Elena Lupescu – despre primul razboi mondial

Gasesc in jurnalul regelui Carol al II-lea al Romaniei (vol. IV, 1943-1945, Ed. Curtea Veche, Bucresti, 2000) un pasaj ce-mi atrage atentia. Apare scris la ziua de joi, 6 decembrie 1945, pe cand impreuna cu Elena Lupescu se gaseau in Brazilia (Rio de Janeiro, Copacabana Palace Hotel) in exil. Pasajul este o succinta reproducere a unei discutii a lui cu Elena Lupescu:

Pe urma, Duduia a vorbit despre amintirile din trecutul razboiu (n.n. – primul razboi mondial), de toata campania din Ungaria, care a facut-o cu Divizionul de Munte. Crede ca putine femei au avut intamplari de razboiu cum le-a avut ea, nimeni nu le cunoaste, decat acei care erau acolo – nici o recunostinta oficiala n-a primit pentru serviciile ce le-a adus. Ar fi interesant, daca s-ar hotara sa le scrie.”

Nevoia de tine insuti

Este frumos sa stii ca ceilalti, altii, au nevoie de tine. Ca esti pretios pentru ei, ca tu esti cel necesar ca sa se poata ceva, un ceva…Dar uneori ai tu nevoie de tine insuti. Si te cauti, stii exact cum ar trebui sa fii, ca sa poti raspunde la nevoie. Si nu te (mai) gasesti. Ti-e atat de greu sa vezi ca tu nu mai esti, ca locul tau e gol si ca tu insuti nu te mai regasesti cum te stiai. Cred ca toti avem astfel de momente. E-o mirare teribila sa constati ca in locul tau nu-i nimic, absolut nimic. Ca-n locul tau, in urmele tale, a ramas sculptata in aer o forma care acum e vida. Pur si simplu nu mai esti…

Fiul marelui industrias interbelic Max Ausnit, in Romania

Stire foarte interesanta, azi:

 

 

 

 

 

 

La emisiunea postului PROTV de azi, „Dupa 20 de ani”, invitatul emisiunii a fost fiul industriasului Max Ausnitt, unul dintre cei doi mari industriasi ai Romaniei (alaturi de Nicolae Malaxa)  in perioada anilor 1930-1940. Despre cei doi am citit mai multe in cartile avand drept subiect regalitatea din Romania, respectiv pe ex-regele Carol al II-lea. La un moment dat, pe la 1938, Max Ausnitt a cazut in dizgratia regelui si a fost chiar inchis. O parte a povestii este reluata de fiul sau, Steven Ausnit (acum in varsta de 88 de ani), in emisiunea de azi de la PROTV, pe care am inserat-o mai jos. Si inca multe alte marturii importante! O alta bucatica din puzzle-ul istoriei noastre pre-comuniste. Am pus link-ul interviului de azi cu Steven Ausnit, aici:

http://www.stirileprotv.ro/lbin/video_embed.php?media_id=60582960&section=104&video_section_id=

Dobrogea sub peneluri

Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână,” scria Geo Bogza în „Dobrogea, Dobrogea”.

Eram copil, abia stiam cuvintele, cand am mers prima oara la mare, la Marea Neagra. Si-apoi aproape anual, ani la rand. Imi amintesc, inca de la primele drumuri (pe care le faceam cu masina cu parintii), mai ales dealurile dobrogene, arsita si secatuirea acelui pamant. Imi amintesc asfintituri de soare peste campia Dobrogei, imi amintesc bataia vantului de-acolo, cu totul altfel decat oriunde altundeva. Mi-au placut totdeauna locurile acelea, si cu cat ma apropiam de Marea Neagra, cu atat sufletul meu se imbalsama. Nu stiu de unde sunt dorurile astea, incrustate in mine, caci simt ca ele sunt un fel de gena a mea, pe care o port de cand sunt pe aici, de a indragi mult acele tinuturi. Ceea ce am aflat, putin mai mare fiind, a fost ca bunica din partea mamei a copilarit si crescut acolo, la Babadag si in zona Tulcei. Cand am vazut prima oara Tulcea, in liceu fiind, am avut revelatia reintalnirii direct in suflet, cu un loc de dor si de drag. Ceva din mine a fost sau este mereu acolo, si simt nevoia, macar uneori, sa privesc catre acele locuri.

Azi am avut ragazul sa vad o expozitie de tablouri în ulei, acuarele si desene, intitulata „Dobrogea: pitoresc si exotic la tarmul Marii Negre”. Lucrari ale artistilor din prima jumatate a secolului al XX-lea: Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Francisc Sirato, Iosif Iser, Ion Theodorescu Sion, Lucian Grigorescu, Jean Alexandru Steriadi, Nicolae Darascu, etc. Am vazut peisaje dar si portete. Mi-au placut mult unele portete, de turci ori de tataroaice. Toata atmosfera aceea pe care o simt direct cu sufletul, am putut-o sorbi din tablouri. Dr. Iulia Mesea, curatorul expozitiei, spunea despre pictorii avand ca tematica de pictura Dobrogea: „Cautarile celor mai potrivite modalitati de surprindere a jocului luminii pe toate formele naturii – a felului în care aceasta „aprinde” pamântul sau da stralucire metalica apei, a aerului greu, fluid de caldura care topeste formele sau a luminii care limpezeste cristalin atmosfera – au reprezentat o preocupare esentiala în creatia acestora. La fel de fascinant era si peisajul uman, colorat si exotic, atât de diferit de restul tarii. Stradutele înguste, plaja, marea, hanurile, locuintele, cafenelele, multimea pestrita în care se distingeau turci, tatari, evrei, tigani, macedoneni, români, mireasma de smochine, trandafiri si sare, atmosfera de liniste si atemporalitate atrageau irezistibil artistii. Între localitatile de pe tarmul Marii Negre, Balcicul poate fi considerat echivalenta româneasca a celebrelor Barbizon, Fontainebleau, Pont-Aven sau Worpswede. În perioada interbelica aproape ca nu a existat pictor român care sa nu fi lucrat verile la malul Marii Negre, încercând sa dea o replica îndrazneata culorilor din care se întrupa orasul alb al Pontului Euxin.” M-am bucurat asadar azi, vizionand tablouri din colectia Muzeului National Brukenthal dar si din doua colectii particulare (din Brasov si Sibiu). Am inserat in partea de sus a postului trei imagini de tablouri prezente in expozitie, respectiv „Ulita dobrogeana” si „Dealuri la Balcic” (pictor – Lucian Grigorescu) si „Peisaj din Balcic”  (pictor – Petre Iorgulescu Yor) dar si imaginea-afis a expozitiei.

Gand catre Ionel Teodoreanu

Pun mai jos cateva citate din romanele lui Ionel Teodoreanu, pe care l-am adorat ca scriitor, incepand cu al lui „La Medeleni”, roman pe care l-am citit fiind in clasa a 6-a. A fost prima carte pe care am citit-o din scoarta in scoarta, de fapt prima pe care am citit-o. Pana la ea, cititul era ceva fara sens si fara gust, era ceva ce trebuia sa fac, sa fiu in randul copiilor. Cand am descoperit cititul, am cautat mereu farmecul desavarsit al exprimarii lui Teodoreanu. Rareori am retrait romantismul senzatiilor date de lectura cartilor lui Ionel Teodoreanu. Ani in sir, intreaga adolescenta, mintea si sufletul meu au ramas agatate de imaginile mentale si spirituale insuflate de frazele sale. Mai jos extrag pasaje razlete din „Lorelei” si din „Craciunul la Silvestri” ale lui Teodoreanu. Au acelasi impact viu si minunat asupra mintii mele, ca totdeauna!

Pe harfa răsturnată a ierburilor tale , vară, trupul şi sufletul meu sunt începutul unui mare cîntec şi tremurul mîinii care-l caută.

Iubirea nu e o stare de luciditate, ci tocmai o renunţare la luciditate, un interimat al inimii.

Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat.

Suntem două libertăţi. Dragostea noastră nu e umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N-aş avea nici o bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o împart cu nimeni. Aşa cum nici tu nu vei împărţi cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste eşti liber a trăi cum vrei.

Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta. Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.

Totul ne desparte pe tine şi pe mine, distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul. Ţi-aduci aminte? Ca să-l cunoască pe Cezar, Cleopatra însoţită de un singur credincios a trecut marea cu barca înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri până în palatul lui Cezar fără ca nimeni să-şi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri regina Egiptului vine să-l vadă pe Cezar.
Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea. Nu mă tem nici de zâmbetul tău. Deci nu mă tem de nimic.Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale:depărtarea. Sunt cea mai mică fată a lumii între rândunelele ei fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicăieri. Amintirea ta nu are unde să mă afle.Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde. Sunt între cele patru zări răspântia lor.
Cu zece ani în urmă ţi-aş fi spus “cu-cu”. Dar sufletul meu şi-a pierdut glasul copilăriei.

Cele mai mici fiice ale Principesei Ileana, la Bucuresti

Citesc azi, pe blogul Principelui Radu al Romaniei, una dintre cele mai tulburatoare, pentru mine,  insemnari – prin semnificatia evenimentului descris! Principesa Ileana, cea mai mica fiica a Reginei Maria si a Regelui Ferdinand, a avut 6 copii, nascuti in ani acoperind perioada 1932-1942. Ultimii doi, fete, respectiv Arhiducesa Maria-Madeleine ( n. 1939) si Arhiducesa Elisabeth (n. 1942), au fost de curand (sfaristul lunii mai 2012) intr-o vizita de familie la Principesa Margareta a Romaniei, la Bucuresti. Principesa Ileana a fost matusa Regelui Mihai, sora fiind cu ex-regele Carol al II-lea (tatal Regelui Mihai). Cele doua arhiducese sunt deci verisoare primare cu Regele Mihai si matusi Principesei Margareta, desi varstele lor sunt foarte apropiate.

Vizita rudelor regale este descrisa aici si aici, fiind inserate fotografii din timpul vizitei de la Palatul Elisabeta. Vizita este una de suflet, si mai apoi una de familie, intrucat se cunoaste cat de implicata a fost Principesa Ileana (devenita Maica Alexandra) in viata Romaniei pre-comuniste, pana la expulzarea ei din tara, in 1948, de comunisti. Intr-o carte remarcabila, o carte-document dar si o carte de o profunzime umana absolut rarisima, numita „Traiesc din nou„, despre care am scris cate ceva pe blogul meu (aici), Principesa Ileana isi marturisea crezul si pasiunea pentru tara mamei ei, regina Maria, si pentru tara ei, pe care a iubit-o si a slujit-o intr-un fel demn de o principesa! In numeroase locuri, in carte se face referire si la copiii sai, la situatia prin care familia Principesei Ileana a trecut, in Romania fiind. Principesa Ileana a fost singura dintre fratii ex-regelui Carol al II-lea, care l-a contactat dupa 1940, acesta fiind in exil si considerat persona non-grata in toate tarile europene, pana in 1947.  O alta carte, de aceasta data semnata de altcineva decat de principesa insasi, a fost publicata in Canada in 2008 (si tradusa in Romania in 2011), avand ca subiect persoana sa (link aici.) In 1990, Principesa Ileana, devenita deja de multi ani calugarita (intai in Franta, apoi in USA), reuseste sa revina la pamantul drag al patriei ei, Romania.  Am in blogul meu inserata/ reluata de pe alt blog o marturie, un dialog pe marginea acelei prime si ultime reveniri in Romania (aici). La revenirea in tara, in 1990, Principesa Ileana a fost cea care s-a ingrijit sa  puna noua lespede pe mormantul mamei sale, Reginei Maria, aflat la Manastirea Curtea de Arges (foto aici).

Vizita de zilele trecute, a fiicelor celor mici ale Principesei Ileana la Bucuresti, este nu una de curtoazie, ci una de salut de suflet pe care acestea probabil au simit nevoia sa il aduca pamantului atat de iubit de mama lor. O mica urna cu pamant romanesc a insotit-o in toti anii de dupa plecarea din Romania pe Principesa Ileana, dorinta sa fiind sa fie ingropata, la moarte, alaturi de acel pamant drag, de care nu s-a despartit niciodata. Dintre toti copiii cuplului Regina Maria – Regele Ferdinand, Ileana a fost cea care a fost cea mai puternic legata de tara in care s-a nascut si poate, si de toti fratii sai, in toate imprejurarile vietii. Priveam fotografiile vizitei fiicelor Prinicpesei Ileana la Bucuresti, pe blogul Principelui Radu, si ma bucuram cu toata fiinta gandindu-ma cat de mult ar fi dorit mama lor sa fie prezenta la un asemenea eveniment… Priveam fotografiile cu plantatul copacelului in gradina Palatului Elisabeta, dar si fotografiile de grup. Identificand in ele pe doua dintre jurnalistele-reporter minunate de la Antena3, Carmen Avram si Carmen Moise (de la Emisiunea „In premiera”) m-a dus gandul la o emisiune pe care acestea ar putea-o pregati exact pe subiectul Principesei Ileana si a descendentilor sai. Cu siguranta, ar fi o noua marturie impresionanta despre familia regala a Romaniei si istoria noastra.

In oglinda

Cel mai adesea ne este cel mai greu sa ne privim in oglinda, drept in ochi si cu luciditate. Teama de noi insine este mereu deasupra tuturor temerilor umane. Mai este, desigur, teama de moarte, teama de Divinitate. Dar aici si acum, teama de sine este primordiala. Deciziile… Dificile, teribil de dificile! Daca stam sa analizam prea in detaliu, riscam o decizie lipsita de curaj. M-am gandit adesea care este ruta ideala spre implinirea personala, cand mereu iti stau in fata noi si provocatoare rascruci, iar caile deschise sunt atat de necunoscute si imprevizibile. Cum sa faci sa identifici cu suficienta precizie ceea ce ti se potriveste? Poate ca toate astea fac parte din farmecul vietii, sau din durerea ei. Poti gandi si decide din aproape in aproape, dar poti gandi si decide punand tinta departe, fixand-o, si mergand mereu catre ea, indiferent de inamplarile de pe parcurs. Azi dimineata taiam un lime (am pus o poza alaturi) si mirosul atat de parfumat m-a patruns inviorandu-ma si deopotriva provocandu-ma spre mine insami. M-am gandit la lamaie, sora lime-elor, si mi-am dat seama de diferenta pe care o percep intre aceste doua fructe. De starile diferite pe care mi le provoaca, chiar daca amandoua aromele olfactive imi plac teribil si ma reconforteaza! Si m-am gandit cat curaj imi inspira lime-ul si cata „domesticitate” lamaia. Sunt senzatii care urca din simtul olfactiv catre creier, transformandu-se in materializare de gand si actiune. Imi iau oglinda si ma privesc, si cred ca prefer lime-ul lamaii…

Un film despre regele Carol al II-lea

Am gasit un film documentar despre regele Carol al II-lea, acoperind perioada anilor 1930-1938, cu numeroase filmari din epoca, inclusiv cu sonor. In ultima parte, in anul 1938, apar si filmarile de la funeraliile Reginei Maria, mama sa. Filmul este impresionant prin aportul informational pretios.  Este realizat de Vertical Film si Arhiva Nationala de Filme, scenariul si comentariul apartinand lui Dan Mateescu, iar regia lui Mihai Visinescu. Vertical Film este o companie profesionala de productie profesionala audio-video, infiintata in 1995 in Bucuresti. Portiunea de film despre Carol al II-lea, pe care am inserat-o si eu mai jos, face parte din seria  „Romania si dictaturile ei” si a fost realizata in 1997 avand 22 de episoade, fiecare de cate 30 minute.  Partea despre Carol al II-lea are aproape 60 minute. Dincolo de spiritul de antipatie si subiectivismul prezentarii cu privire la personajul regal, filmul reprezinta un document extrem de valoros cu privire la o parte a istoriei tarii noastre.

Mostenitorul Coroanei Britanice indrageste Romania

Ne intrebam: de ce? Ce a descoperit Printul Charles al Marii Britanii in Romania, incat, la cateva luni o data, face cate o vizita privata in Transilvania?

Jurnalul britanic Daily Mail, 28 octombrie 2011, primele informatii: „The Prince of Wales’s 10-year battle to protect Dracula’s home and his yearning for Transylvania„. Articolul este semnat de Charley Ottley (cel care a realizat si filmul „Wild Carpathia”) si incepe asa: „The last thing I expected was for Prince Charles to crack a joke about being descended from Dracula…” si merita citit in link-ul de mai sus. In articol apare urmatoarea afirmatie :”Prince Charles has been visiting Transylvania – the home of his infamous ancestor – for more than a decade and feels passionately that it’s the last corner of Europe where there’s still a real balance between mankind and nature.” Deci… Romania este ultimul colt al Europei unde inca mai exista un echilibru real intre om si mediul sau de viata. Si in continuare: „And it needs to be preserved, not just for its incredible biodiversity but because it nourishes the soul. To visit Transylvania (part of modernday Romania) and the Carpathian mountains is to enter a time warp. It’s one of the last great wildernesses in Europe… […]. Prince Charles has fallen in love with this place.”

Acelasi jurnal, Daily Mail, 23 noiembrie 2011, un nou articol, semnat de corespondentul regal Rebecca English: „Prince Charles could finally become king… of ROMANIA, thanks to his ancestor Vlad the Impaler„. Si acest articol merita citit. In articol apare si o fotografie a Printului Charles alaturi de Elena Udrea, primita in noiembrie 2011 la Clarence House de Printul Charles, dar si o fotografie a casei din satul Viscri (Covasna), cumparata de print in 2005 pentru suma de 18 mii lire sterline.

Charlie Ottley, cel care a semnat articolul din Daily Mail din octombrie 2011, este si realizatorul celui mai bun film documentar despre Transilvania, „Wild Carpathia„, pe care l-am inserat pentru vizionare mai jos. In continuare am inserat si interviul cu Charlie Ottley privind realizarea filmului sau despre Transilvania.

Aseara, in jurul orei 19, o parte a presei romanesti anunta aterizarea pe aeroportul din Targu Mures a unui charter care il readucea in Romania pe Printul Charles. Vizita sa are loc in aceste zile in localitati din judetele Mures, Brasov, Covasna . Aseara a fost gazduit la Micloşoara (Covasna) la conacul grofului Kalnoky Tibor. Printul Charles detine două proprietăţi în satul Valea Zălanului (Covasna), o casă în satul Viscri, dar si alte proprietati.

Cu cateva zile in urma, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, declara, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că Guvernul colaboreaza cu Casa Regală a Angliei, cu reprezentanţii Prinţului Charles, pentru promovarea turismului în Carpaţi. Exista o strategie pentru dezvoltarea turismului în Carpaţi, coordonata la nivel guvernamental, iar consilierul Prinţului Charles şi fundaţia Prinţului Charles sunt principalii interlocutori. Prinţul Charles, care este preocupat de conservarea monumentelor istorice, s-a implicat în programul de reabilitare a mai multor sate săseşti, întemeiate în Transilvania în secolul al XII-lea, dintre care o parte figurează în patrimoniul UNESCO. In 2005 a cumparat casa din Viscri si apoi a cumpărat alte trei clădiri vechi de peste o sută de ani în Valea Zălanului, pe care le-a renovat. Valea Zălanului este un cătun izolat, cu doar 150 de locuitori si are o puternică amprentă medievală.

In luna aprilie (6-10 aprilie) 2012, fiul Printului Charles, Prinţul Harry al Marii Britanii, s-a aflat într-o scurtă vacanţă în România, pentru prima oara, si a locuit la casa familiei sale din Valea Zălanului.

Sunt lucruri de care ar trebui sa ne bucuram, dar si sa ne intristam. Sa ne bucuram pentru faptul ca Romania asa cum este, exista, si sa ne intristam ca noi nu stim ce sa facem cu ea, ca nu stim sa o pretuim si sa o iubim…

Ce aveau in comun Constantin Noica si Ion Iliescu?…

Am citit un scurt articol care m-a bulvesat! Simt nevoia sa il impartasesc aici. Este vorba de un fel de legatura intre Constantin Noica si Ion Iliescu. Poate parea incredibil, si totusi… Articolul se poate citi intr-o sursa jurnalistica pe care eu o consider dintre cele mai credibile si corect documentate; aici articolul

Previous Older Entries Next Newer Entries