Aproape la fel ca si moartea, libertatea este un subiect la fel de greu si de sensibil. Avem adesea impresia ca nici moartea n-o putem intelege si accepta, si nici libertatea, in sensul ei cel mai profund. Libertatea este un dat de Sus, insa de cele mai multe ori suntem inconstienti fie de aceasta, fie de felul in care sa ne comportam in raport cu aceasta libertate. O ducem in mintea ori in sufletele noastre, infestate de prea lumestile repere si o terfelim, o rebegim. Si… in final, ne strivim ori chiar ne omoram libertatea. Este un dar atat de urias si de pretios incat, cred, putini dintre oameni o pot cu adevarat purta ori ii pot trai valoarea. Adesea ne plangem de nelibertate, de inlantuire, de marginire si limitare a libertatii, dar cred ca toti avem suficiente exemple de oameni care nu si-au stiut pretui libertatea, ori nu si-au pus-o pe cale, ci si-au naruit-o ei insisi.
Voi cita mai jos (ca si in titlu) pe Parintele Savatie Bastovoi (dintr-un articol al sau din 2001):
„Omul liber este cel care nu-şi vinde libertatea nici pe bani, nici pe femei, nici pe vin, nici pe slavă. Omul liber este cel care nu se mai teme de moarte, nici pentru sine, nici pentru apropiaţii săi. Omul liber, în concepţia creştină, este un om postum.
Omul liber, ca şi Ulise al lui Homer, generalul chefalenilor, poate fi aruncat gol într-un oraş străin şi nu se pierde, deoarece, în loc de haine, este îmbrăcat cu virtute. El are întotdeauna toată averea sa cu sine, cărând-o pe spatele inimii, ca un melc care îşi duce casa. Aceasta este o bogăţie care nu trezeşte invidie, Crucea lui Hristos, povara pe care a dus-o Dumnezeu pe drumul Golgotei, pentru a-l elibera pe om din robia păcatului şi a morţii.„
anomismi 
Un comentariu (+add yours?)