Plimbarea de duminica

Duminica, catre orele amiezii… Orasul incepe sa se anime, oamenii ies de la biserica si fac un tur de corso, privind vitrinele  sub frunzele noi, abia desfacute, ale teilor. Intru in Libraria Humanitas, care are orar de lucru si duminica, de la orele 11 – mare privilegiu pentru cei care nu au timp in cursul saptamanii, sa intre in librarie, sa-si adape timpul cu daruri de suflet. La o cana de ceai, rasfoind carti ori albume pe care amani sa le cumperi, din varii motive, iti dai ragaz sa te-adancesti, intai in altii, apoi in tine insuti. Este felul in care o parte a noastra a invatat sa traiasca si sa creasca, citind, in fiecare zi, o carte buna… („Sa nu lasi o zi fara sa auzi sau sa citesti ceva frumos” – J.W. von Goethe).

La Humanitas azi, aranjau cartile. La inceput am fost acolo doar librarii si eu. Mai tarziu, au aparut si altii… M-am bucurat de linistea „casei” de carte.  Fond sonor placut, asa cum sunt invatata cand intru in aceasta librarie. De data aceasta, il reascult pe Freddie Mercury – e un album intreg pe care l-au pus spre auditie gazdele. Una dintre melodiile lui Mercury care-mi „cade” tare bine: „Love kills” (citesc pe Internet ca piesa a fost folosita in coloana sonora a  filmului mut din 1927 – Metropolis, rearanjat de un compozitor de muzica de film foarte drag mie, Giorgio Moroder….). Ascult melodia rasfoind.  Am luat langa mine, pe masa, alaturi de ceaiul negru „Earl Grey”, o carte si un album. Inainte de astea insa, am parcurs cateva rafturi de la domeniul „Istorie”, si m-am bucurat sa gasesc acolo o noua si foarte incitanta carte despre Regina Elisabeta a Romaniei (Carmen Sylva), cu multe date si fotografii inedite, semnata de Silvia Irina Zimmermann, o sibianca nascuta in 1970: Regina poetă Carmen SylvaLiteratura în serviciul Coroanei (tradusa din germana la Ed. All, Bucuresti, 2013):

c_sylva_coperta

Dar cartea si albumul de pe masa mea, carora le-am destinat aproape o ora de rasfoire in librarie, au fost altele: am ales dintr-un raft „Memorii” – de Valeriu Anania si un album de icoane bizantine si rusesti, in care am urmarit reprezentarile celor mai importante figuri ori evenimente religioase ale ortodoxiei.

b.anania-coperta

Despre Memoriile mitropolitului Bartolomeu Anania, tocmai am citit acum pe net o cronica pertinenta, semnata foarte recent de Paul Cernat, care surprinde excelent esenta cartii. Pe mine m-a impresionat inca de la „cuvantul inainte” modul de a scrie al Parintelui Bartolomeu. Acest cuvant introductiv este scris in 1974, cand se gasea in America, un stat liber, neostracizat, in care a putut sa-si astearna pe hartie, fara teama, amintiri, ganduri, marturii… Memoriile scriitorului si teologului Valeriu (Bartolomeu) Anania, sunt de departe o sursa exceptionala, de prima mana, a unei parti din adevarul nostru istoric si social. Cartea de memorii este  „o carte spectaculoasă, în care aventura spiritual-ecleziastică se îmbină cu cea politică şi literară. Scriitor în viaţa civilă, actualul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului este, la 88 de ani (n.n. cele scrise aici dateaza din 2008), o figură-cheie a ortodoxiei postbelice, martor privilegiat al dramelor istoriei noastre recente şi actor implicat în cîteva momente grave ale ei.” Cartea prezinta o foarte minutioasa lista biografica si am putut constata intre multe altele, „experienta” inchisorilor comuniste in care a petrecut mai bine de 6 ani (1958-1964), la Aiud si Pitesti, si in 1942, 6 luni pentru pentru că ar fi deținut în podul Mănăstirii Cernica materiale legionare și arme.

Unul dintre locurile dragi si importante in care a locuit  buna vreme dupa pensionare Bartolomeu Anania, a fost Manastirea Varatec. O mica poveste a timpurilor petrecute acolo, in compania altor mari oameni de cultura romani, se poate citi aici. Cartea de Memorii a Parintelui Bartolomeu, este, de azi, pe lista mea de prioritati livresti.

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: albastru de … | albastru de...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: