Itinerar portughez (VII): Manastirea Ieronimilor si exploratorul Vasco da Gama

DSC08137

La Lisabona, una dintre cele mai grandioase manastiri este cea a Ieronimilor, situata in suburbia Belem, pe malul marelui fluviu Tagus ce se varsa in ocean chiar la marginea orasului. Constructia manastirii dateaza din 1459 si este legata de ordinul religios al ieronimilor si respectiv de ordinul militar-religios al lui Hristos. Prin maretie, aceasta mi-a amintit de exceptionala co-catedrala a Sf. Ioan Botezatorul din Valetta, Malta si ea legata de existenta si manifestarea un ordin militar-religios, cel al cavalerilor de Malta, cam din aceeasi perioada. Dincolo de maretia si frumusetea exteriorului si interiorului Manastirii Ieronimilor (am pus foto mai jos), am putut vedea acolo in biserica mormantul marelui explorator al marilor, Vasco da Gama. Lui ii este „inchinat” si cel mai impresionant pod pe care l-am vazut vreodata, Podul Vasco da Gama din Lisabona (pod pe piloni,  de 17.2 km lungime si aflat la o inaltime fata de 155m de apa). Mormantul lui da Gama are reprezentata in pozitie orizontala statuia lui, asezata peste sarcofagul de piatra, impresionanta lucrare artistica! Este o adanca reverenta pe care poporul portughez o face descoperitorului Indiei, aventurierului oceanelor, unul dintre „Marii” descoperitori ai lumii de obarsie portugheza.

In fotografii se vad Manastirea Ieronimilor, asa cum arata cu secole in urma si asa cum arata azi, apoi cateva poze de interior din biserica grandioasa si din incinta manastirii si mormantul-sarcofag al lui Vasco da Gama din biserica.

CE sau CINE este Adevarul?

Arhimandritul Sofronie Saharov (duhovnicul Parintelui Rafail Noica) scria in „Viata si invataturile Staretului Siluan” (carte tradusa din rusa de Parintele Rafail), astfel:

DSC07481Domnul a spus lui Pontie Pilat: ‘Pentru aceasta am venit in lume, spre a da marturie pentru adevar.’  Pilat a raspuns sceptic: ‘Ce este adevarul?’ si, incredintat ca la aceasta intrebare nicicum nu exista vreun raspuns, si neasteptandu-l nici din partea lui Hristos, a iesit catre Iudei. Pilat avea dreptate: la intrebarea ‘CE este adevarul?’, daca avem in vedere adevarul ultim ce sta la temeiul intregii fiintari a lumii, raspuns nu este. Dar daca Pilat, avand in vedere Adevarul cel dintru inceput, sau de-sine-Adevarul, ar fi pus intrebarea precum s-ar fi cuvenit a o pune, anume: ‘CINE este adevarul?’ – el ar fi primit raspunsul pe care, nu cu mult inainte Domnul, la Cina cea de Taina, prevazand intrebarea lui Pilat, il daduse iubitilor Sai ucenici, iar prin ei intregii lumi: ‘Eu sunt adevarul’.

Stiinta si filosofia isi pun intrebarea ‘CE este adevarul?’, pe cand adevarata constiinta crestina duhovniceasca se indreapta intotdeauna catre adevarul ‘CINE’. Reprezentantii stiintei si filosofiei nu arareori socotesc crestinii ca fiind niste visatori fara temei, iar pe sinesi ca stand pe un temei solid, drept care se numesc ‘pozitivisti’. In chip curios, ei nu inteleg tot negativismul ‘CE’ -ului lor; nu inteleg ca Adevarul autentic absolut nu poate fi decat ‘CINE’, si nicidecum ‘CE’, caci Adevarul nu este o formula abstracta sau o idee abstracta, ci de-Sine-Viata – ‘Eu sunt’.

Sfintii nostri in viata: Parintele Justin Parvu si Parintele Rafail Noica

Romania are sfinti in viata! Eu stiu cel putin doi dintre ei, de a caror lumina ma bucur in fiecare zi a vietii mele. Astazi, 22 mai,  a fost o zi a bucuriei depline, cand vestile dinspre amandoi au fost mari si bune. Este greu sa exprimi cu vorbele ceea ce simti direct in inima, lumina aceea universala in care simti ca patrunzi intru Unul si el patrunde in tine. „Iubirea care niciodata nu cade”…

Parintele Justin Parvu –  la 94 de ani, abia iesit din doua operatii recurente, s-a reintors ieri, cu bine, la Manastirea Paltin (manastirea de maici de la Petru-voda, Neamt). Ce dar mai de pret pentru cei dintre noi care stim ca parintele  este un sfant in viata, decat sa vedem miracolul iubirii lui Dumnezeu fata de cei care niciodata nu s-au dezis de credinta lor! Povestea acestui episod din viata atat de incercata a Parintelui, se poate citi aici. Sunt anunturile „copiilor” parintelui, de la manastirile surori pe care le-a pastorit mereu, dupa 1990.

Azi, o alta veste emotionanta si frumoasa  a aparut oficial pe media: Parintele Rafail Noica, va iesi sa tina un cuvant, dupa ani de sihastrie si tacere! La 30 mai 2013, va  o conferinția la Cluj Napoca despre Arhimandritul Sofronie Saharov, al carui ucenic a fost la Essex, in Anglia. Conferința intitulată “S-a dus să-L vadă precum este” are loc la împlinirea a 20 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui Sofronie. Informatia completa despre conferinta se gaseste aici.

Daruri rare, daruri sfinte! Sa ai acces la sfintii Romaniei in viata, sa-i vezi, sa-i auzi, sa-i poti atinge chiar. Si mai ales, sa incerci din rasputeri sa le urmezi exemplul, macar si pentru a fi la talpa piciorului cu care calca pamantul.

Itinerar portughez (VI): Calesti regale

La Lisabona, in zona Belem, am vizitat unul dintre cele mai interesante muzee: muzeul national al calestilor. Sunt expuse peste 50 de calesti ce au apartinut famililor regale ale Europei ori nobilimii. Muzeul s-a deschis in 1905 si adaposteste modele de calesti din secolele al XVI-lea pana in al XIX-lea, fabricate în Italia, Portugalia, Franța, Spania, Austria și Anglia. In dreptul fiecarei calesti din muzeu sunt date informatii privind datarea, apartenenta si uneori stilul. Unul dintre cele mai deosebite muzee, prin tematica…

Itinerar portughez (V): Mircea Eliade la Cascais

DSC07904Anul trecut am vizitat prima oara statiunea de la Atlantic numita Cascais, aflata la mica distanta de capitala Lisabona. Eram in cautarea unuia dintre locurile de sedere in Portugalia ale scriitorului/istoricului religiilor – Mircea Eliade. Am scris despre acea vizita aici. Anul acesta, zilele trecute, am revenit la Cascais. Am vizitat din nou casa lui Eliade de acolo. Nimic schimbat. M-au trecut din nou gandurile despre ceea ce scria in al sau „Jurnal portughez”, una dintre cele mai dragi si importante carti scrise de Eliade, dupa opinia mea. In casa din Cascais – din pozele alaturate, a locuit incepand cu iarna lui 1944 si pana in septembrie 1945, cand a parasit Portugalia (mai locuise si la Lisabona, si la Cascais in perioada 1941-1944). Casa aceasta care poarta sigla cu numele sau, are fata catre o straduta ingusta, iar spatele catre ocean. Fotografiile unde apare si oceanul au casa in partea stanga, este cea alba cu o terasa/balcon alb, frumos ingrijit, la primul nivel. Biroul lui Eliade dadea catre ocean. Iata ce consemna in „Jurnalul portughez” la data de 20 decembrie 1944: „Scriu din noua noastra locuinta – a Gizei si a mea – Rua de Saudade 13, Cascais.  Scriu la masa biroului meu, avand la cativa pasi, in fata, oceanul.

DSC07711

Iar doua zile mai tarziu, la 22 decembrie 1944, scria:
Ca sa ma consolez de plecarea Ninei (n.n. ii murise sotia, Nina, in noiembrie 1944) ma gandesc – in clipa cand ma copleseste durerea sau melancolia – la mortile zecilor de mii pe fronturi, in cetatile bombardate, etc. – sau la scumpii nostri morti demult. Nu am curajul sa privesc realitatea in fata? Sau e vorba de o reintegrare a ‘unicului’ in totalul ‘absolut’ – singura posibilitate, dupa mine, de a transcende in chip efectiv conditia umana? Nu pot salva ‘finitul’ decat reabsorbindu-l in totalitate – si incercand sa dobandesc printr-un elan spiritual aceasta totalitate. ‘Caci fata acestei lumi se trece’ (I Corinteni, 7, 31). Nu pot citi decat Biblia si pe Lev Sestov. Nu numai pentru ca doresc si cer consolarea credintei, ci si pentru ca Biblia mi se pare singura lectura substantiala (Sestov nu face dealtfel decat s-o comenteze). Indeosebi Cartea lui Iov, Isaia si Epistolele Sf. Pavel. Din lectura acestor texte ma reintorc cu o mare incredere in forta creatoare a omului, in libertatea credintei. Viata e foarte frumoasa daca intelegi cat de mult si cat de usor poate fi ea schimbata. Nu ti se cere, pentru asta, decat sa redescoperi imensa libertate creatoare a omului, pe care noi, modernii, am pierdut-o in clipa cand am socotit ca credinta inseamna obedienta.

Adaug mai jos cateva poze de epoca, din perioada cand Mircea Eliade a locuit la Cascais (Portugalia):

DSC07946 DSC07944 DSC07945

La Paris, Romania din inima…

Constat cu  bucurie, ca Romania din inima bate minunat la Paris! Dupa ce am fost martorii plamadei noii carti a Parintelui Savatie Bastovoi, „Romania ingerilor” – ca urmare a participarii sale la Salon de Livre si a invitatiei pe care ulterior a primit-o spre a avea un dialog ortodox la Instiutul St. Serge din Paris (in martie 2013), acum suntem martorii plamadei de fiintialitate spirituala ortodoxa in grai romanesc, prin intermediul  festivalului „Din dragoste pentru frumos” (Paris, 16-21 mai 2013). Programul festivalului, disponibil in link-ul anterior, este de exceptie! Iar filmul de prezentare, arata cat de mult bate romaneste inima celor care cred in neamul lor, oriunde s-ar afla pe mapamond.

UPDATE: Reportajul realizat la Paris și Limours, cu prilejul celei de a III-a ediții a festivalului “Din Dragoste pentru Frumos” (16-21 mai 2013):

Itinerar portughez (IV): Sertarele istoriei – Regele Carol al II-lea si Lisabona

In emisiunea cu numarul 41 (din 11 mai 2013)  „Ora Regelui” (la postul TVR1), in interviul Cameliei Csiki  cu Vartan Arachelian- primul jurnalist roman care, in aprilie 1990, lua interviu Regelui Mihai al Romaniei (in Elvetia, la Versoix), acesta a facut cateva comentarii privind locul de veci din Portugalia al fostului rege atat de controversat al Romaniei, Carol al II-lea. Interviul jurnalistului V. Arachelian, se poate citi integral aici. Preiau mai jos cateva fraze din interviu, in legatura cu subiectul postarii mele de acum:

„Aveam câteva prejudecăţi despre Rege (n.n.  este vorba de Regele Mihai, fiul lui Carol al II-lea). Credeam că ajunsese la un pact cu regimul comunist – văd că se mai spune şi astăzi treaba asta – ca să primească o pensie viageră. N-avea să fie aşa. Când l-am cunoscut, mi-am dat seama că este un introvertit, un timid. Pe măsură ce vorbea şi stăteai în preajma lui, îţi dădeai seama că este un om foarte charismatic, cu o judecată dreaptă, care ştie să-şi cântărească gândurile şi cuvintele. Totodată, am fost primul care a avertizat de starea jalnică în care se află rămăşiţele fostului suveran Carol al II-lea, pe care, în 1998, le-am văzut într-o mănăstire aflată în partea veche a oraşului Lisabona. Acolo erau expuşi unii dintre regii Portugaliei, iar paracliserul care ne-a condus ne-a spus că, până la Revoluţie, Carol al II-lea era expus în aceeaşi sală cu ceilalţi regi, dar, pentru că nimeni din România nu a venit să se intereseze de soarta rămăşiţelor pământeşti, le-au pus într-o debara. Erau două coşciuge, al său şi al Elenei Lupescu, aşezate unul peste celălalt, învelite într-un tricolor decolorat, pătat de muşte. Nimeni nu era interesat de repatrierea rămăşiţelor după ’89. Mă rog, dacă vă place să credeţi că sunt monarhist, haideţi să zicem asta, dar credeţi că mai are vreun viitor monarhia în România? Sunteţi tânăr, vă întreb pe dumneavoastră.”

La 5 ani dupa vizita la Lisabona a jurnalistului V. Arachelian, ramasitele pamantesti ale Regelui Carol al II-lea si ale sotiei sale Elena Lupescu, au fost aduse in Romania (in februarie 2003 – adica la 50 de ani de la decesul lui Carol si la 26 de ani de la decesul Elenei Lupescu). Regele Carol al II-lea a primit (temporar – se spunea atunci…) ca loc de osihna o capela in curtea Manastirii Curtea de Arges, iar Doamna Lupescu, cea atat de rau famata si niciodata acceptata, a fost reinhumata in apropierea manastirii, nu in incinta ei, in fata unei mici bisericute de lemn parasite de la marginea parcului monastic. Mass-media din Romania a prezentat evenimentul aici si aici. Mass-media portugheza a prezentat evenimentul in ziarele lisaboneze (link aici si aici).

Recent, la 8 mai 2013, o parte a familiei regale a Romaniei (Principele Radu, Principele Nicolae si sora sa Elisabeta Karina) a facut o vizita la Manastirea Curtea de Arges, acolo unde sunt inmormantati toti regii Romaniei. Pe blogul Principelui Radu exista o fotografie care arata ca au aprins cate o lumanare si la mormantul din capela a Regelui Carol al II-lea. Fotografia de mai jos este preluata de pe blogul Principelui Radu (de aici).

IMG_8009

Anul trecut am reusit sa ajung la Lisabona, la Manastirea Sao Vicente de Fora, unde, in panteonul familiei regale potrugheze (de Braganza), au fost inhumati Carol al II-lea si Elena Lupescu ( despre acel episod am povestit – link aici). Din pacate, atunci nu am reusit sa vizitez in interior  nici biserica manastirii si nici incinta ei, unde se afla panteonul regal, deoarece le-am gasit inchise.

Anul acesta insa, am avut sansa sa le vizitez. Mai mult decat atat, toti cei intrebati de mine acolo stiau foarte bine atat despre Carol al II-lea cat si despre Elena Lupescu, desi ramasitele lor parasisera panteonul deja de 10 ani acum. Cu „Madam Lupescu” chiar pareau foarte familiarizati cei doi administratori varstnici pe care i-am intalnit la ghiseul de vizitare a incintei marii manastiri portugheze ce troneaza pe unul dintre dealurile Lisabonei. Din pacate, eu nevorbind potrugheza si ei nevorbind engleza, nu am reusit sa aflu cu exacitate care a fost dulapul in care au fost inhumati in interiroul panetonului. Insa fotografiile din panteonul actual (inserate mai jos) arata ca ar fi putut fi oricare dintre cele albe ce sunt asezate in lungul peretilor panteonului si in care acum odihnesc, cu nume aurite, membri ai casei regale portugheze de la 1600 incoace.

Poate parea bizar, insa am avut impresia ca, cel putin in biserica manastirii si la administratia de vizitare a domeniului manastiresc, persoanele responsabile – e drept, toate de o varsta respectabila, cunosteau foarte bine situatia membrilor familiei regale romane care fusesera inhumati acolo, fapt care nu se intampla si la noi in tara. Parerea mea de rau este ca nu am stiut sa discut in limba portugheza, fiindca, cu siguranta, as fi aflat mai multe. Poate ca si asa, intalnirea mea intamplatoare cu un profesor al unei facultati care in copilarie o intalnise pe strada pe „Madam Lupescu” si despre care se pare ca toata Lisabona stia, pana si copiii… este relevanta. Rareori la noi, personalitati din strainatate care au locuit in Romania, sunt la fel de cunoscute si recunoscute.

Inserez mai jos si cateva imagini din interiorul bisericii Manastirii Sao Vicente de Fora din Lisabona, iar imaginea din exterior infatiseaza locatia si maretia manastirii, situata in fotografie pe varful unui deal (este imaginea in care pe una din laturi se vad cele doua turnuri ale bisericii).

Previous Older Entries Next Newer Entries