La 18 iulie 1938, la Castelul Pelisor din Sinaia, inchidea ochii pe veci, secerata de ciroza hepatica, Regina Maria a Romaniei. Avea aproape 63 de ani. Mama a sase copii, dintre care fiul cel mare, Carol (al II-lea), era la acea vreme regele Romaniei. Isi pierduse sotul, pe regele Ferdinand, la 20 iulie 1927, cu 11 ani in urma, secerat de cancer intestinal. Fusese martora atator evenimente zguduitoare, atat ca regina, cat si ca mama.
Maine, 18 iulie, vor fi 74 de ani de la moartea Reginei Maria, cea iubita si adorata de romani, cea care a crezut ca nimeni alta, ca Romania va fi una mare, intregita! Si a vazut-o astfel, datorita credintei si curajului nestramutat. Cei care au citit „Povestea vietii mele” scrisa de regina, cunosc o parte din valtoarea evenimentelor pe care le-a trait, carora le-a fost subiect dar si martor, probabil cea mai curajoasa si devotata femeie care a ajuns vreodata la carma acestei tari. Cu siguranta a fost si va ramane simbolul victoriei si al fortei cu care o tara mica si neinsemnata a stiut sa-si faca loc cu demnitate pe harta acestei parti a Europei. Va ramane simbolul uneia dintre cele mai glorioase epoci a Romaniei: invitata sa participe la intruniri politice importante din Franta si SUA, in vremuri in care femeile nu aveau inca loc in politica, regina Maria a stiut cum sa ajunga deopotriva in creierul si in sufletul celor de sus si celor de jos. Regina Maria a scris mult, avea nu numai talent, dar avea har. Au ramas numeroasele sale insemnari zilnice, numeroase carti si alte scrieri, povesti si amintiri, depanate cu un farmec irezistibil. Daca a fost controversata? Cu siguranta, a fost! Daca a fost iubita? Cu siguranta a fost! Daca a iubit poporul care a adoptat-o? Cu siguranta l-a iubit, ca nimeni altcineva!
In august 1938, imediat dupa decesul reginei, marele istoric Nicolae Iorga, devotat – ca totdeauna, pana in radacini familiei regale a Romaniei, publica in „Revista Fundatiilor Regale” – pe atunci sub patronajul regelui Carol al II-lea, un articol cu titlul: „Doamna noastra Maria, in marturisirile sufletului ei„.
anomismi 