Azi am petrecut aproape doua ceasuri dupa-amiaza in compania unei doamne a psihologiei romanesti, Profesorul Aurora Liiceanu. Desigur, este un fel de a spune, caci doamna Liiceanu a avut o interventie publica la Libraria Humanitas din Sibiu, intitulata „Supuse sau rebele” – dupa titlul omonim al ultimei sale carti aparuta foarte recent la Editura Polirom. Aurora Liiceanu are acum o serie de autor de 7 carti publicate la Polirom, iar intalnirea de azi s-a dorit a fi o navigare printre cateva teme-cheie ale cartilor sale din aceasta serie. Un discurs echilibrat si onest, fara a excela in adanciri profesionale, destinat unui public eterogen; totusi, un discurs al unui profesor in psihologie care a destainuit neputinta de a-si continua cariera academica – datorita vremurilor si tendintelor prezentului, si virarea catre exprimari independente si eliberatoare, prin intermediul scrisului. Aceasta virare, conform spuselor sale, a fost considerata de unii – colegi de breasla sau nu, o ‘coborare in rigola”, desi Aurora Liiceanu nu are o asemenea perspectiva. Poate a fost nevoia unei reinventari, reintegrari, intrari in ritmul prezentului, dintr-un soi de desincronizare cu vremurile si cu abordarile academice curente. Doamna Liiceanu spunea ca in fapt nu-i plac scriitorii. Si nu a fost singura afirmatie care m-a contrariat. Am remarcat si fraza „Unii spun ca scriu doar pentru femei. Ma simt jignita cand se afirma asemenea lucru. Femeile nu ar fi asa daca nu ar exista barbatii.” Aurora Liiceanu pune accent, se pare ca-i este subiect drag si important, pe relationare, pe analiza relatiilor interpersonale care ne modeleaza. Am avut parte, in aceasta dupa-amiaza, de o reconfortare cerebrala minunata, si contrar unor asteptari, subiectele pe teme psihologice pot crea uneori si destindere, relaxare si chiar un fel special de confort intelectual. Desigur insa ca meritul il are subiectul care conduce discutia si modul in care o face, argumenetaza si exemplifica. Am remarcat empatia si armonizarea dialogului ce a urmat scurtului „discurs” de autor (doamna Liiceanu nu a conferentiat mai mult de 25 de minte, dar dialogul cu cei prezenti a fost mult mai lung). Se vede ca doamna Liiceanu prefera interactia si dialogul, oratoriei. Desigur, personal nu am impartasit unele dintre idei, argumente si mai ales repere. Nu este important acest aspect, ci poate mai importanta ramane cunoasterea, intelegerea si deschiderea pe care am simtit sa le am urmarind felul in care un psiholog remarcabil al Romaniei cladeste in fata neprofesionistilor referentialul psihologic. Desigur ca, personal nu pot intelege totala lipsa de raportare la scrierile si invataturile filocalice ale Aurorei Liiceanu, care, raspunzand unei intrebari, a sustinut ca din pacate, nu a avut „norocul” sa fie un om religios. Si o asemenea afirmatie m-a bulversat, dar nici aceasta nu este important. Invat – zi de zi, cat suntem de diferiti uneori, si mai ales atunci cand referentialele noastre in viata ori in profesie, difera. Mai jos, doua fotografii de la intalnirea de azi cu psihologul Aurora Liiceanu de la Humanitas. Si inca ceva: la intalnire au participat mult mai putini barbati decat femei…
anomismi 