In liniste

In linistea unei biserici poti atat de bine sa te reculegi, sa te regasesti si sa te implinesti. Vara, cand afara-i dogoare si gasesti poarta sa intri si sa te-adapi sufleteste, parca-i si mai minunat! Odata intrat sub cupolele mari de piatra, iti poti lasa sufletul ca pe copilul tinut de mana, sa se simta in sfarsit liber, sa zburde. Simti aerul racoros si incarcat de mireasma de crini prefacand totul in atemporalitate si aspatialitate, invaluind si ridicand sufletul deasupra, in levitatie supraomeneasca. Acolo, in biserica, poti trai toate starile pe care doar le visai, poti simti tot ceea ce ai fi dorit sa simti si poti crede ca totu-i mai mult decat posibil! Se poate intampla chiar, sa simti desprinderea de ceea ce-i fizic si palpabil in tine, sa te simti ca doua entitati ale aceleiasi firi, dar separate, dintre care una poate totul. In linistea unei biserici poti invata ca tot ce este esential e inauntru si nu inafara, ca tot ceea ce ai nevoie este sa stii ca nu exista limite si nici bariere. Si, atunci cand iesi din biserica si replonjezi in lumea care ni s-a dat aici, sa fii incredintat ca poti oricand sa te regasesti astfel, cu conditita sa-ti doresti!

Ultimele zile cu calfele calatoare, la Sibiu

Este al şaselea an cand calfele calatoare au poposit pentru o luna si jumatate la Sibiu. Ei se gasesc in acest an asezati pe strada Cetăţii si au ramas din 16 iulie si până la 27 august. Aici lucreaza zilnic pietrari, dulgheri, tâmplari, fierari sau făuritori de podoabe. Sunt tineri ce provin din Germania, Elveţia, Franţa si România. Par siluete de ev-mediu desprinse din poveste si teleportate intr-o lume care cu greu ii intelege, dar ii priveste cu condescendenta… Se spune ca exista peste 700 de calfe calatoare ce colindă an de an Europa. Pleacă din Germa­nia, Austria, Elveţia, Franţa, Norvegia, Suedia şi poposesc în Polonia, Italia sau România. Reglula este de a calatori timp de trei ani şi o zi purtând uniforma şi pălăria specifice calfelor si respectând normele impuse de frăţia lor. Cât timp călătoresc, calfele nu au voie să se căsătorească sau să aibă copii, nu au voie să se apropie la mai puţin de 50 km de casă, dar trebuie să poposească din atelier în atelier ca să cunoas­că şi alte metode de lucru. Doar după anii de călătorie trebuie să îşi arate măiestria în meşteşugul ales.
Astazi i-am fotografiat la lucru, spre deliciul celor care nu au sansa sa-i vada de aproape. Misionari ai unei lumi disparute, pe care civilizatia de azi are insa bunavointa sa-i gazduiasca intr-un timp virtual…

Această prezentare necesită JavaScript.

In lumea fluturilor…

E-o vara frumoasa, dar tare secetoasa. Azi am privit si am fotografiat fluturii in cautarea nectarului vietii. Am preferat sa-i observ pe ei si sa uit viata noastra umana si regulile ei…

Această prezentare necesită JavaScript.

Ganduri in sunetul apei

Zile grele de vara. Zile intr-o Romanie decardinalizata, care ne atinge pe toti. Repere, valori, onestitate, curaj…  Mi-e gandul la cateva dintre marile minti ale Romaniei, care – din vesnica nefericire a lumii acesteia – nu si-au gasit locul aici. Deschid o carte draga-draga, „Jurnalul portughez” – al lui Mircea Eliade. In ianuarie 1944, Eliade nota:

Dezgustul meu de istorie a crescut atat de mult, incat aproape nimic din ceea ce se petrece in lume nu ma mai intereseaza. De la 1 ianuarie, n-am mai atins un ziar, n-am mai citit un singur comunicat de razboi. Nici in cele mai triste ceasuri ale mele, nici in Himalaya, n-am crezut ca omul poate fi atat de imbecil si viata istorica dominata intr-atat de futilitati si idei fixe. Am asistat la disparitia Frantei ca mare putere. Voi asista si la transformarea Europei intr-o Albanie oarecare? Totul e posibil. Intai, credeam ca traim o tragedie fara pereche, un apocalips. Sunt zile cand ma bate gandul ca traim numai o mare, teribila, iluzie. Cand ma gandesc ca m-am coborat din Himalaya pentru ca credeam in viata, in om, in creatie, in ajutorul pe care-l poti da aproapelui!… E idiot.”

Este duminica. De dimineata am pornit intr-o plimbare racoroasa prin oras. Aveam nevoie de „ceva-uri” care sa-mi dea speranta ori sens. Am intrat in biserica – undeva unde sa pot privi oamenii din exterior, sa le pot capta simtirile fara sa mi le simt pe-ale mele in ruga… Am privit arhitecturi de cladiri, tufe inflorite, banci in piatete-gradina asteptand in tacere trecatorii obositi, arteziene aruncand fascicule de apa in aerul uscat al acestei veri. Am batut la pas stradute vechi si calme, cu caldaramul macinat de ani de pasi, am privit catre lumini si catre umbre, din jocul minunat pe care soarele il arunca peste noi zilnic. M-am uitat in urma in timp, chiar pana la Friedrich Schiller, al carui mic bust mi-a aparut in cale. Si-am inteles din nou ca toate au un sens, chiar daca, adesea, ni se pare ca el nu mai exista. Iti trebuie insa radacini adanci, intelepciune si rabdare, sa poti intelege in momente dificile ca Nordul si Sudul exista si vor exista totdeauna, indiferent daca noi vom fi sau nu aici.

O zi dupa sarbatoarea Sfintei Maria…

Am gasit in „Opere complete” de Mihai Eminescu, o poezie dedicata Fecioarei Maria,  scrisa de poet  intre anii 1877-1879. Ieri am sarbatorit, ca crestini, ziua trecerii Dincolo a Sfintei Maria. O zi cu rezonante spirituale adanci. Acelasi sfant Toma, „Toma necredinciosul” – care s-a-ndoit de ranile Mantuitorului si Invierea sa, si a cerut sa le simta ca sa creada, a cerut sa vada si mormantul Fecioarei Maria, dupa trecerea ei Dincolo. Si…ca si in cazul fiului sau, Iisus, acesta s-a gasit gol, fiind ramas doar giulgiul de inmormantare. Sfantul Toma a fost martorul necredincios al miracolului. Probabil si datorita lui, noi astazi suntem mai credinciosi, sau mai incredintati. Citind pozia aceasta, a lui Mihai Eminescu, mi-am amintit despre adancile sale framantari – umane, sociale si filosofice, si m-am bucurat sa gasesc, alaturi de o alta poezie, „Rugaciunea”, scrisa in aceeasi perioada si dedicata Sfintei Maria, pe aceasta, in care omul si poetul Eminescu cauta si se cauta, inaltand privirea spre Feciara Maria:

RĂSAI ASUPRA MEA…
de Mihai Eminescu

Răsai asupra mea, lumină lină,

Ca ‘n visul meu ceresc d’odinioară;

O, maică sfântă, pururea fecioară,

În noaptea gândirilor mele vină.

Speranţa mea tu n’o lăsa să moară

Deşi al meu e un noian de vină;

Privirea ta de milă caldă, plină,

Îndurătoare – asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa

Adâncă a nimicniciei mele,

Eu nu mai cred nimic şi n’am tărie.

Dă-mi tinereţa mea, redă-mi credinţa

Şi reapari din cerul tău de stele:

Ca să te – ador de-acum pe veci, Marie!

Regina Maria si Manastirea Horezu

In urma cu mai bine de jumatate de an, notam pe acest blog (link aici) ca Manastirea Horezu din Oltenia a fost unul dintre cele cinci locuri de suflet ale Reginei Maria in Romania. Si-a dorit sa fie inmormantata la Horezu, si a scris-o in 1916! Azi am putut gasi o a doua dovada a acestui gand al reginei, mai exact in „Insemnari zilnice” pe care le-a facut in 1927. Iata in ce context relateaza regina acest fapt. Joi, 1 septembrie 1927, se gasea la Manastirea Curtea de Arges, unde, se stie, sunt inmormantati regii Romaniei (link aici). La acea data sotul sau, Regele Ferdinand, era mort de curand -murise la 20 iulie 1927, deci cu ceva mai bine de o luna in urma. Regina nota astfel in insemnarile zilnice ale zilei de 1 septembrie 1927: „M-am intors la biserica (n.n. a Manstirii Curtea de Arges) doar mai tarziu, seara, ca sa fiu singura cu mormantul meu (n.n. al sotului, regele Ferdinand). Aceste mari slujbe oficiale  (n.n. fusese parastasul defunctului rege) sunt greu de suportat cand ai nevoie de pace si liniste in gandurile si rugaciunile tale. In acesta biserica, fireste, totul este frumos si m-am obisnuit cu ideea ca si eu ma voi odihni acolo intr-o buna zi, desi visul meu fusese sa fiu ingropata la Horezu, in acel loc minunat in care <<Estul si Vestul se intalnesc.>>”
Cu vreo 2 luni in urma, am vizitat scurt Manastirea Horezu. De o vreme, sunt interesata de legatura puternica si tainica a Reginei Maria cu acest loc. Am intrebat pe doua maici separat, daca in arhivele Manastirii s-ar putea gasi dovezi privind astfel de legaturi. Ambele mi-au confirmat ca documentele de acest tip s-ar putea gasi in Arhivele din Ramnicu-Valcea, unde au fost stramutate cu ani in urma documentele de la Horezu. Ar putea fi, desigur, o interesanta pista de documentare pentru istorici…
Am adaugat aici cateva fotografii de la Manastirea Horezu, pe care le-am facut in urma cu 3 ani.

Romania unor timpuri normale: august 1927

Nu pot, ca roman, sa nu privesc – in aceasta asa de tulbure perioada romaneasca – spre vremuri mai bune, mai faste. Cu speranta si incredere, desi… cati dintre noi o mai avem? Citesc ori recitesc din cand in cand, pagini de istorie netrucata, datorata insemnarilor zilnice ale regilor Romaniei. Am nevoie de asta, ca de gura de oxigen pentru mentinerea genei nationale pe care noi toti, traitori pe-aici, o avem. Dintre regii Romaniei, cred ca cea mai iubita de popor a fost Regina Maria. Azi m-am gandit sa daruiesc celor ce viziteaza blogul meu, insemnarile reginei din aceeasi zi ca si azi, 13 august, dar de acum 85 de ani. Asta spre speranta si curaj. Spre lumina si indreptare. Spre normalitate si buna-credinta!

Din „Insemnari zilnice” – Regina Maria a Romaniei, vol. al IX-lea, Ed. Polirom, Iasi, 2012:

La data de 13 august 1927, regina, aflata la Sinaia, nota:

O zi frumoasa. Dimineata, inainte de micul dejun, am scris, intrucat mai tarziu familia se asteapta sa fiu la dispozitia ei. Citim foarte mult, Gretchen in germana si eu in engleza. Gretchen poate citi la infinit si am parcurs multe carti in germana, care s-au strans in cursul vremii.  Imediat dupa pranz plecam la Bran, pentru ca ne era „dor” de acest loc frumos si voiam sa vad ce fac gradinarii mei. Nu sunt chiar multumita anul acesta. Conrad, cand este lasat de capul lui, devine neglijent si trebuie tinut din scurt. Nu face decat sa puna plantele in pamant si sa astepte ca acestea sa creasca oricum, asa incat anul acesta, desi sunt in cantitate mare, calitatea florilor este inferioara si nici chiar iubitele mele dalii nu sunt atat de frumoase in acest an.  A irosit si semintele de la Suttons! Crinii oranj sunt insa frumosi. Un strat mare cu crini si cu dalii rosii, mari, in spate, este foarte reusit.  Fiecare forma de filimica este excelenta, floxul, ochiul-boului, etc., dar nemtisorii, care erau atat de frumoasi anii trecuti, nu sunt grozavi anul acesta. Nu sunt foarte multumita si-mi pun serios problema daca n-ar trebui  un gradinar mai bun, atunci cand imi voi stabili noul buget. Tot acest loc este insa minunat si, dupa data de 24, ma voi duce sa stau acolo o saptamana. Fiul lui Gretchen a sosit la timp pentru cina, un baiat dragut, inalt si foarte blond. Draga de Gretchen radiaza de fericire.”

Previous Older Entries Next Newer Entries