Intalniri cu maestri: Eugen Simion despre Mircea Eliade si valori romanesti

Primisem un telefon ieri, si nu stiam daca voi reusi sa ajung azi… Fosta mea profesoara de limba si literatura romana din liceu, cu care pastrez o legatura de suflet si de stare, imi semnala evenimentul ce urma azi. O prezentare a operei lui Mircea Eliade facuta de profesorul si criticul literar Eugen Simion. Si nu a fost doar atat, a fost o intalnire cu profesionistul dar si cu omul Eugen Simion. Printre multe altele, si fost coleg de facultate cu fosta mea profesoara…

Nu il audiasem niciodata din sala pe academicianul Eugen Simion. Nu il vazusem si nu il focalizasem nici in minte si nici in suflet. Bineinteles ca il stiam, auzisem de multe ori despre, ori vizionasem la TV emisiuni cu… Dar asa cum facem cu totii,  in graba zilelor omului neimplicat direct in domeniu. Azi, „intamplarea” – dar nu-i deloc…, a facut sa ajung. Mai intai ca tot „intamplarea” facuse sa fiu sunata, iar apoi tot „intamplarea”, sa-mi gasesc timpul. Si nu in ultimul rand, tot „intamplarea” de a se vorbi despre Eliade.

Primavara aceasta achizitionasem si incepusem cititul la „Jurnalul portughez” al lui Mircea Eliade, si, asa cum am mai scris pe blog, a fost o revelatie, sau mai bine zis a fost o confirmare a ceea ce am simtit, intr-un anume fel, totdeauna despre Mircea Eliade. Asa cum apare in acest document exceptional, care este „Jurnalul portughez„… Lecturatul, coroborat cu deplasarea mea la Lisabona, unde am incercat sa regasesc locurile unde a locuit Eliade (le-am semnalat pe blog aici si aici) m-au readus in primavara si vara aceasta catre redescoperirea nostalgiilor mele initiatice de la 20-22-24 de ani, cand am citit o parte din opera eliadesca.

La prezidiul expunerilor si dezbaterilor, alaturi de maestrul Eugen Simion, au mai fost prezente inca cateva nume din literatura ori critica romaneasca contemporana (se poate citi in afisul evenimentului, alaturi). Dintre ei, Andrei Gligor, caruia i se datoreaza o carte (prezentata si ea astazi) despre Eugen Simion, „In ariergarda avangardei” si prietenul, colaboratorul si omul de spirit, economist de profesie, insotitorul profesorului Eugen Simion, profesorul universitar in domeniul marketing-ului Valeriu Ioan-Franc.

Nu voi prezenta aici cele spuse, caci cele 140 de minute nu pot fi cuprinse intr-o interventie de blog. Din coltul cu confesiuni insa, am aflat numeroase si interesante lucruri, pe care le decupez si presar aici. Profesorul Simion afirma necesitatea cunoasterii si publicarii tuturor scrierilor lui Mircea Eliade, intrucat personalitatea sa literara si filosofica, atat de complexa si profunda, necesita o cunoastere reala a omului Eliade. Profesorul Simion a subliniat in doua randuri valoarea exceptionala a „Jurnalului portughez” in care, in sfarsit, ies la iveala o multime de realitati, de adevaruri, negasibile nicaieri. La Institutul George Calinescu din Bucuresti exista un interes major si un dialog continuu cu mostenitorii manuscriselor lui Eliade, pentru aducerea la lumina a tuturor scrierilor. Din nefericire insa, inca nu s-a ajuns la o intelegere. Am mai aflat apoi ca Eliade, desi dupa plecarea din Portugalia (1945) intentiona sa se stabileaca si a plecat la Paris, el nu a putut ramane acolo. Aceasta datorita faptului ca nu a fost dorit in Franta (si de aceea a plecat apoi in SUA unde s-a stabilit definitiv). Iar cei care l-au indepartat din Franta au fost chiar colegi romani stabiliti acolo, de fapt un sociolog, cu influenta politica la Paris in vremea aceea. De ce? Datorita aplecarilor extremiste ale lui Mircea Eliade (cunoscut fiind faptul ca fusese legionar si facuse si ceva puscarie – loc in care a scris delatfel si „Nunta in cer”). Asa am aflat ca aceeasi persoana a facut ca nici viata lui Emil Cioran la Paris sa nu poata fi vreodata una normala si decenta. Dar pana la urma, in „Caiete” Emil Cioran va multumi sortii pentru destinul avut acolo la Paris… Multe lucruri din spate, din zona politicului, au avut in continuare implicatii in vietile scriitorilor plecati dupa razboi din Romania.

Profesorul Eugen Simion si-a inceput interventia spunand ca l-a cunoscut pe Mircea Eliade la Paris, cand practic s-a legat total si pe viata de personalitatea sa. A mentinut, cat s-a putut in vremurile comuniste, legatura cu acesta, inclusiv prin scrisori si s-a ocupat de publicarea operei sale in Romania. Este practic titularul pasaportului de reintrare literara a  lui Mircea Eliade in tara sa, dupa 1990. S-a implicat activ si in aducerea la lumina a intregii opere a lui Mihai Eminsecu, respectiv, mai ales, a scrierilor politice ale poetului, scrieri de a caror valoare nu ne putem indoi (n.n.). A adus prinos de gand lui Marin Preda, Marin Sorescu, Nichita Stanescu, dar si lui Ion Holban, pe care il considera inca departe de a fi la locul ce i se cuvine, in galeria scriitorilor nostri. Dincolo de profesie si de cultura, de criticul si de scriitorul din el, profesorul Eugen Simion, catre sfarsitul interventiei, a adus in fata afirmatii de substanta, adevaruri mai incomode, dar realitati si fenomene care arata cat de mult si de greu se impletesc destinele oamenilor de cultura cu destinele unei natii, unui popor si mai ales unei politici. O interventie mai pasionala si mai patriotica, in care omul frumos din domnia sa a iesit demn si luminos la iveala. Asa cum sade bine marilor oameni de cultura pe care ii mai avem. Personal, am fost si impresionata, si emotionata, sa identific, pe chipul sau si in gesturile sale, frematarea din adancuri, neecranata si nedisimulata. Frematare si argumentare intru (re-)valorizare a marilor nume ale literaturii si culturii romanesti. In acceptiunea sa, cea mai grea perioada a Romaniei, sub toate aspectele, au fost anii ’50, iar din 2004 pana in prezent, a constatat degradarea continua a starii culturii.

Cartea sa, prezentata lapidar si azi, „Mircea Eliade. Nodurile si semnele prozei„, a fost un leit-motiv pentru a transa, subiectiv, de catre o parte din cei care au dezbatut subiectul, fatetele prozei eliadesti. In acceptiunea profesorului Simion, romanele de inceput ale lui Eliade sunt existentialiste, iar prozele scrise in ultima parte a vietii sunt simbolico-mitice. Insa pana nu va iesi la lumina tot ce a scris, va fi imposibil de inteles in adevaratul sens intreaga sa opera. La fel si in cazul lui Emil Cioran, ale carui multe mansucrise inca, asteapta sa ajunga la lumina…

Un regal azi, in lumea atat de pestrita si real-stearpa in care traim. Inserez mai jos cateva fotografii de la eveniment.

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: