Inapoi la timpul lui Mihai Eminescu

La sfarsitul lunii noiembrie 2012 prof. univ. Constantin Barbu de la Craiova a lansat o carte care priveste in egala masura istoria  romanilor, cultura lor, dar si sufletul natiunii. Cei neostoiti in a identifica „boala” si moartea lui Eminescu, au reusit pentru intaia data, sa aiba acces la arhive si sa ofere public informatia. Cartea „Memorialul Mihai Eminescu” este, probabil, inceputul unei actiuni mai ample privind restaurarea adevarului. Cartea contine cele doua dosare de interdictie si arestare ilegala a lui Eminescu (in principal cea din 28 iunie 1883), interdictii si arestari datorate existentei tratatului secret cu Austro-Ungaria, pe care Eminescu, prin publicistica sa impresionanta, curajoasa si acida il ataca fatis in gazetele timpului, si in modul cel mai vehement cu putinta. In cartea profesorului Barbu facsimilul cu constatatrea de la autopsie a doctorului Sutu privind cauzele mortii poetului dar si depozitia doctorului Tarasescu care a tinut creierul lui Eminescu in mana, conduc la concluzia ca Eminescu a fost otravit cu mercur, iar moartea i s-a tras de la o lovitura la ceafa. Interesant este faptul ca se propune un memoriu catre Patriarhia Romaniei in vederea deshumarii poetului, a efectuarii unor analize ADN si a reinhumarii intr-o cripta in care osemintele sa fie asezate intr-un cosciug de argint vidat in care acestea sa se poata prezerva pentru sute de ani.

Imi amintesc, in acest context, dedicarea cu care academician Zoe Dumitrescu Busulenga si-a dedicat multi ani din viata, intru reasezarea lui Eminescu in locul meritat. Imi amintesc apoi efortul, demarat cu cativa ani in urma, in care s-a implicat aceeasi inimoasa fiinta si om de cultura, pentru restaurarea casutei poetului ramasa in paragina la Varatec (link aici). Sunt multe de spus si de gandit. Timpul le va aseza, sau poate cel de Sus. Eminescu nu este uitat, si adevarul va iesi la iveala pana la urma…

Extrag si reproduc mai jos cateva paragrafe din  publicistica eminesciana, respectiv din vol. IX al Operelor Complete, pag. 251-265,  unde la titlul [„SE VORBEŞTE CĂ ÎN CONSILIUL…”], sunt extrase din scrierile lui Eminescu datate [17, 19, 21, 26, 28 noiembrie 1876]:

[…] Şi nu sunt aşa de multe condiţiile pentru păstrarea naţionalităţei. Cei mai mulţi oameni nu sunt meniţi de a-şi apropria rezultatele supreme ale ştiinţei, nu [sunt meniţi] de a reprezenta ceva, dar fiecare are nevoie de un tezaur sufletesc , de un razăm moral într-o lume a mizeriei şi durerei, şi acest tezaur i-l păstrează limba sa proprie în cărţile bisericeşti şi mirene . În limba sa numai i se lipesc de suflet preceptele bătrâneşti , istoria părinţilor săi, bucuriile şi durerile semenilor săi. Şi chiar dacă o limbă n-ar avea dezvoltarea necesară pentru abstracţiunile supreme ale minţii omeneşti, nici una însă nu elipsită de espresia concretă a simţirei şi numa în limba sa omul îşi pricepe inima pe deplin. Şi într-adevăr, dacă în limbă nu s-ar reflecta chiar caracterul unui popor, dacă el n-ar zice oarecum prin ea:

Vedem dar că cestiunea noastră se simplifică din ce în ce. Românii voiesc a li se garanta uzul public al limbei lor pe pământurile în cari locuiesc şi vom vedea că toate mişcările pe cari le-au făcut, în acest senz le-au făcut.

Faţă cu această cerere întâlnim însă în amândouă părţile Imperiului austro-ungar o rezistenţă necalificabilă prin obrăznicia ei.

Constatăm mai înainte de toate că românii nu sunt nicăiri colonişti , venituri , oamenii nimărui, ci pretutindenea unde locuiesc sunt autohtoni, populaţie nepomenit de veche, mai veche decât toţi conlocuitorii lor. Căci dacă astăzi se mai iveşte câte un neamţ singular care caută să ne aducă de preste Dunăre, nu mai întrebăm ce zice un asemenea om, ci ce voieşte el. Nici mai este astăzi cestiunea originei noastre, abstrăgând de la împrejurarea că o asemenea interesantă cestiune nu este de nici o importanţă. Daci sau romani, romani sau daci: e indiferent, suntem români şi punctum . Nimeni n-are să ne ‘nveţe ce-am fost sau ce-am trebui să fim; voim să fim ceea ce suntem — români. A mai discuta asupra acestui punct sau a crede că frica de ruşi ne-ar ademeni să ne facem nemţi sau vice-versa sau, cum cred ungurii, că de frica acestor doi ne-am putea găsi flataţi să ne contopim cu naţia maghiară, toate acestea sunt iluzii de şcoală; limba şi naţionalitatea românească vor pieri deodată cu românul material, cu stingerea prin moarte şi fără urmaşi a noastră, nu prin desnaţionalizare şi renegaţiune . A persecuta naţionalitatea noastră nu însemnează însă a o stinge, ci numai a ne vexa şi a ne învenina împrotiva persecutorilor . Ş-apoi ni se pare că nici un neam de pe faţa pământului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât tocmai românul, pentru că nimene nu este mai tolerant decât dânsul . Singure ţările româneşti sunt acelea în care din vremi străvechi fiecare au avut voie să se închine la orice d-zeu au vroit şi să vorbească ce limbă i-au plăcut. Nu se va găsi o ţară în care să nu se fi încercat de a face prozeliţi din conlocuitorii de altă lege ori de altă limbă; hugenoţii în Franţa, maurii în Spania, polonii faţă cu rutenii , ungurii cu românii — toţi au încercat a câştiga pentru cercul lor de idei populaţiile conlocuitoare şi aceasta prin presiune, cu de-a sila; românul priveşte c-un stoicism neschimbat biserica catolică, atât de veche în Moldova, şi nu i-a venit în minte să silească pe catolici de a deveni orientali; lipovenii fug din Rusia şi trăiesc nesupăraţi în cultul lor pe pământul românesc, apoi armenii , calvinii , protestanţii , evreii, toţi sunt faţă şi pot spune dacă guvernele româneşti au oprit vro biserică sau vro şcoală armenească, protestantă sau evreiască. Nici una.

Ni se pare deci că pe pământurile noastre strămoşeşti, pe care nimene nu le stăpâneşte jure belli, am avea dreptul să cerem să ni se respecte limba şi biserica, precum le-am respectat-o noi tuturor.

Ce se va zice însă când vom arăta că pe pământ românesc, în Bucovina, sub sceptrul austro-ungar, sinagoga evreiască are mai multă autonomie decât biserica românului? Căci dacă evreul are rabin , şi-l alege singur, dacă are şcoală jidovască , îşi caută singur de dânsa . Dar dacă îi trebuieşte românului preot, îl numeşte (mediat) guvernul de la Viena; dacă biserica lui are avere, o administrează tot guvernul de la Viena; dacă are şcoală, profesorii sunt numiţi tot de guvernul de la Viena. Şi cu toate acestea Bucovina n-au fost luată cu sabia, ci din contra prin bună învoială şi cu condiţia ca starea de lucruri în trebile bisericeşti şi politice să rămână intactă. […]

Dedesubt inserez filmul prezentarii cartii „Memorialul Mihai Eminescu” de catre prof. Constantin Barbu, de la sfarsitul lunii noiembrie 2012:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: