Un tablou al carui autor nu il cunosc, dar as vrea… L-am vazut in Malta. M-a facut sa ma gandesc la moarte si la ceea ce suntem cu adevarat…
„Oamenii fug, cât pot mai mult de fiorul cunoaşterii – a unei cunoaşteri de ei înşişi în relatie cu Dumnezeu, în relatie cu nemurirea sufletului, în relatie cu binele şi cu răul. Cu un cuvânt, fug până la moarte de orice cunoaştere existentială. Astfel, ceea ce nu cunosc ei, fiind stăpâniti de o lege biologică, li se pare că nu există de fapt şi dorm vremea vietii pământeşti pe urechea aceea. Situatia se schimbă brusc în momentul mortii. Toate lucrurile pe care trebuiau să le cunoască în vremea vietii, dar au fugit de ele sau le-au tăgăduit, năpădesc peste ei cu o evidentă de neînlăturat. În vremea vietii pământeşti cunoaşterea rămâne la libertatea omului: dacă voia să cunoască, putea cunoaşte; nu voia săcunoască, rămânea în necunoştintă. Îndată după moarte însă, libertatea aceasta se suspendă, şi sufletul cunoaşte fără să vrea ceea ce s-a ferit să facă, pe când era îmbrăcat în trup.”
anomismi 