Sub semnul Zefirului

In lumea noastra trista, inchistata, amara si hada, aceea a vremurilor de acum si de aici, arareori se mai iveste Zefirul, acel vanticel lin si cadut, ce adie cu delicatete primavara, aducand vestea cea noua, a revenirii la viata. Puterea noastra de a spera, credinta noastra ca binele izbandeste pana la final  – asa ca in basmele copilariei fara griji, sa nu piara! Asta-seara am privit la TV, cu interes si cu drag, interviul academicianului istoric Dinu C. Giurescu luat de jurnalistul Victor Ciutacu, in emisiunea „Vorbe grele”. Priveam, ascultam, meditam. Nevoia de modele, uriasa este, si in plus, nevoia de insipratori de speranta, ca se poate…  sunt altii, cu mult mai varstnici trupeste decat noi, dar cat de tineri si de entuziasti sufleteste! La cei aproape 86 de ani, istoricul Dinu Giurescu este plin de speranta, de incredere si de energie. Crede in Romania lui, cea a copilariei si tineretii sale, o Romanie frumoasa, demna, intreaga si puternica, cea de dinainte de comunism. Acea Romanie a existat, chiar daca multora dintre noi ne e aproape cu neputinta sa (mai) credem, iar el este unul dintre martorii in viata a lui „s-a putut, deci se poate”. Cu acest crez merge inainte, dand exemplul teribil a unei implicari politice din datorie si din credinta. Ne-am invatat, din pacate, ca in politica se intra din interes. Am invatat atat de multe anapoda, am invatat sa nu mai credem in valoare iar adevarul sa-l percepem drept minciuna. Ascultam in seara aceasta vorbele unui om cu o varsta venerabila, dar a carui minte si suflet stralucea de speranta. Nu speranta desarta a spectatorului, ci speranta asumata a voluntarului. Cel care voieste sa aplice si are solutiile situatiei in care am ajuns. Nu-i suficient sa vorbim despre… ci sa operam spre… Am simtit, urmarind interviul de azi si interventiile din ultimele saptamani ale istoricului Giurescu, ca Zefirul are sanse sa aduca vesti bune pentru tara in care traim. Ca vanticelul acesta cu nume minunat, s-a strecurat cu greu prin maghernitele darapanate ale sufletelor noastre si ca depinde atat de mult de noi insine sa-i largim calea, spre a ne molipsi cu adevarat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: