Parintele Savatie – in public si in mass media, primavara 2013

DSC06282

Urmaresc cu luare-aminte si cu drag blogul ieromonahului Savatie Bastovoi, ca multi-multi altii. Spre adapare, spre intelegere, spre indreptare.  Este adevarat insa,  ca nu totdeauna am urmarit si comentariile care insotesc paginile inserate, si cred ca si altii au aceeasi meteahna ca si mine… De asta data, am avut sansa sa citesc unele comentarii si sa gasesc printre cele din pagina de blog cu titlul   ‘”Europa Libera” nemulțumită de preferințele Parisului sau cum am fost discriminat la mine acasă pentru faptul că am reprezentat Romania la Salon du Livre de Paris„,   un comentariu-surpriza.  In fapt autoarea lui (doamna Viorica) a avut inspiratia si aplecarea sa realizeze transcriptul dialogului realizat la postul Nasul TV, de Radu Moraru, cu Parintele Savatie – in seara de 16 aprilie 2013. In dupa amiaza aceleiasi zile, Parintele Savatie avusese o frumoasa intalnire cu fidelii Librariei Sophia si ai sai, in libraria amintita din Bucuresti, intalnire despre care am scris si eu (link aici). Am admirat atunci forta de a darui a parintelui, neoboseala sa, dorinta de a ramane cu ascultatorii sai de la Sophia cat a putut de mult, desi la ora 21 era programata intalnirea la postul Nasul TV.  Un adevarat maraton… Inregistrarea video a emisiunii de la Nasul TV se gaseste aici (incepand cu minutul 93:40). Avand acordul autoarei transcriptului emisiunii, il voi reposta mai jos, fiind convinsa ca astfel si mai multi se vor bucura sa-l citeasca. Titlul emisiunii, in forma data de mass-media, a fost „Decalogul lui Savatie Bastovoi. Criza lumii moderne si salvarea prin credinta.”

La putin timp dupa intalnirile cu publicul pe viu si cu telespectatorii la Nasul Tv din 16 aprilie, Parintele Savatie a dat un interviu pentru ziarul „Adevarul” de Moldova, purtand titlul: „Moldovenii pun mare preţ pe nemâncarea cărnii, dar trăiesc uşor cu inima împietrită“. Articolul se poate citi online aici si a fost publicat la 3 mai 2013. O primavara in care romanii s-au bucurat de daruri frumoase de la parintele, mai ales ca ne-a daruit, de foarte curand si noua sa carte – „Romania ingerilor„…

Inserez mai jos transcrierea emisiunii de la Nasul TV (multumesc aici autoarei transcrierii),  „Decalogul lui Savatie Bastovoi. Criza lumii moderne si salvarea prin credinta.” – emisiune realizata la 16 aprilie 2013 :

‘(…) De la Librăria Sophia, unde a fost un mare eveniment, prin simpla sa prezenţă – n-a fost o lansare, n-a fost.. a fost pur şi simplu o întîlnire cu cititorii Librăriei Sophia – unul dintre cei mai iubiţi, aş putea spune, ieromonahi – Savatie Baştovoi este la Naşu’, pe Calea Victoriei. Sărut mîna!
ISB:   Îmi pare bine să te revăd pe Calea Victoriei şi sper ca această victorie să crească într-o biruinţă adevărată – mă refer la ce faci acuma cu televiziunea asta…
Naşul:   Nici nu ştiu, pînă la urmă, biruinţa asta dacă ajută la ceva că, bun: am tot biruit – ca să zic aşa pe calea Victoriei – dar de multe ori am un gust amar că degeaba am biruit dacă nu reuşim să tragem după noi ţara asta care e bogată, e credincioasă, e făcută din oameni frumoşi… avem lucruri pe care nu le au alţii – adică, te doare sufletul cînd vezi sărăcia şi faptul moartea seceră în fiecare zi copii, bătrîni pe motive că n-ai trei pastile, n-ai cîteva zeci de mii de euro ca să faci operaţii… e cumplit! asta mi se pare pînă la urmă că îngroapă orice biruinţă, chiar şi pe Calea Victoriei
ISB:   Marea dramă a neamului nostru nu este aceea că nu poate lupta şi că nu poate învinge. Marea dramă este aceea că nu-şi poate asuma victoriile. De-a-lungul timpului poporul nostru a purtat multe biruinţe, dar deîndată ce poporul trezit, poporul însetat de dreptate cîştigă o luptă, ne dăm seama că din smerenia poporului nu este nici unul care poate prelua biruinţa, care se poate aşeza pe tronul acestui neam. Este marea dramă!
Nasul:   Hmm!
ISB:   Asta este revoluţia din decembrie – acuma a fost la Chişinău o răsturnare, despre care eu am scris atunci şi am denumit-o “Revoluţia fără eroi”. Adică, parcă s-au petrecut toate, scopul a fost atins, dar cine se aşează pe scaunul acela? A ars parlamentul, a ars guvernul – sigur că e o nebunie, o nebunie care se poate petrece doar la noi, în plină postmodernitate! Da, noi sîntem o ţară – Moldova! – în care parlamentul a ars – i-au dat foc oamenii! N-a mai avut nimic, dar care este folosul? că n-am avut conducătorii care să se aşeze… Cei care s-au aşezat – care au avut obrăznicia – pentru că oamenii sînt smeriţi – s-au dovedit a fi mai de nici un folos decît cei de mai-nainte. Din cauza asta-ţi zic o biruinţă bună – nu o victorie în sensul acela .. (arată cu degetele semnul acela V ) ci o biruinţă în sensul acela al dăinuirii, al reaşezării lucrurilor la locul lor.
Şi acum, dacă tot sîntem aici şi -ai vorbit de librării, o ultimă victorie neasumată cred, este cea de la Paris – de acuma, că m-am întors recent – în care Romania a fost invitată de onoare în ţara literelor, drept la Paris la un tîrg de carte prin care au trecut peste două sute de mii – două sute de mii !- de oameni care toţi ştiau că România este (ţara) invitata de onoare şi au venit să vadă această ţară ş-această literatură. Mie mi s-a întîmplat, dintr-un moft al francezilor să fiu printre cei douăzecişişapte de scriitori chemaţi acolo să reprezint literatura română – deşi nu sînt cetăţean român , un alt paradox al neamului nostru şi am avut parte de această bucurie, am auzit străinii – şi nu orice fel de străin – că n-am fost oriunde, am fost în Paris – şi n-am vorbit nici despre maşini şi nici despre bănci ci despre cărţi – ceea ce Parisul se pricepe, fiţi de acord – am auzit numai de bine şi frumos despre România; preşedintele Franţei vine la această deschidere, nici un oficial român nu vine, dimpotrivă, găsesc prilejuri să se certe, să se murdărească de la nişte lucruri foarte mici. Cred că a fost încă o victorie, o ocazie pe care românii nu şi-au asumat-o atunci cînd ne-a fost oferită. Cînd presa franceză scrie numai lucruri frumoase despre România, o relansare a literaturii române – şi eu cred în ea, cred că noi dacă avem de pătimit pe plan extern nu e din cauză că nu avem valoare, ci din cauză că ne înăbuşim la noi acasă. Aşa că “biruinţa” e cuvîntul potrivit care ar trebui să înlocuiască la un moment dat “victoria”, victoria aceea (arată din nou semnul V cel cu degetele).
Naşul:   Şi să ştim să ne asumăm, că de fapt, aşa e! S-ar putea să fi avut multe victorii, dar nici o biruinţă!
ISB:   Cu siguranţă -nu vezi cîţi oameni am avut noi frumoşi, mari!? Uită-te la Brîncuşi: cam de ce trebuie să spună francezii că este “fondatorul sculpturii moderne şi este un sculptor francez “?! De ce românii nu şi-l asumă? Şi numele acestea – uite la Nicolae Paulescu, care a descoperit insulina şi chiar din comisia Nobelului au recunoscut acest lucru, pentru că Nobelul a mers la un canadian cînd toate dovezile sînt clare pentru că studiile doctorului Paulescu au fost publicate cu doi ani înainte în reviste – din Suedia, Franţa – de specialitate; dar ştiţi care fost răspunsul celora de la Nobel? Da, aşa este , dar vă daţi seama ce înseamnă o recuperare şi reabilitare de acest fel? Asta ar însemna că toţi banii făcuţi pînă acum pe insulină să meargă la statul român, dar statul român – nu-i aşa? – nu are nevoie de bani. De ce-i trebuie bani? Nu are nevoie nici de bani, nu are nevoie nici de eroi, nu are nevoie nici de oamenii aceştia – fie artişti, fie învăţaţi, fie domnitori şi mari luptători…
Naşul:   Da’ am avut vreodată timp în care am avut nevoie de eroi sau aşa sîntem noi, niciodată n-am avut nevoie de eroi?
ISB:   Niciodată cred că nu am avut nevoie de eroi, pentru că mi se pare că întotdeauna – ştii?- proorocii au fost bătuţi la ei acasă, în ţara lor, iar ţara asta a noastră este prin execelenţă o ţară care-şi, nu doar ucide – şi-ii sfîşie! sau şi mai grav, şi-i înghite încet pe toţi cei care sînt prooroci în sensul larg al cuvîntului – am pomenit aici oameni din toate domeniile – adică oameni care ar duce şi-au dus neamul acesta undeva, unde se cuvine să stea – pentru că sîntem un neam lăsat de Dumnezeu cu foarte multă abilitate, cu foarte multe daruri. Numai că nu ştiu de ce, la un moment dat, toate aceste daruri se întorc împotriva noastră şi începem să ne tăiem între noi cu săbiile prea iscusite şi prea meşteşugite pe care le-avem şi pe care le lucrăm tot noi şi ne slăvim prin aceste meşteşuguri! Cred că este o mare, o mare problemă lipsa aceasta de biruitori: locurile biruitorilor la noi sînt goale. Cei care ne conduc nu ajung la scaunul pe care ar trebui să se aşeze – pentru că sînt prea mici – şi umblă printre picioarele scaunelor şi de-acolo ne conduc – asta e drama poporului nostru!
Naşul:   Ma tem că au început să se aşeze pentru că eu am sentimentul de ceva vreme, al unei armate de ocupaţie. Şi aici aş vrea să întreb : care e sentimentul, ce – ce simţi cînd eşti sub o armată de ocupaţie, cînd eşti sub o – cînd eşti în ţara ta, dar eşti străin de conducătorii pe care îi ai la un moment dat? Cînd armata sovietică e acolo, cînd – povesteau nişte romîni din Transnistria ieri, tot la Naşul.tv, la emisiunea ” Ora de veghe” cum maşina KGB-ului trece în fiecare dimineaţă prin cartier ca să-şi arate prezenţa, românii din Transnistria să vadă, să nu uite, să ştie… care e sentimentul cel mai, sau ce sentiment ai cînd eşti sub armata de ocupaţie – că eu simt ca şi cum aş fi sub o armată de ocupaţie a politicienilor din România.
ISB: Nu am o problemă cu armata – sincer să fiu – pentru că am fost de mic educat să lupt; îmi place să lupt şi cred că orice bărbat este născut în lumea asta ca să ducă o luptă – văzută sau nevăzută – fiecare şi-o alege. Cred că cel mai straşnic lucru este că în România nici măcar nu resimt o armată, e mai degrabă o invazie de lăcuste,
Naşul:   îhî
ISB:   ..care aduce paguba cumplită, mai mare decît o armată, dar este un atac iraţional pe care îţi dai seama că nu-l poţi înfrînge: toţi sînt mici, da’-s mulţi! E mai degrabă ca o plagă, ca o pedeapsă care vine pentru că dacă vrei să arăţi cu degetul care este acel, care este acea armată, care sînt ostaşii ei şi mai ales, cine este căpetenia? Care e generalul care-şi asumă iarăşi victoria aceasta a lor asupra noastră? Păi, nici n-are curaj să se declare! El nu este un biruitor – el este o invazie, o pacoste asupra acestui norod!
Păi acolo zici de tancuri – păi sînt tancurile, eu le văd. Eu ştiu exact unde stă tancul şi eu trec pe lîngă el. El n-are treabă cu mine, tancul – tancul aşteaptă un alt tanc. Şi aceasta este o lege a războiului şi pînă la urmă o nobleţe : îi văd casca, îi văd tancul, îi văd ţeava – atîta timp cît eu nu sînt într-un tanc, el nu are treabă cu mine, aşa cum a fost dintotdeauna în războaie. Dar pacostea de-aicea că nu vedem nici tancul, nu vedem nici casca, nu vedem nici ţeava – dar vedem că suferim o înfrîngere!
Naşul:  …simţim roiul ăsta de lăcuste, da.
ISB:   Şi-astea-s lăcustele care năpăstuiesc acest neam.
Naşul:    Da’ ce-i mînă pe oamenii ăştia, nu ştiu: lăcomia, setea de a fi în gaşca aia de lăcuste, nu se mai pot opri din furat?!? Că au, de exemplu, eu am rămas uimit că “amărăşteni” de politicieni – cum le zic eu – au 50-100 de milioane de euro, bani pe care nu pot să-i cheltuie 4-5-6 generaţii, dacă ar merge toată ziua numai la chefuri! Aţi făcut vreodată analiza asta: dom’le, cît poţi să mai furi sau de ce nu te poţi opri?
ISB:   Mi-am pus această întrebare… pentru că i-am urmărit – adică i-am văzut – nu poţi să nu-i vezi si-aici şi la noi! Ştii la ce concluzie am ajuns? Că ei nici nu pot cheltui banii ăştia pentru că nu au unde, pentru că ei nu pot ieşi, pentru că ei sînt condamnaţi la frică; pentru că de-asta sînt “aleşi” – sînt fricoşi, sînt invidioşi, sînt complexaţi, că sînt nişte parveniţi cărora li se tot la ce au visat ei: na nişte bani Petrică, Vasilică, Gigică sau cum te mai cheamă – fii politician! Dar oamenii ăştia toţi banii şi-i dau pe garda lor de corp, pe cucoanele lor de trei parale şi pe alte cheltuieli fără a mai avea bucurie de viaţă. Din cauza asta să ştii că ei într-adevăr nu au pe ce să cheltuie – pentru că nu pot ieşi la oameni, se tem să meargă pe drum! Cine-i vede pe ei – în afară cînd le apar mutrele la televizor sau cîte un tabloid din ăsta? Unde sînt ei? Ei nu există, toţi banii aceştia şi-i cheltuie pe propria lor securitate, pe propria lor prostie, pe propriile lor boli şi fudulii. Aşa că aceştia sînt nişte oameni condamnaţi, sînt nişte oameni – să mă iertaţi – blestemaţi de ei înşişi, de alegerea pe care au făcut-o – pentru că Dumnezeu ne-a pus înainte nişte căi…
Aşa că, iaca cine sînt lăcustele acestea, iaca de ce armata asta nu are faţă! Ea este iraţională, impersonală, este o armată mişcată de invidie, o armată mişcată de-de-de prostie şi de fudulie şi de conştiinţa că niciodată nu vor ajunge aşa cum au fost conducătorii aceia despre care citeau ei în cărţi. Aceştia nu sînt nici Ştefan cel Mare şi nici măcar Napoleon…Aceştia nu-i poţi numi cu nume, pentru că ei nu au nume, numele lor este legiune. Şi din cauza asta, vremea la care am ajuns este foarte grea şi acuma se desparte – după cum o vedeţi. Acuma le vedeţi declaraţiile acestea de la oameni total impersonali: ei sînt “vocea” care rîgîie, pînă la urmă, din acest stomac plin de duhoare – rîgîie asupra acestui popor. Ce au ei de împărţit, ce au ei de făcut? Să ştiţi că pe mine nu mă supără faptul că ei cer banii Bisericii înapoi, le-am zis şi azi la Sophia: păi, dacă bani vă trebuie, luaţi-i toţi din Biserică! Şi luaţi-i cu toţi cei care se ţin de aceşti bani, scoateţi tot din Biserică! Luaţi banii, averile şi tot ce seva mai trage cu aceşti bani, luati!Şi lăsaţi-ne în pace să ne trăim noi pocăinţa şi bucuria noastră, că dacă nu vom avea noi bucurie de a ne vedea unii cu alţii, dacă nu vom mai avea noi încredere unii în alţii şi vom umbla cu toate aceste subterfugii şi vicleşuguri şi despărţituri de porţi şi para-porţi pînă ajungi la cel care trebuie să vină el la tine, păstorul – adică, păstorul e trimis în lume de Hristos să ajungă pînă la poporul ăsta, să caute oaia cea pierdută – păi da’ aicea nu oaia, aicea toată turma behăie, măi, la uşa ta şi nu poate intra de prima zăbrea, de-a doua, de-a patra, de căşti, de tot ce ai pus tu între tine şi ei.. aşa că trageţi tot cei care stau pe aceşti bani – cum îl cheamă pe-ăla din… este o voce, am auzit acuma, cineva vrea banii Bisericii înapoi: ia-i toţi!
Naşul:   Remus Cernea, da..
ISB:   Ia-i toţi !şi te rog să tragi în aşa fel, cu toată trupa aia a ta, trage ca de nişte curele cu tot ce va strînge de aceşti bani! Să rămînem noi aşa, în pacea şi în bucuria noastră – că Dumnezeu o să ne dea şi pîine şi o să aibă grijă şi de sufletele noastre – dar să scăpăm odată de aceste, de aceste metehne..
Naşul:   Deci roiul de lăcuste a reuşit să se impregneze în toate straturile societăţii – şi-n Biserică!
ISB:   Păi da, da’ nu este un secret! dacă din cei doisprezece apostoli – unul a vîndut, care este procentul? Procentul este foarte mare. Şi vă daţi seama că cei doisprezece au fost aleşi direct de Însuşi Hristos, fără nici un intermediar. Păi hai ş-om împărţi acuma, să ne gîndim noi după două mii de ani care este procentul?
Naşul:   Mai ales că sînt oameni “ne-aleşi” de Hristos…
ISB:   Dumnezeu ştie – eu trag nădejde că sînt aleşi toţi! Dar atunci cînd îi alegea Hristos nu le făgăduia nimic din cele pămînteşti: nici scaunele acestea, nici hainele astea pline cu de toate, nici poziţiile, nici maşinile, nici paşapoartele diplomatice – nimic nu le făgăduia! Deci cei care au fost aleşi au venit- au venit cînd li s-a zis :”Ia-ţi crucea şi vino după mine!”.
Păi acuma sînt mai multe – adică, putem admite că, măcar cîţiva, sînt şi dintre cei care n-au răspuns doar acestui simplu cuvînt, dar le-a plăcut cum arată scaunul, le-a plăcut cum arată maşina, le-a plăcut cum arată mitra, le-a plăcut cum arată aurul, le-a plăcut această fudulie de a sta la masă cu miniştri, le-a plăcut să li se pupe mîinile la urma urmei! Toate acestea sînt ispite, atîtea ispite pe care Hristos nu le-a oferit atunci celor doisprezece sărmani pe care i-a chemat, minunaţii Apostoli plini de Duhul Sfînt. Şi iată că dintre ei – ce credeţi că Iuda n-a fost şi el plin de Duhul Sfînt cînd a fost chemat de Dumnezeu? Credeţi că Iuda n-a făcut minuni pînă la momentul trădării lui? Credeţi că n-a fost şi el unul dintre cei care scoteau draci? .. şi tămăduia bolnavi şi învia morţi? Ba, eu cred c-a fost! Pentru că de-asta l-a chemat Hristos – dar a avut o problemă:îi plăceau banii! Şi-îi plăceau tare.Ioan Gură de Aur, Sfîntul, tîlcuieşte aşa, spune că Iuda, de ce l-a vîndut pe Hristos? Pentru că era convins că Hristos va face o minune şi va dispărea! Adică, nu-L vor prinde, pentru că Iuda ştia că Hristos a mai dispărut odată de pe munte cînd au venit să-L prindă. Şi ce şi-a zis el ” şi eu rămîn cu banu’ şi Hristos scapă, că-i Atotputernic” – a făcut el o şmecherie în capul lui… Şi el a fost şocat cînd a văzut că Hristos s-a lăsat prins – din cauza asta a fugit şi a dat banii înapoi, a zis : ” am vîndut sîngele nevinovat!”; de fapt în capul lui era o altă şmecherie şi un alt plan, zice “măi, Hristos se descurcă, e Atotputernic – dar rămîn şi eu cu un bănuţ pus deoparte… şi nu mai spun eu toată povestea asta…
Naşul:   Eu cred că aşa gîndesc toţi ăştia, lacomii ăştia…
ISB:  Asta este fapta lui Iuda, de fapt! Că nu a fost o trădare în sensul acesta: mergeţi şi să-L omorîţi pe Hristos! El a crezut că el comite o chestie mult mai…depăşibilă, ca să zic aşa. Nu fac decît 30 de bănuţi…
Naşul:  îhî
ISB:  … restul se rezolvă!
Naşul:   Parcă îmi sună a politicienii de azi, zice: nu fur decît odată…
ISB:  ..ă, puţin!
Naşul:   dar dup-aia vezi că n-a păţit nimic…
ISB:   odată, puţin!  ei, lasă la spital că ajung – acuşi vin fonduri europene, acuşi vin ăia – le pun la loc, nu iau decît puţin!Dup-aia se întîmplă marea dramă, marea catastrofă: că fiecare îşi ia cîte acest puţin – să mă ierte Dumnezeu! Şi asta-i de fapt drama lui Iuda – Iuda-i un personaj mult mai complex! fiecare dintre noi, pînă la urmă, ne regăsim în el – ca să nu fim acuma, că nu, nu sînt eu mai bun!… Eu vă spun aşa cum, cum văd eu că stau lucrurile – că sînt grave dacă nu vom citi şi nu ne vom întoarce la Evanghelie. Să ne vedem, că noi nu sîntem nici Apostolul Petru şi nici Pavel, că noi sîntem ăla, ăla care…
Naşul:   Dar şi Apostolul Petru a avut slăbiciunile lui şi rătăcirile lui – adică…
ISB:   Nu! Ascultă cum a fost, că stau amîndoi alături şi de-asta ni i-a pus Evanghelia, că şi Petru a trădat – s-a lepădat – şi Iuda! Care este diferenţa? Iuda a făcut-o pentru bani, Petru a făcut-o de frică.
Naşul:  ..din slăbiciune
ISB:  … dintr-o slăbiciune, s-a speriat de nişte babe care l-au recunoscut – şi-a zis “nici nu-L ştiu, nici nu-L cunosc!” – aici ne recunoaştem toţi!
Dar uite ce-a făcut Petru şi ce-a făcut Iuda: Petru cum a aflat că Hristos este viu, primul o alergat – cît era de bătrîn, ne descrie Evanghelia că a alergat înaintea lui Ioan, să vadă; şi la mare iar, o sărit din barcă, nu a aşteptat să ajungă pînă la mal – că l-a văzut pe Hristos pe mal – o sărit în apă bătrîn fiind şi a alergat primul, vă daţi seama, pentru că dragostea lui, cunoştinţa Lui Hristos era desăvîrşită, era profundă. El ştia că Hristos îl iubeşte şi el îl iubea pe Hristos – ceea ce Iuda nu pătrunsese, pînă la urmă, era orbit de acest gînd al lui, despre bani, tot timpul!Şi din cauza acestui gînd la bani…
Naşul:   acesta era blocajul lui, aici s-a blocat
ISB:  …nu vedea Lumina, Dragostea Lui Hristos! Şi din cauza asta a crezut că Hristos nu-l poate ierta – pentru că el nu L-a cunoscut pe Hristos în toată dragostea, deoarece se gîndea la bani – se gîndea la bani!
Dar Petru a avut mintea deschisă şi-a comis-o dintr-o slăbiciune şi cînd şi-a dat seama a alergat şi – vă daţi seama? Nici nu îşi dăduse seama întru-totul, în toată profunzimea de ce făcuse – pentru că Hristos l-întreabă pe mal, este aşa o scenă descrisă de evanghelişti – care Petru în faţa ucenicilor, Hristos l-întreabă:”Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti tu mai mult decît aceştia?” – ia uitaţi-vă cum îl întreabă în faţa apostolilor. De ce face aceasta spune Sfîntul Nicolae Cabasilă : pentru că toţi ceilalţi îl judecau şi se gîndeau ” pfă, ce aleargă – că el l-a trădat acuma..” Ce face Hristos – marele, dumnezeiescul pedagog – face un dialog cu Petru pentru ceilalţi. Şi ce-l întreabă? nu întreabă ” Mă iubeşti tu?” – da’ l-întreabă:” Mă iubeşti mai mult decît toţi aceştia?” care, dacă-ar fi fost întrebaţi ca tine – se lepădau toţi! şi le spune: ” Mă iubeşti mai mult decît aceştia?” La care Petru spune:”Da Doamne!” Şi-l mai întreabă odată, şi-l mai întreabă odată şi-l mai întreabă de trei ori – iar Sfîntul Nicolae Cabasilă spune “iar eu cred că l-a întrebat de mai multe ori, decît de trei ori!”, pînă cînd Petru a zis, s-a supărat şi zice: “Da Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că Te iubesc!” – fără o altă dovadă, fără, ăă :Te rog să mă ierţi, poate.. A zis: Tu ştii toate, Tu ştii de ce-am trădat – Tu ştii toate – dar Tu cunoşti dragostea mea.
Din cauza asta, iaca ce n-a înţeles Iuda! De ce? Pentru că n-a putut vedea Dragostea asta.
Dar Apostolul Petru a făcut-o dintr-o slăbiciune omenească – ne…n-a fost premeditată – el nu şi-a construit căderea asta cum a construit-o Iuda.
Iuda şi-a construit – de unde ia banu’, cam cum se va întîmpla : mă duc, spun acolo, iau de-acolo, pun acolo – Hristos face minunea şi dup-aia ne întîlnim şi, poate chiar dau şi o parte la obşte
Naşul:   îhî
ISB:   poate chiar fac un cîştig, că nu prea avem bani
Naşul:   Şi-i şi spun Lui Iisus
ISB:   Păi da, şi dau şi-o
Naşul:   ce şmecherie am făcut de am luat banii
ISB:   Şi asta este tot o tîlcuire a Sfinţilor Părinţi – dar psihologic, tabloul este foarte uşor de urmărit . Şi dacă-l întregim – trecem oleacă dincolo de toate şabloanele care le avem atunci cînd dicutăm despre Evanghelie şi încercăm să pătrundem în profunzimea şi întregim personajele – păi ne dăm seama că tot ce s-a întîmplat şi este descris, de fapt, aşa arată. Pentru că şocul lui Iuda, vă daţi seama că Iuda aleargă la cei care l-au prins pe Hristos – el fiind martor al acestei prinderi – aleargă la ei – fără frică! -aruncă banii..
Naşul:  .. chiar inconştient!
ISB:   …inconştient
Naşul:   da, da!
ISB:   Trebuia să existe un şoc! Care a fost şocul? Şocul a fost că Hristos S-a lăsat prins! Că Hristos Cel Atotputernic s-a lăsat prins!
Şi el atunci şi-a dat seama – avînd credinţă totuşi în Dumnezeu, în Hristos – zice ” măi, banii ăştia nu fac – deci miza mea a fost greşită, jocul meu a fost greşit!” Aleargă ş-aruncă banii şi spune “Luaţi, am vîndut sînge nevinovat!”
Ce i se spune? “Tu vei vedea”. Şi el cade în deznădejde pentru că nu a cunoscut Dragostea.
Aşadar, toţi aceşti oameni care …
Naşul:   nu pot ajunge să vadă dragostea..
ISB:   .. vor bani – nu pot să vadă, pentru că ei se gîndesc la bani!
Ei cînd se uită la Biserică – sigur că avem multe de văzut – dar ei văd un singur lucru: banii! Ei văd ce afacere, ce ghişeft ar putea face dacă ar avea ei toată treaba asta sub mînă.
Măi, oameni buni! Ai pus tu un singur ban acolo? Tu, cum te cheamă pe tine, acolo? Statul şi-a luat partea lui – ca să fiu acuma, că am zis-o să-şi ia banii cu toţi cei care se ţin de ei – s-o spun acuma şi invers: Biserica asta română n-a fost oare pedepsită destul, măi? Păi, dacă ar fi fost în altă ţară şi dac-ar fi fost într-alt neam şi dacă-ar fi fost o altă credinţă păi nu te punea pe tine la plătit măi, încă două sute de ani nu plăteai toate morţile, toate chinurile, tot furtul care l-ai făcut tu cu topoarele în biserică ş-ai luat şi aurul şi frumuseţea şi ce-o fost mai scump în neamu-ăsta! Pentru că neamu-ăsta cînd era Biserica la vremea lui Ştefan cel Mare n-am auzit de parlamentele lor, de crizele lor – da’ aveau ce mînca şi-şi urmau domnitorul. Cel mai mare lucru: cînd oile recunosc glasul păstorului, îi recunosc cîntecul şi-l urmează, cum spune Hristos – ăsta era Ştefan Cel Mare. De-asta este şi Sfînt cred eu – dincolo de, lumea – foarte uşor să spui, a făcut aşa, aşa, aşa… Dar arătaţi-mi voi unul din ăsta care face aşa, ş-aşa, ş-aşa – acuma sînt mulţi, numai de-ăştia – şi arătaţi-mi pe-ăla după care vin oamenii, după care vine turma cînd îi aude glasul.
Asta s-a întîmplat atunci, pentru că biserica era Biserică şi dragostea era Dragoste şi pe nimeni nu deranja frumuseţea şi podoaba acestor mănăstiri şi biserici făcute de Stefan Cel Mare, din care culmea! statul acesta care, iaca se bate cu Biserica, pînă acuma trăieşte. Cu ce se laudă România? Avem turism, veniţi în România! Păi pe cine-l arată? Casa Poporului o arată? sau arată cît îi de frumos ăsta, cum îl cheamă pe el? Îl duce la el acasă pe străinul ăla sau îl duce la Neamţ, îl duce la Putna, îl duce la Argeş ?! Unde-l duce, care sînt podoabele acestei ţări, cine le-a construit? Oare parlamentarii ăştia au construit toate podoabele-astea? Au pus ei degetul ?!?
E, dar cînd sînt gata făcute -sînt frumoase! Cînd văd atîţia oameni acolo, cam de ce nu şi-ar băga mîna? Din cauza asta ei nu sînt nişte conducători. Din cauza asta poporul nici nu-i urmează şi nici nu-i va urma, pentru că ei nu sînt din poporul ăsta. Ei sînt nişte…
Naşul:   … mutanţi!
ISB:   …nişte oameni care nici nu au glas! Şi ceea ce se aude din ei nu e ieşit din glasul lor, pentru că ei nici glas n-au. Nici faţă n-au. N-au nimic. Dumnezeu să-i cheme la pocăinţă şi să-şi vină în fire. Şi nu zic de el – că nu mă interesează, că nu-l cunosc
Naşul:   cum putem să-i ajutăm să scape de-de lăcomia asta?
ISB:   Nu-i mai ajuţi acuma…
Naşul:   Nu-i mai ajută, nu?…
ISB:   Dumnezeu dacă le dă vreun necaz şi vreo năpastă şi ei înţeleg din asta vreun folos…Dumnezeu să-i îndrepte!
Eu de oamenii ăştia am o mare milă. Şi ştiţi de ce? Pentru că eu nu-i cunosc pe ei . Şi mai mare mi-i mila că eu n-o să-i cunosc. Dar ştiţi de ce? Pentru că ei nu vor să fie cunoscuţi. Dar ştiţi de ce nu vor să fie cunoscuţi? Pentru că le e ruşine de cine sînt ei.
Naşul: Le e rusine?!?
ISB: Le e ruşine să iasă la lumină, da! Aşa cum scrie în Evanghelie, aşa este: le e ruşine de oameni, le e ruşine de lumină. Păi nu vedeţi că ăştia cînd ies în public, ies cu o armată de zdrahoni şi de pistoale după ei – că plimbatul lor prin lume este mai scump decît ar plăti un spital de copii, măi!
Şi ăştia vin şi ne spun nouă că din cauza iconostaselor din biserici n-au spitale? Mergeţi pe jos măi, oameni buni, cînd veniţi să vă întîlniţi cu oamenii! Cum, măi, vă conduceţi poporul şi vă temeţi poporul să nu vă rupă?! Cu adevărat v-ar rupe, măi, pentru că sînteţi aşa cum sînteţi!
Eu aş face o lege să nu mai aibă voie demnitarii să fie păziţi.
Naşul:   Da, corect!
ISB:   Da? Dacă te-ai suit pe scaunul de conducere, asumă-ţi şi furia poporului, nu numa’ banu’ care-l jupoi din popor, asumă-ţi şi revolta lui! Şi atunci voi şti că pe scaunul ăsta stă un om care-şi asumă să moară pentru popor – că aşa a zis Hristos : “Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale”. Dar ce să vorbin noi de păstorul care-i mîncat de oi?! Şi asta nu-i o metaforă, să ştiţi că oile pot fi aduse în stare – şi mi se pare că în starea asta este poporul acesta de oi din România – că pot să mănînce un lup.
Naşul:  Şi mie mi-e teamă! Eu le-am spus să-şi aducă mai multe elicoptere, că-n ’89 a fost nevoie de un singur elicopter. Nu înţeleg nimic, ba chiar fac declaraţii – altădată aş fi rîs de declaraţiile ăstea – dar astăzi e tragic; oamenii politici fac declara’ii de tipul ăsta – de la primul ministru la preşedinte, miniştri – că totul e bine, duduie!
Oameni buni, v-aţi rupt de-de realitate! Mergeţi un pic pe stradă şi nu-n Bucureşti – că Bucureştiul are economia subterană, altele – mergeţi în orice oraş în afară de Bucureşti! Orice comună şi sat…
Aţi pus toate babele, băi Ponta, aţi pus toate băbuţele care au 3-4 ha să plătească taxe. Păi săraca femeie abia trăia din pensie – să plătească curentul, cutare, cutare – da?
Decalogul ieromonahului Savatie Baştovoi – colegii, vreau să-l punem şi pe site, la Naşul.tv , vă rog eu frumos ! Îl citesc pe repede înainte – că nu mai e timp:
1. Să nu uiţi că trebuie să mori.
2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti.
3. Să nu preţuieşti în bani, ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar.
4. Să nu crezi răul.
5. Să nu te crezi pierdut.
6. Să nu te crezi Sfînt.
7. Să nu te pui chezaş.
8. Să nu te răzbuni de două ori.
9. Să nu învingi cu orice preţ.
10.Să nu rîzi de ruşinea nimănui.
Toate îmi plac, da’ asta cu “să nu te răzbuni de două ori” – odată se poate Părinte, o dată se poate?
ISB:  Uneori, o dată este inevitabil. Şi Dumnezeu cînd a pus în Legea veche că poţi să scoţi un dinte sau un ochi cînd ţi s-a scos – vorbesc acuma metaforic – a admis-o pentru Legea Veche. Sigur, cei desăvîrşiţi n-o mai comit. Adică, odată cred că Dumnezeu te înţelege. Dar dacă te răzbuni la nesfîrşit pentru aceeaşi faptă, înseamnă că de-acum ai o problemă.
Naşul:   Ca să glumesc: domnule preşedinte, odată v-aţi răzbunat pe noi – l-aţi numit pe Victor Ponta; dar şi-a doua oară să-l numiţi pe Victor Ponta, v-aţi răzbunat de două ori şi iată ce spune ieromonahul Savatie Baştovoi – să nu te răzbuni de două ori!
Dar, ca să închid ca o mică concluzie si pe ce am scris astăzi şi pe http://www.naşul.ro – dacă n-aţi citit, puteţi intra să citiţi – mulţi oameni spun că Preşedintele are totuşi un plan şi deocamdată nu ne poate spune prea multe. Eu doar atîta spun: să dea Dumnezeu mintea cea de pe urmă nu atît românului – că se pare că românul începe s-o aibă – ci să dea Dumnezeu mintea cea de pe urmă politicienilor. Şi ştiţi la ce mă refer? Să plece la timp, n-aş vrea să-i alerge lumea pe stradă – pentru că deja sîntem la linia aia. Plecaţi fraţilor la timp; v-aţi făcut banii, v-aţi făcut lăcomia , sînteţi blestemaţi de voi înşivă – cum spunea Savatie Baştovoi – plecaţi şi lăsaţi-ne în pace ca, în sfîrşit să avem o primă biruinţă a acestui neam. ca după o victorie pe care o obţine acest popor să se poată aşeza la masa conducătorilor doar acei oameni care se ridică la înălţimea aşteptărilor noastre.
ISB:   Ştii ce? Spun şi eu la încheiere: să ferească Dumnezeu de ceasul acela în care Dumnezeu, privind la săraci, la sărmani, la văduve şi la toţi necăjiţii ţării ăsteia, care plîng şi ajung rugăciunile lor la cer – cum zice proorocul Isaia “să ferească Dumnezeu cînd Dumnezeu va pune cărbuni pe capul acestor oameni; adică de ceasul în care El Însuşi Se va coborî şi va face ordine. Să ştiţi că fiecare liturghie începe cu cuvintele: ” Vremea este a face Domnului ” – adică să lucreze Domnul – pentru că oamenii au stricat Legea Ta.
Să ferească Dumnezeu pe aceşti oameni care nu-şi iubesc aproapele şi care asupresc văduvele şi sărmanii – care sînt ai Lui Dumnezeu – să-i ferească de ceasul în care Dumnezeu începe a lucra la rugăciunile acestor păcătoşi – pe care ei cred că-i folosesc – pentru că atuncea din mîna Lui Dumnezeu nu-i mai scoate nimeni şi să ştiţi că vremea asta este aproape. (…)’

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: