La noi…

Azi mi-am amintit, cugetand la vremurile pe care le parcurgem, o poezie a lui Octavian Goga, pe care o retranscriu mai jos. Amaraciunea ei, adevarul ei trist si perpetuu, il simtim azi ca si atunci, si ma tem ca „sansa” noastra istorica e repetabila…

De curand am vizionat un film documentar, despre care pot spune ca daca iadul pe pamant a existat, atunci acela este surprins in acest film – care este real, cu filmari 100% originale. Este un film documentar de o valoare exceptionala, despre Hitler, fascism si al doilea razboi mondial, realizat in Franta in 2009. Toate filmarile sunt din acel timp, al razboiului, filmul are 6 episoade de cca. 1h fiecare si se numeste „Apocalypse: The Second World War. Acopera perioada anilor 1933-1945 si surprinde „pe viu” tot mecanismul halucinant al unui apocalips terestru care a marcat lumea. Eu am vizionat filmul pe canalul TV National Geographic cu traducere in limba romana, dar el se poate viziona si pe Internet, in engleza, incepand cu primul episod (link aici). Nu cred ca vreodata mi-a fost dat sa vad un film documentar mai rascolitor despre ceea ce este omul in fata propriului eu devastat de insemnul raului. Un film despre limitele existentei terestre…. Nu cred, de asemenea, ca poate exista ceva mai ingrozitor decat un lider precum Hitler, inconjurat de slugi la fel de paranoice si care sa conduca lumea pe o cale a dezastrului complet. Nu trebuie sa uitam, si ca sa nu uitam, trebuie sa stim adevarul, realitatea. Imi vin in minte acum, cuvintele pe care  Hristos le-a adresat Sfantului Siluan: „Tineti mintea in iad si nu deznadajdui„.

Octavian Goga – Noi

La noi sunt codri verzi de brad
Si câmpuri de matasa;
La noi atâtia fluturi sunt,
Si-atâta jale-n casa.
Privighetori din alte tari
Vin doina sa ne-asculte;
La noi sunt cântece si flori
Si lacrimi multe, multe…

Pe bolta, sus, e mai aprins,
La noi, batrânul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi rasare…
La noi de jale povestesc
A codrilor desisuri,
Si jale duce Murasul,
Si duc tustrele Crisuri.

La noi nevestele plângând
Sporesc pe fus fuiorul,
Si-mbratisându-si jalea plâng
Si tata, si feciorul.
Sub cerul nostru-nduiosat
E mai domoala hora,
Caci cântecele noastre plâng
În ochii tuturora.

Si fluturii sunt mai sfiosi
Când zboara-n zari albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfratiti cu noi
Îsi înfioara sânul
Spun ca din lacrimi e-mpletit
Si Oltul, biet, batrânul…

Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferintii,
De jalea lui ne-am raposat
Si mosii, si parintii…
Din vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Desertaciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: