De curand am fost la Manastirea Prislop, unde odihneste trupul Parintelui calugar Arsenie Boca. Atat de multe s-au spus si se vor spune despre el, incat aici nu o sa mai adaug eu decat cateva cuvinte in plus. Intai, ca am privit atent si cu smerenie mare, picturile facute de parintele prin anii ’80 cand se gasea la Sinaia (cu putin inainte de moarte) si aduse la Manastire spre a fi asezate in iconostasul bisericii: Iisus, Fecioara Maria cu Pruncul, Arhanghelul Mihail si Arhanghelul Gavriil. Cine a mai vazut icoane pictate de Parintele Boca, (re)cunoaste imediat lumina lor cu totul speciala, contururile si expresiile fetelor pe care el le-a dat Sfintilor. Vazusem de curand o alta pictura – pe panza – a Parintelui Boca, in Muzeul Manastirii Brancoveanu de la Sambata. Si acolo, fetele reprezentate mi-au vorbit parca, intr-un fel special. Mi-am dat incet seama, ca pentru a intelege mesajul continuu al acestui mare prooroc si sfant al Romaniei, trebuie sa fii pregatit. Cu siguranta felul cum primim pana si imaginile din icoanele pictate de el, depind de cat suntem de pregatiti pe interior sa o facem.
Apoi am mers la mormantul Parintelui acolo la Prislop, pe delusorul unde se intinde micul cimitir al manastirii. Il revedeam dupa 3 ani, neschimbat, inconjurat de crinii albi si minunati si de alte nenumarate flori. Un mormant mai ingrijit si mai iubit, nu exista! Am avut sansa ca pentru cateva minute sa fiu in liniste si singuratate acolo, caci de obicei multime de turisti ori pelerini fac coada la mormant. Nu stiu daca m-am putut concentra, eram ravasita, dar cautam, cu siguranta, un sprijin mare, asa cum cred ca cauta toti cei care vin acolo. Un baietel cu care se intamplase sa ajung acolo, la mormant, mi-a aratat pe un copac, aflat la cca. 10 m de mormant, semnul crucii impregnat in coaja acelui copac. Eu nu mai vazusem locul acela, copacul acela, desi mai fusesem acolo. Acea cruce este pur si simplu naturala, e formata in striurile copacului. O cruce, un simbol al acelui loc ales de Parintele Boca spre odihna pamanteasca.
Apoi locul mormantului s-a aglomerat, au aparut pelerini, si-am mai zabovit doar putin. Am revenit in biserica, unde o maica in varsta, care l-a cunoscut personal pe Parintele, a avut bunavointa sa ne spuna unele lucruri. Eram eu in biserica, si inca 3 persoane cu care venisem. Eu am intrebat la inceput, apoi maica a mai povestit despre Parintele, cu MARE DRAGOSTE, de-acum, de peste ani… De la un moment incolo, mi-a spus: „Acum ajunge. Atat am putut sa va spun.” Aveam, desigur, intrebarile mele, nu simple, iscoditoare chiar, cu referire la Parintele. Am primit atat cat mi s-a putu da. Deocamdata suficient… Sa am capatul unui fir pe care voi putea merge.
Ca multi altii, probabil, eram in asteptarea unui miracol imediat acolo la Prislop, in preajma locurilor atat de iubite de Parintele, si unde pare ca sufletul sau vegheaza intr-un mod si cu o forta supraumane. Este atat de raspandita in popor ideea aceasta a minunilor savarsite de Parintele Arsenie Boca, incat, probabil, eram si eu in asteptarea a ceva, si daca se putea, cat mai rapid. In fapt, mersesem sa cer sprijin, speranta, o mijlocire umana catre Cer.
Minunea s-a intamplat…, dar in felul in care un fenomen natural apare fara ca el sa fie in mod normal posibil. Caci pe drumul inapoi spre casa, de la un moment incolo, un curcubeu a aparut „din senin” (la propriu!!!) si a stationat pe cer cca. 45 de minute, si m-am apropiat de el pe masura ce conduceam masina pe sosea. Au fost zeci de km in care curcubeul a fost prezent, ba in stanga, ba in drepta (in functie de meandrele soselei pe care conduceam), schimbandu-si lungimea si grosimea, vizibilitatea. Apoi, cand m-am apropiat de zona lui de stationare – caci avea un izvor localizat clar, arcul sau a inceput sa se lungeasca tot mai tare, si paralel cu el, un al doilea curcubeu s-a format, mai timid, dar foarte vizibil. Erau doua curcubee… Aproape ca am trecut pe sub arcul celui mare si pe langa cel mic, si-apoi, incet, au disparut. Daca as spune ca era o zi secetoasa asa cum au fost toate in acest septembrie…ar parea si mai bizara formarea curcubeelor. Ele se formeaza prin refractia luminii pe particule de apa. Si in orice caz, nu cred ca este ceva obisnuit ca un curcubeu sa fie vizibil pe distante parcurse cu masina de ordinul mai multor zeci de km, si pe durate de trei sferturi de ora… Soseaua era desigur aglomerata, nu stiu cum percepeau fenomenul altii. Eu insa am stiut din primul moment ca este un semn special. Si asa a fost!
„De poţi crede, toate sunt cu putinţă, celui ce crede!” – invat in fiecare zi cate putin din intelesul profund al acestei afirmatii. Poate invat credinta, poate invat o parte din adevar.
Sunt unul dintre cei care simt lucrand in ei, similar unei operatii facute de un medic, harul unui mare calugar roman: Arsenie Boca.
anomismi 