Aripi de metal

 Mi-au placut dintotdeauna, pana la fascinatie, mijloacele de zbor: avioanele, elicopterele… Nu mai stiu cand am zburat prima oara cu avionul, eram inca pre-adolescenta, dar de fiecare data cand aveam ocazia sa zbor, simteam ca acolo sus e un loc admirabil, de unde la un mic pas este cealalta lume – una la care mintea mea doar visa. Imaginile norilor privite de deasupra, acele rotocoale pufoase de vata alba, valurind dedesubtul, erau dintre cele mai asteptate, la fiecare cursa. Cu elicopterul am zburat o singura data, peste Muntii Caucaz, dar eram prea necoapta atunci ca sa ma pot umple de senzatia acelui fel de zbor. Si azi, ca totdeauna, cand am ocazia sa ma apropii de orice tip de aparat de zbor, o fac. Imi place sa discut – daca am sansa, cu pilotii, cu echipajul tehnic. Am o mare admiratie pentru toti cei care isi fac meseria zburand. Tin minte, cu circa 11 ani in urma, am vizitat casa memoriala a lui Aurel Vlaicu. Femeia care a fost atunci ghid, povestind, m-a facut sa-mi dea lacrimile. Tin minte ca am fost foarte impresionata despre istoria marelui pionier al vazduhului, dedicat total ideilor sale de zbor. Ieri am avut ocazia sa discut cu echipajul unui elicopter militar si sa descopar – din nou si din nou, ca acesti oameni sunt speciali. Ca felul in care vad ei profesia lor, este total diferit de felul nostru de a vedea locul de munca, job-ul nostru. M-am bucurat, ca fascinantele aparate de zbor, in care adesea e indesata atat de multa tehnologie de varf, sunt „maiestrite” de oameni pentru care ele sunt parte fizica din viata si inima lor. Sunt oameni dependenti de profesia lor, de aparatele lor de zbor, care le duc cu ei in gand si in creier la plecarea in concediu, si care in fiecare clipa asteapta sa plece intr-un nou zbor.

3 comentarii (+add yours?)

  1. Claudia
    Aug 10, 2012 @ 13:12:21

    Si pe mine ma fascineaza aparatele de zbor, desi le stiu cat de cat sistemul de functionare si inteleg de ce asa ceva muuuult mai greu decat aerul poate zbura, totusi, de fiecare data cand le vad in aer, ma opresc si le admir. De la balconul meu se vede, in departare, aeroportul Baneasa… acum l-au inchis pt avioanele mari, dar de cate ori vedeam unul decoland, spuneam in gand: „ridica-te, ridica-te” sau ma uitam ce frumos aterizeaza si ma gandeam ca cei din avion rasufla usurati ca, si de data asta, au ajuns cu bine!

    Răspunde

  2. Claudia
    Aug 10, 2012 @ 13:54:06

    Da!!! Cand eram mica, am mers de cateva ori cu avionul la mare si nu aveam nici o teama, ma plimbam de nebuna prin avion… eram inconstienta, nu stiam ca magaoaia aia ar putea cadea si ne-am face pulbere! De cand cu Balotestiul, mi s-a destramat un mit cu „TAROM nu cade” si de atunci sunt foarte crispata in avion, mai ales la decolare/aterizare, cand un avion cu probleme nu mai poate fi redresat… si atunci ma bucur si pt altii cand vad ca avionul lor a decolat/aterizat in siguranta…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: