Au fost zile calde, toride, apoi iarasi acceptabile termic. Zaduf in afara, zaduf sub toate formele. Pe media, stirile zilelor trecute care au facut haosul si mai haos in tara pe dos in care traim de ani buni. Nauceala, gatuire, dezastru si incomprehensiune. Totul nimicului, plinul golului. Melanj de evenimente insurmontabile, implozie in explozie. Cam asa am perceput in zilele din urma tara in care traiesc. Am incercat sa-mi sincronizez creiereul si respiratia cu mediul exterior, insa a fost imposibil, desigur… Singurul articol pe care am considerat a-l lua in seama, in final, in legatura cu cazul Adrian Nastase, a fost cel semnat in 27 iunie de jurnalista Floriana Jucan (se poate citi aici). In tara in care politica facuta pe media a devenit un modus vivendi pentru fiecare dintre noi, era imposibil sa ratez derularea evenimentelor. Ne afecteaza, mai mult sau mai putin, mai direct sau mai indirect. Insa ne afecteaza, iar asta nu poate linisti pe nici un roman constient. Incerc sa ma desprind de slutenia care am senzatia ca ne inconjoara din orice directie. Nu-i o solutie, decat de moment. Dar nimeni si nimic nu poate schimba starea de azi in care am ajuns cu totii.
De curand am reusit sa ies din haosul de fiecare zi, si am inspirat putina normalitate. Alaltaieri am ajuns pentru scurta vreme la Schitul Ostrov de langa Ramnicu Valcea, unde am reusit sa ma linistesc si sa-mi echilibrez interiorul, bulversat de toate intamplarile zilelor din urma. Am asistat pe seara la slujba de citire la strana a doua maici al caror glas si cuvant mi-a alinat viforul cerebral. Azi am facut din nou o scurta incursiune in Oltenia si am vizitat la repezeala alte doua manastiri de suflet – Manastirea dintr-un lemn si Manastirea Horezu. La ultima, stiind cat de draga ii fusese reginei Maria si cat de des venea aici in anii 1920, am avut curiozitatea de a intreba in doua locuri daca exista in arhiva ori biblioteca manastirii vreun document legat de trecerile pe aici ale reginei Maria. Ambele raspunsuri au fost negative, unul dintre ele trimitandu-ma totusi spre a incerca sa caut in arhivele din Ramnicu-Valcea. „Si noi incercam sa gasim documente de acest fel”, mi-a spus maica ce vindea la magazinul manastirii. La Manastirea dintr-un lemn, un grup mai mare lua masa, si am dedus ca apartinea armatei, fiind prezent un autocar cu numar militar in curtea manastirii. E drept ca aceasta manastire este singura care adreseaza inchinarea marinarilor si aviatorilor.
In zilele din urma am citit un articol al Doinei Uricariu, care m-a bucurat si m-a umplut de speranta, printre-atatea esecuri. In numarul din luna mai 2012 al revistei „Insemnari iesene”, scriitoarea semneaza un articol intitulat „As vrea sa fiu studenta la Yale” (se poate citit aici), si m-am gandit ca exista locuri in lumea asta in care valoarea este la locul ei. Incepusem sa cred ca asa ceva e imposibil….
anomismi 