Intre aripi de Pegas…

Trebuie sa marturisesc ca fiecare numar al revistei de cultura „Insemnari iesene„, care poate fi citita/admirata complet si gratuit si pe Internet, este pentru mine un prilej de desfatare intelectuala si sufleteasca! Una dintre putinele reviste admirabile care ies pe piata in ziua de azi, ne aduce lunar, in fata mintii, remarcabile eseuri, poezii, fragmente de arta ori gandire politica, reflexii si orice are legatura cu ceea ce numim cultura si istorie. Randurile sunt presarate cu reproduceri ale picturilor, gravurilor ori desenelor unor artisti de pe planeta, despre care multi dintre noi nici nu am auzit inca, dar  e-un prilej sa ii retinem pentru totdeauna. O cultura densa, inspirata, mentinuta in linia eleganta, nobila si dreapta a luminii, a frumosului si a bunului simt, regasesc de fiecare data intre filele acestei reviste si ma simt mereu intre aripile calului Pegas rasfoind-o.

Unul dintre autorii pe care nu-i ratez niciodata din coloanele revistei, este scriitoarea Doina Uricariu. Pentru mine este o sarbatoare sa-i citesc eseurile! Au profunzimea filosofului si vizionarului, ascutimea cercetatorului analist si deopotriva aciditatea inadaptatului permanent la o lume absurda pornita impotriva ei insasi. In ultimele trei numere ale revistei am aflat, dincolo de mesajul estetic si cultural al eseurilor scriitoarei, fapte de viata ori fire de gand privind grimasele sale interioare curente ori strigatele ca om de cultura sufocat de impertinenta si inferiorul lumii actuale. Parerea sa despre asa-zisa literatura-cultura de azi – care se vehiculeaza prea mult si prea des prin intermediul blogurilor,  este ca-i „potop de scriitura si vorbarie” si  „nu prea mai exista suferinta si autocenzura in lumea cuvintelor, nici macar admiratie pentru caligrafie„. Tot ea observa cu sarcasm ca „la treizeci de ani, doctoratele se numara pe cap de locuitor cu tupeu, ca amantii din literatura femeii de treizeci de ani. Nu pentru ca s-ar umple neaparat dintr-o suflare paginile albe ale  tezelor, ci pentru ca nu e loc pe lume si timp mai invadat de scrisul clonat din scris decat lumea in care traim si anii ori deceniile din urma„. Am mai aflat o intamplare a sa din anul 2000, cand, cu ocazia unei deplasari la Iasi a pierdut un pretios jurnal ce urma sa devina carte, referitor la o calatorie a scriitoarei in Coreea de Sud. Insemnari zilnice… cei ce cunosc pretul unei asemenea pierderi pot intelege sfasierea. Jurnalul si l-a pierdut in urma furtului propriei genti in care acesta se afla, furt pe care nicio sectie de politie ieseana nu a vrut sa il consemneze si inregistreze oficial. Citind acele randuri, m-am intrebat daca Doina Uricariu, care in 1999 a parasit Romania pentru a se stabili in SUA, mai gasea vreun motiv sa regrete ruperea din radacina si stramutarea intr-o alta lume, la o varsta la care numai insuportabilitatea si atingerea limitei te mai poate impinge sa cauti un alt inceput… Apoi am aflat, intr-un eseu din cel mai recent numar al „Insemnarilor iesene” despre romani de geniu, emigrati si total nestiuti in tara lor de obarsie: Saul Steinberg – unul dintre cei mai mari caricaturisti si desenatori ai veacului al XX-lea, ” descins din taramul supra-bogat in absurd si misticismul conditiei umane marca Romania” si Vlaicu Ionescu – care devenise „un reper al eruditiei, al simezelor, al ortodoxismului si enciclopedimului„, fiind declarat la nivel mondial cel mai mare interpret al lui Nostradamus si fiind in acelasi timp un pictor cu peste douazeci de expozitii americane, unul din marii expresionisti asbtracti. Despre acesta din urma, dupa aparitia albumului de pictura Vlaicu Ionescu – The Artist /Pictorul, Doina Uricariu consemneaza: „Pictura necunoscuta total creeaza o stare de perplexitate in lumea criticii de arta si a plasticienilor contemporani. E ca si cum ar fi cazut peste noi un meteorit gicant din cer si caderea acestuia intempestiva ne-ar tulbura valorile„.

Am avut si am, in nenumarate randuri, sentimentul ca romanii si romanismul „verde”, neaos,  zac imprastiate in patru zari (de pe vremea anilor ’50), si, din cand in cand, cate o mare si frumoasa inima romaneasca pleaca in cautarea lor, spre aducere de marturie inapoi catre izvoare, catre radacini. Aceasta imi pare una dintre misiunile asumate cu responsabilitate si credinta de Doina Uricariu in anii din urma…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: