Gand catre Ionel Teodoreanu

Pun mai jos cateva citate din romanele lui Ionel Teodoreanu, pe care l-am adorat ca scriitor, incepand cu al lui „La Medeleni”, roman pe care l-am citit fiind in clasa a 6-a. A fost prima carte pe care am citit-o din scoarta in scoarta, de fapt prima pe care am citit-o. Pana la ea, cititul era ceva fara sens si fara gust, era ceva ce trebuia sa fac, sa fiu in randul copiilor. Cand am descoperit cititul, am cautat mereu farmecul desavarsit al exprimarii lui Teodoreanu. Rareori am retrait romantismul senzatiilor date de lectura cartilor lui Ionel Teodoreanu. Ani in sir, intreaga adolescenta, mintea si sufletul meu au ramas agatate de imaginile mentale si spirituale insuflate de frazele sale. Mai jos extrag pasaje razlete din „Lorelei” si din „Craciunul la Silvestri” ale lui Teodoreanu. Au acelasi impact viu si minunat asupra mintii mele, ca totdeauna!

Pe harfa răsturnată a ierburilor tale , vară, trupul şi sufletul meu sunt începutul unui mare cîntec şi tremurul mîinii care-l caută.

Iubirea nu e o stare de luciditate, ci tocmai o renunţare la luciditate, un interimat al inimii.

Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat.

Suntem două libertăţi. Dragostea noastră nu e umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N-aş avea nici o bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o împart cu nimeni. Aşa cum nici tu nu vei împărţi cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste eşti liber a trăi cum vrei.

Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta. Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.

Totul ne desparte pe tine şi pe mine, distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul. Ţi-aduci aminte? Ca să-l cunoască pe Cezar, Cleopatra însoţită de un singur credincios a trecut marea cu barca înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri până în palatul lui Cezar fără ca nimeni să-şi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri regina Egiptului vine să-l vadă pe Cezar.
Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea. Nu mă tem nici de zâmbetul tău. Deci nu mă tem de nimic.Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale:depărtarea. Sunt cea mai mică fată a lumii între rândunelele ei fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicăieri. Amintirea ta nu are unde să mă afle.Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde. Sunt între cele patru zări răspântia lor.
Cu zece ani în urmă ţi-aş fi spus “cu-cu”. Dar sufletul meu şi-a pierdut glasul copilăriei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: