Intalnirea Ilenei Bratu cu Salvador Dali (II)

In toamna lui 1968, ciberneticiana, graficiana si eseista Ileana Bratu, il viziteaza – pe celebrul pictor suprarealist – Salvador Dali, la el acasa, in Spania. Ea avea 29 de ani, iar artistul avea 64 ani.  Vizita urma participarii lui Dali la vernisajul unei expozitii de grafica si desen a Ilenei Bratu, din septembrie 1968, la Barcelona. Despre prima intalnire a artistei romance cu Dali am scris aici. Ambele descrieri ale intalnirilor cu Dali sunt pline de farmec si de originalitate. Aceasta a doua intalnire o reproduc din cartea Ilenei Bratu „Rasurnare in spatiu„, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1975:

„Pentru a ajunge la Cadaques, pe Costa Brava, trenul opreste mai intai la Figueras, localitatea natala a lui Salvador Dali. Apoi o cursa strabate tinuturi de o neasemuita frumusete, drumuri in serpentine urcand o coasta ca o peninsula, inconjurata de mare. Stanci de forme ciudate, pamanturi rosii, vegetatie abundenta, palmieri, un mic paradis ca o insula a fericirii pe care doar spatiul mediteranean o poate concepe. Dali locuieste la port Lligat, zona rezidentiala, privilegiata, cu o specaculoasa iesire la mare. Casa sa nu depaseste in inaltime casele pescarilor din imprejurimi. Micul port are o viata izolata, retrasa, e multa liniste, casele sunt albe, acoperite de olane, casa lui Salvador Dali e tot alba, acoperita de olane. Totul e alb, in afara de mare, o mare verde-aurie din care se inalta stanci halucinante, asemeni arhitecturilor lui Gaudi. Dali sustine ca Gaudi ar fi venit la Cap Creus ca sa se inspire pentru Sagrada Familia. Nu se stie exact care este adevarul, dar exista o certa asemanare de structura intre microformele arhitectonice ale stancilor si polimorfia geologica gaudiana. Intre Gaudi si Dali nu exista asemanari aparente, ei fac parte din acelasi climat mediteranean si au poate aceeasi viziune nemasurata asupra lumii. GAUDI INSEAMNA IN CATALANA A SE BUCURA SI DALI INSEAMNA A DORI. Semnificatia numelor e poate neinsemnata, dar ea contine un sambure de adevar. Daca a se bucura si a dori au in ele ceva sinonim, acel ceva este o stare, si starea aceasta este produsul unui mediu generos in care asociatiile de idei pot fi deconcertante.

Pentru a raspunde intr-un fel vizitei pe care mi-a facut-o la expozitie, am acceptat ca o vizita la Dali nu se poate desfasura decat sub forma unui ritual, a unei travestiri, dincolo de care ar fi putut fi eventual posibil un dialog. Purtam deci o imensa palarie de pai, un sombrero, si aveam insemne de solie un fel de luth vechi cu doua coarde si un arc cu sageti. Mi-am depus cartea de vizita in mana unui valet cu figura de taran catalan si am asteptat sa fiu primita.

Lumina din Port Lligat are ceva de peisaj olandez, un fel de Delft mediteranean ascetic si singuratic, imaginea cea mai indepartata a Mediteranei. Niciodata inainte de a pune piciorul in Port Lligat nu l-as fi putut asemana pe Dali cu Vermeer. Acest calm marin al locurilor venea intr-o atat de totala contradictie cu zgomotoasa publicitate din jurul lui Dali, incat am avut chiar o clipa sentimentul ca gresisem adresa. DOAR PREZENTA A DOUA IMENSE OUA ALBE RIDICATE CA DOUA CUPOLE DEASUPRA ZIDURILOR MARCAU INTERVENTIA SPIRITULUI DALINIAN. Simbol al genezei, al perfectiunii, oul marca diferenta de lumea exterioara prin prezenta unei lumi interioare. Lume ascunsa de zidurile albe comunicand secret cu exteriorulprin intermediul geamurilor atintite ca niste ochi pluricelulari spre circumferinta vasta a spatiului, gata sa-i receptioneze cele mai mici vibratii. M-am simtit inconjurata de fascinatia magnetica a acestor geamuri enigmatice, dincolo de care mi se pregatea, fara sa stiu, o primire regala. DALI S-A LASAT ASTEPTAT PENTRU A SE TRAVESTI IN REGE.  IN VESTIBUL, INTRAREA ERA PAZITA SIMBOLIC DE UN URS URIAS DE CARE ERAU AGATATE CA DE UN CUIER ARME DE VANATOARE. Am fost condusa prin coridoare stramte si lungi, trecand prin nenumarate arcade si urcand sau coborand trepte, ca intr-un labirint din care greu poti iesi. In sfarsit am ajuns intr-o sala de forma ovala cu o masa de forma ovala strajuita de armura unui cavaler medieval si avand o singura fereastra ce incadra asemeni unui tablou, in absenta totala a oricarui alt tablou, un peisaj marin de o unica frumusete. Un fel de biblioteca, mai precis o suprapunere de rafturi, gazduia, in loc de carti, O COLECTIE DE OUA DE GIPS DE CELE MAI DIVERSE MARIMI. Ramasesem imobilizata asemeni armurei de cavaler cu sagetile atintite spre o tinta necunoscuta si cred ca daca as fi avut in fata o oglinda as fi izbucnit intr-un ras zgomotos, intr-atat ar fi putut parea de hilara unui spectator solemnitatea pozitiei mele. CAND A INTRAT DALI, IMBRACAT IN HERMINA SI PURTAND IN MANA UN SCEPTRU DESPRE CARE AM AFLAT CA ESTE CHIAR SCEPTRUL LUI SARAH BERNARD, AM DEPUS MASINAL SAGETILE, ARCUL SI INSTRUMENTUL CU COARDE LA PICIOARELE GAZDEI MELE, IN SEMN DE PACE. DALI LE-A RIDICAT IN SEMN DE ATENTIE SI M-A INTREBAT DACA STIU SA CANT LA ACEL INSTRUMENT. I-am raspuns ca din pacate nu stiu, si nici instrumentul nu putea fi folosit, fiind extrem de vechi. Stiu insa, am spus, sa trag cu arcul. Dali a zambit pe sub mustata sa daliniana si m-a invitat ceremenios sa iau loc… (VA URMA).