Romania unor timpuri normale: august 1927

Nu pot, ca roman, sa nu privesc – in aceasta asa de tulbure perioada romaneasca – spre vremuri mai bune, mai faste. Cu speranta si incredere, desi… cati dintre noi o mai avem? Citesc ori recitesc din cand in cand, pagini de istorie netrucata, datorata insemnarilor zilnice ale regilor Romaniei. Am nevoie de asta, ca de gura de oxigen pentru mentinerea genei nationale pe care noi toti, traitori pe-aici, o avem. Dintre regii Romaniei, cred ca cea mai iubita de popor a fost Regina Maria. Azi m-am gandit sa daruiesc celor ce viziteaza blogul meu, insemnarile reginei din aceeasi zi ca si azi, 13 august, dar de acum 85 de ani. Asta spre speranta si curaj. Spre lumina si indreptare. Spre normalitate si buna-credinta!

Din „Insemnari zilnice” – Regina Maria a Romaniei, vol. al IX-lea, Ed. Polirom, Iasi, 2012:

La data de 13 august 1927, regina, aflata la Sinaia, nota:

O zi frumoasa. Dimineata, inainte de micul dejun, am scris, intrucat mai tarziu familia se asteapta sa fiu la dispozitia ei. Citim foarte mult, Gretchen in germana si eu in engleza. Gretchen poate citi la infinit si am parcurs multe carti in germana, care s-au strans in cursul vremii.  Imediat dupa pranz plecam la Bran, pentru ca ne era „dor” de acest loc frumos si voiam sa vad ce fac gradinarii mei. Nu sunt chiar multumita anul acesta. Conrad, cand este lasat de capul lui, devine neglijent si trebuie tinut din scurt. Nu face decat sa puna plantele in pamant si sa astepte ca acestea sa creasca oricum, asa incat anul acesta, desi sunt in cantitate mare, calitatea florilor este inferioara si nici chiar iubitele mele dalii nu sunt atat de frumoase in acest an.  A irosit si semintele de la Suttons! Crinii oranj sunt insa frumosi. Un strat mare cu crini si cu dalii rosii, mari, in spate, este foarte reusit.  Fiecare forma de filimica este excelenta, floxul, ochiul-boului, etc., dar nemtisorii, care erau atat de frumoasi anii trecuti, nu sunt grozavi anul acesta. Nu sunt foarte multumita si-mi pun serios problema daca n-ar trebui  un gradinar mai bun, atunci cand imi voi stabili noul buget. Tot acest loc este insa minunat si, dupa data de 24, ma voi duce sa stau acolo o saptamana. Fiul lui Gretchen a sosit la timp pentru cina, un baiat dragut, inalt si foarte blond. Draga de Gretchen radiaza de fericire.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: