu atâta o găsea mai frumoasă. Avea milă de ea, deşi nu voia să-i inspire speranţe deşerte, precum ar fi făcut altul în locu-i.

— Nu că nu eşti frumoasă, Cezara. Să vorbim încet… Te voi numi tu, căci mi-eşti scumpă, deşi nu te iubesc în feliul în care aş dori eu însumi. Ascultă. Eu n-am iubit niciodată şi poate nici nu sunt în stare. Dar un lucru crede. Nu iubesc pe nimeni dar, dacă aş iubi, sigur că tu ai trebui să fii a mea. Simt o adorare în inima mea pentru tine, care poate ar deveni amor… Dacă… dacă nu m-ai iubi tu pe mine. Eu singur nu ştiu cum să-ţi descriu simţirea ciudată care-mi răceşte inima, adică nu mi-o răceşte atâta cât mi-o face somnolentă. Nu am dorinţe şi tu m-ai învăţat de a le avea… Îţi pare ciudat asta… dar şi mie. Pare-că te-aş săruta… dacă nu m-aş teme că mi-ai da sărutarea înapoi; parcă te-aş iubi… dacă ai fi murit!

— Sunt femeie… am crezut că sunt frumoasă… n-o mai pot crede… am crezut că am dreptul de a despreţui amorul unui om ce mă iubeşte… mi s-a răsplătit cumplit acest dispreţ cu aceeaşi măsură.

— Cezara, zise el… mă laşi tu să cuget asupra acestui lucru? Am o inimă şi o minte ciudată. Nimic nu pătrunde în ele nemijlocit. O idee rămâne la mine zile întregi pe suprafaţa minţii; nici mă atinge, nici mă interesează. Abia după multe zile ea pătrunde în fundul capului ş-atunci devine, prin altele ce le-a fi găsind acolo, adâncă şi înrădăcinată. Cezara… simţirile mele sunt tot astfel. Pot vedea un om căzând mort pe uliţă şi momentul întâi nu-mi face nici o impresie… abia după ore reapare imaginea lui şi încep a plânge … Urma rămâne neştearsă în inima mea . Tu spui să am milă de tine? Eu îţi zic: ai milă de mine… căci, dacă vreodată iubirea ar pătrunde în inimă-mi, aş muri de amor. Tu nu mă ‘nţelegi , numai simt că amorul şi moartea mea vor fi foarte aproape una de alta. Ceea ce am nemijlocit este simpatia… aceasta o ai întreagă. Iubeşte – mă de voieşti, dacă — lasă să-ţi spun acest dulce cuvânt — dacă ai îndurarea s-o voieşti. Tu gândeşti că eu nu te-aş putea iubi? Te înşeli… Lasă-mi numai timp… ca icoana ta să pătrundă adânc în inimă, să mă familiarizez cu această idee, eu care n-am fost iubit, nici am iubit pe nimenea… şi gândesc cumcă tot aş putea nebuni iubindu-te. El o sărută pe frunte şi ieşi… Ea luă un joc de cărţi şi le meni, ca să vadă dac-a veni mâni , şi zise înşirând cărţile:

— Dac-a veni mâni l-oi iubi, dacă n-a veni, atunci… asemenea l-oi iubi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: