Vremea teilor, vremea cireselor…

E-un inceput frumos de vara. Dupa numeroase zile umede, cu ploi bogate, dar de care pamantul era asa de doritor, am vazut din nou soarele. Odata cu el, parca la un semn, toti teii si-au deschis floarea, iar in caldura umeda coborata peste pamant, au inceput sa raspandeasca mireasma lor calda si rascolitoare peste tot. Nu exista clipa, ca atunci cand simt mirosul florii de tei, sa nu ma gandesc la Mihai Eminescu si Veronica Micle. Mirosul teilor ma rascoleste. Si traiesc o adanca emotie, fizica chiar, dureroasa chiar, la gandul ca iubirea lor n-a putut depasi frontiera uraciunilor omenesti… Insa acelasi miros de tei, adesea emanatie calda si aproape euforizanta, imi inspira o misterioasa speranta, pe care nu stiu sa o talmacesc, dar o presimt cu cel de-al 6-lea simt al meu.

Deodata cu teii, la noi au dat in parg si ciresele, anul acesta. Cand eram copil, erau primele fructe de care ma bucuram. Pe-atunci teii nu-mi spuneau nimic. Azi teii imi spun mult mai mult decat ciresele. De care ma-nfrupt pe moment, dar cu care nu m-arunc in visare.

„Ii zise: « O iubito, din nou ti se nãzare. / Iar ea mereu ascultã, s’aude i se pare: / Se clatin visãtorii copaci de chiparos / Cu ramurile negre uitându-se în jos, / Iar tei cu umbra lata cu flori pan’ ‘n pamant / Spre marea ‘ntunecatã se scuturã de vânt !” (Mihai Eminescu, „Gemenii”, (1880-1882), cu 2 facsimile)

Artificii la sfarsit de festival

La sfarsitul zilei de 3 iunie, catre ora 24, cateva minute de spectacol de artificii au incheiat Festivalul International de Teatru de la Sibiu din 2012. M-am gandit la toti cei care au lucrat si organizat festivalul, cu multa pretuire si respect. M-am gandit ca probabil va urma prima noapte de odihna adevarata pentru ei. Si mi-am amintit interviul cu directorul festivalului, actorul Constantin Chiriac. Am pus cateva fotografii din timpul spectacolului de artificii, aici:

Această prezentare necesită JavaScript.

Luna plina in seara de Rusalii

Asa am reusit sa surprind luna plina asta-seara la ora 22, cu o marire x80. Este o imagine foarte interesanta, pare a unei sfere ceresti inghetate. Imaginea nu e pe cat de reusita se poate, nu am folosit trepied si inca sunt incepatoare la fotografiile luate cu aparate mai performante…

De Rusalii, la romano-catolici

Mai jos, cateva fotografii din timpul slujbei de asta-seara, a sarbatorii Rusaliilor (Pogorarea Sfantului Duh), realizate in Biserica romano-catolica din Sibiu. Mi-ar fi placut sa se poata pune pe blog si acordurile orgii din biserica, din timpul slujbei… Am observat ca si la romano-catolici, ca si la ortodocsi, azi interiorul bisericii a fost impodobit cu mesteceni.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mistuirea actorilor…

Ultimul spectacol pe care l-am vizionat in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu din acest an a fost piesa de teatru „Telefonul„, a Teatrului Evreiesc de Stat din Bucuresti. La Sibiu s-a jucat azi, pe scena teatrului „Gong”, intr-o sala cu o capacitate de circa 100 de locuri. Piesa a avut practic un singur personaj, chiar daca aproape de final a mai intervenit inca unul. In fundal, voci ale altor doi actori au suprapus uneori dialogul. Personajul principal, interpretat de Roxana Guttman, este o fosta actrita, acum retrasa in propria lume care se destrama atat fizic cat si intelectual. Este bantuita de fantasmele vietii si rolurilor ei, si isi manifesta existenta traind intens mai ales bucati muzicale interpretate de Michael Jackson, el insusi un artist controversat. Poarta dialog cu  „fetita”, care nu-i altceva decat o planta – pe care o uda cu apa din care bea ea, pe post de mancare, si o hraneste cu o parte din faramiturile de zahar, pe care le mai gaseste prin poseta. Imparte cu „fetita” din apartamentul ei totul, atat fizic, cat si mental; planta este practic singura fiinta de langa ea; mai este telefonul…, la care vorbeste adesea, cu diversi cunoscuti… dar la final aflam ca de 8 luni telefonul era deja deconectat de la retea, convorbirile sale fiind imaginare.  Sensul piesei este dorinta de intelegere a firii, trairilor si destinului actorilor, sau mai larg, a artistilor. A celor care, iesiti des sub lumina reflectoarelor devin personajele propriilor drame, se mistuie precum vreascurile in propriile flacari, pana la capat, intr-un fel in care numai artistii stiu sa se mistuie. Jocul Roxanei Guttman m-a impresionat, a fost pasional si adanc, a fost un autoportret de artist, si cine altul, decat artistul insusi, este mai potrivit pentru a se descrie? Am admirat nu numai jocul, dar si regia, care apartine Lianei Ceterchi si Roxanei Guttman, si care au reusit, cel putin pentru generatiile care cunosc muzica si personajul Michael Jackson, sa imprime piesei o trasatura de destin similar. La final Roxana Guttman, intrand in acea rezonanta speciala cu publicul, a lasat sa-i curga lacrimi de bucurie si de dragoste, semn ca spectatorii au raspuns pe masura asteptarilor. A fost un joc impresionant. Mi-a ramas in minte una dintre replici: „De ce cand ma adresez eu lui Dumnezeu se spune ca ma rog, iar cand Dumnezeu mi se adreseaza mie, se spune ca am schizofrenie?” Am pus mai jos cateva fotografii din spectacol.

In acelasi spirit, al „misturii actorilor”, am citit de curand un interviu cu directorul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac, si m-a impresionat foarte puternic. Interviul este aici, pentru cei care vor sa stie ce, cat si cum  (se) intampla in spatele unui asemenea festival. Iar anul acesta, a fost unul foarte dificil, inclusiv pentru cultura romaneasca…

Această prezentare necesită JavaScript.

Dans contemporan israelian

Aseara am vizionat, in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, un spectacol de dans contemporan al unei trupe israeliene, Vertigo Dance Company – cu spectacolul „Null”. Sala Casei de Cultura a Sindicatelor – arhiplina, numeroase personalitati, inclusiv politicieni. Eu am vazut pe fostul presedinte al Romaniei, Prof. Emil Constantinescu, impreuna cu sotia. Fiind prezenti si numerosi angajati ai SPP, am banuit ca au fost prezenti si alti importanti ai Romaniei. Am mai vazut-o pe omul de televiziune Sanda Visan. Spectacolul a fost foarte mediatizat, numeroase masini cu numar de Bucuresti erau parcate in zona.

Spectacolul a fost unul modern, pentru cei nepregatiti, poate prea modern. Mesajul, dificil de talmacit – pentru novici. Cei 9 componenti ai trupei, 4 fete si 5 baieti, au dansat cca. 60 minute in ritmul foarte variabil al unei muzici moderne, cu amprente pe alocuri clasice. Miscari interesante, uneori convulsive, alteori armonice, mult accent pe contorsionarea fizica – in ideea, transmiterii, probabil, a complexitatii existentei umane. Au fost si scurte pasaje de dans in tacere, de act in liniste. Cursul dansului punctat din cand in cand cu actiunea de a deschide robinete de apa la chiuvete, de spalare – pe maini, pe fata, si catre final tot mai des pe par. Artistii foarte interesant de urmarit – fiecare cate o personalitate aparte, si acest aspect foarte evidentiat, cu toate perioadele destul de consistente de sincronizare a intregului. Uneori pasaje in doi, cu unduiri, arcuiri, balansuri si punctari sentimentale. In cea mai mare parte a spectacolului ceea ce am simtit eu a fost ideea de legatura umana cu pamantul, de legatura in general cu zonele inferioare ale misterului existential, deci de lipsa de libertate, de imposibilitate de desprindere, dar de lupta pentru libertate, pentru desprindere din conditia umana obisnuita, de cautare si ridicare catre absolut. Specacolul mi-a inspirat uneori neputinta, alterori umanul in cea mai deplina luciditate de sine si constiinta a omului imperfect, in cautarea sinelui dar mai ales a legaturii sale cu Divinul. Cu siguranta, calitatea dansului – deosebita! Costumele – relativ-simple, albe la fete si negre la baieti – in prima parte a spectacolului, apoi, catre sfarsit, toate albe. Niciunul dintre costume identic, de altfel multe dintre ele acoperind natural formele corpului, nelasate dezgolite, dar nici camuflate. Doi dintre baieti au purtat un fel de fuste similare celor din baletul clasic, insa mai lungi si negre. Scenografie simpla – fundalul scenei si lateralele – panzeturi albe dincolo de care lumini – tot albe, a caror intensitate urmarea uneori intensitatea mesajului artistic. Pentru a nu estompa deloc din puterea de dominare a miscarii si a dansului. Ca necunoscator, a s fi simit nevoia unei decriptari a mesajului spectacolului „Null”, si sunt sigura ca toti cei neinitiati in dansul contemporan, ca mine, au simtit la fel. Neidentificand „firul” ideii specacolului, m-am lasat purtata de stari, admirand fiecare gest, fiecare miscare, fiecare incordare a artistilor. La final de spectacol, sala foarte entuziasta si daruitoare de aplauze, iar artistii, foarte impresionati de aprecieri. Coregrafa, Noa Wertheim, a urcat pe scena din public, si a multumit. Am zarit in ochii uneia dintre dansatoare, (am identificat-o pe site-ul companiei ca fiind Yael Tsibolski) lacrimi de bucurie si de incantare, fata de aprecierile spectactatorilor de la final. Cu siguranta, mai ales pentru cunoscatori, a fost o reprezentatie de cea mai aleasa calitate si putere artistica! Si cred ca reactia spectactorilor a bucurat la maximum trupa.

Intrucat am gasit pe Internet intregul specacol inregistrat, l-am lipit mai jos. Premiera spectacolului „Null” a avut loc in iulie 2011, in Israel . In viziunea artistilor:  „Dance is an art form created between people. With the exception of a solo performed by a choreographer, the process of creating a dance almost always involves several people: choreographer, dancers, rehearsal director, costume set and lighting designers, and musicians. Over time, a dance company becomes a community, for the Vertigo Dance Company this sense of community is an integral part of their vision.”

La intalnire cu muzica traditionala mexicana

Trupa de muzica traditionala mexicana Son de Montón a evoluat asta-seara la sala Thalia din Sibiu. Fondata in 2004 în Guanajuato, Mexic, trupa este formata din 6 baieti si o fata, fiecare cantand la cate 3-4-5 instrumente traditionale diferite si promoveaza muzica populara mexicana de la sat. Doi dintre baieti si fata, pe langa interpretare de muzica instrumentala, si danseaza.  Vocalisti sunt 3 dintre baieti si fata. Pagina de Internet a grupului se gaseste aici.  Muzica mexicana traditionala aduce destul de mult cu cea spaniola, la fel si dansul, extrem de ritmic, batand din picioare, insa are puternice influente africane, mai ales pe linia ritmului. Mi se pare una dintre cele mai interesante si fascinante muzici populare din cate cunosc. Este o muzica si un dans care prin ritm si tonalitate revigoreaza si tonifica, imprima stari pozitive si optimism. Nu cred ca m-am simtit nici o clipa din cele 60 de minute de cantec si ritm ale spectacolului trimisa catre visare ori melancolie. Am primit insa energie si am simtit o rearanjare interioara care m-a armonizat cu mine insumi. Nu stiu cum au perceput altii spectacolul, dar eu asa l-am trait.

In seara aceasta cel care a initiat dialogul cu sala, explicand intr-un mod foarte prietenesc si cald o multime de lucruri „din spatele” mesajului mexican al spectacolului a fost Primo Lara Stephens, unul dintre membri. Ne-a spus ca muzica si dansurile interpretate de grup reprezinta un amestec de folclor bastinas,  influente andaluze si africane. Ritmul, destul de variabil,  si sunetele de corzi au fost cele mai prezente. Am identificat in concertul lor din seara aceasta peste 12 instrumente diferite cu corzi folosite si peste 8 instrumente de percutie. Doua piese au cuprins si interpretare la un anumit fel de fluier, pe acompaniament de percutie si corzi. Dansul, atat cel individual cat si cel in pereche, este foarte elegant, vibrant si armonios.  Am aflat ca stilurile de muzica si dans variaza in Mexic, intre zona centrala a tarii (dominata de munti inalti) si zona de Nord.  Am mai aflat ca muzica grupului este destul de putin cunoscuta nu doar in lume, ci char si in propriile mari orase mexicane, care nu cunosc bine traditiile din sate – cele tipice, pe care Son de Montón le interpreteaza. In prima parte a specacolului, fata a adresat publicului cateva fraze in limba roamana, uimitor de corect pronuntate. Membrii grupului sunt Ignacio Pinon Pérez – care canta la vioară, la o chitară numita jarana (huasteca şi versiuni ale instrumentului jarocha) şi quijada, Anatolij Tkatschinski Pérez – care canta la jarana şi quijada, Eduardo Vallejo Torres – care cantă la percuţie, Antonio López Cardons – care cantă la jarana si muzicuta, Fernanda Aldonza López Cardona, Primo Lara Stephens, Luis Jesús Cibrian García, José Abraham Salazar Morales şi tehnicianul de sunet Jacob Sinuee Segoviano Alonzo. Membrii grupului provin din Veracruz, Sinaloa, Chihuahua şi Guanajuato, dar trupa este stabilită în Guanajuato. Influenţele europene şi străine asupra repertoriului grupului includ stilurile jazz, blues, balada italiană, son-ul cubanez, flamenco şi ritmurile africane. 

Asta seara a fost un privilegiu sa gustam din muzica si dansul specific mexicane, pe care personal le consider foarte placute, foarte atractive. O muzica de pe un alt continent, in care diferentele culturale fata de noi sunt atat de mari, este totdeauna un prilej de curiozitate dar si de bucurie. Diversitatea si contactul cu ea ne imbunatateste. Am putut surprinde un crampei nu doar de manifestare artistica ci si de fel de a fi, de a interactiona si de a transmite.

Next Newer Entries