In liniste

In linistea unei biserici poti atat de bine sa te reculegi, sa te regasesti si sa te implinesti. Vara, cand afara-i dogoare si gasesti poarta sa intri si sa te-adapi sufleteste, parca-i si mai minunat! Odata intrat sub cupolele mari de piatra, iti poti lasa sufletul ca pe copilul tinut de mana, sa se simta in sfarsit liber, sa zburde. Simti aerul racoros si incarcat de mireasma de crini prefacand totul in atemporalitate si aspatialitate, invaluind si ridicand sufletul deasupra, in levitatie supraomeneasca. Acolo, in biserica, poti trai toate starile pe care doar le visai, poti simti tot ceea ce ai fi dorit sa simti si poti crede ca totu-i mai mult decat posibil! Se poate intampla chiar, sa simti desprinderea de ceea ce-i fizic si palpabil in tine, sa te simti ca doua entitati ale aceleiasi firi, dar separate, dintre care una poate totul. In linistea unei biserici poti invata ca tot ce este esential e inauntru si nu inafara, ca tot ceea ce ai nevoie este sa stii ca nu exista limite si nici bariere. Si, atunci cand iesi din biserica si replonjezi in lumea care ni s-a dat aici, sa fii incredintat ca poti oricand sa te regasesti astfel, cu conditita sa-ti doresti!