Cum va place?…

Eram in facultate. Era imediat inainte de ’89. Filme – rarisime, si acelea, vazute pe video, in conditii dificile, dupa cum vreun prieten reusea sa faca rost de vreo caseta… Visam sa am apartamentul meu, cu un televizor color (pe atunci nu erau mai’ deloc asemenea aparate) si vizualizam in mintea mea, in fata lui, un fotoliu comod de plus,  in care sa m-afund confortabil si sa vizionez filme pana la epuizare. Asa, ca intr-un fel de foame continua, sa vizionez film dupa film, sa intru in stare dupa stare, ca atunci cand incerci drog dupa drog, fiecare  cu efectul specific. In facultate, unele filme pe care le-am vizionat au fost aproape ca un drog pentru mintea mea. Cred ca si pentru altii din generatie cu mine. Cand vedeam un film „strain” era o glorioasa aniversare! Pentru creier si pentru suflet. Invatam visul sau exersam un gen de traire intr-alta lume, o lume necunoscuta si atragatoare la maxim. Imi placea sa vad filmele fumand. In facultate fumam. Preferam Assos, sau uneori rar, Ligueros. Ultimele erau fara filtru, iar hartia era dulce-dulce. Erau cat se poate de tari. Tineretea aceea si filmele vazute aproape clandestin pe video, ne sunt amintirile trecerii de la adolescenta la tinerete. Azi selectam ce voim, filme, carti, muzica. La o apasare de tasta distanta sunt toate starile in care ne-ar placea sa intram si intram. Cu toate astea, raman aceleasi mari si grele intrebari fiintiale, pe care le simtim infipte in noi de cand am inceput sa mistuim in creier viata reala. Unii spun ca le-ar placea sa redevina copii. Nu stiu de ce, mie nu! In lumea copilariei mele am trait trauma (desi, desigur, termenul are conotatie pur subiectiva aici) impactului cu oamenii. Recunosc, a fost o trauma mare si grea. In anii de copil, fiecare om intalnit imi parea o posibila sursa de temeri, de indoieli, uneori chiar de groaza. Imi parea ca pot fi un fel de balauri bizari, si rareori cineva imi insipra caldura si prietenie. Cu timpul, am invatat sa accept felul nostru uman, care in copilaria mea avea trasaturi infricosatoare, si sa accept ca fiinta mea si a celorlalti nu sunt de fapt foarte diferite. Asa, incet-incet, am intrat in adolescenta, cand formele s-au transformat ori am invatat sa ma imprietenesc ele, cu ceea ce eram eu si ceea ce erau altii. Insa, nu as vrea sa retraiesc copilaria in care am resimtit puternic un gen de incompatibilitate intre eul meu launtric si eul restului lumii…

De ce am pus titlul de mai sus, acestei pagini ale mele? Fiindca, pur si simplu, am vrut sa impartasesc acum, aici, o micuta parte din mine. Initial, mi-ar fi placut sa pot scrie ceva care sa placa tare. E minunat cand descoperim bloguri ori pagini care „ne pica asa de bine”, intr-un anume moment. Care se pliaza pe nevoia noastra… Si ma gandeam: „oare ce as putea impartasi azi aici, sa placa?” sau altfel spus, ma gandeam, oare cum le place oamenilor? Si brusc, mi-a venit in minte titlul piesei omonime a lui William Shakespeare…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: