Dobrogea sub peneluri

Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână,” scria Geo Bogza în „Dobrogea, Dobrogea”.

Eram copil, abia stiam cuvintele, cand am mers prima oara la mare, la Marea Neagra. Si-apoi aproape anual, ani la rand. Imi amintesc, inca de la primele drumuri (pe care le faceam cu masina cu parintii), mai ales dealurile dobrogene, arsita si secatuirea acelui pamant. Imi amintesc asfintituri de soare peste campia Dobrogei, imi amintesc bataia vantului de-acolo, cu totul altfel decat oriunde altundeva. Mi-au placut totdeauna locurile acelea, si cu cat ma apropiam de Marea Neagra, cu atat sufletul meu se imbalsama. Nu stiu de unde sunt dorurile astea, incrustate in mine, caci simt ca ele sunt un fel de gena a mea, pe care o port de cand sunt pe aici, de a indragi mult acele tinuturi. Ceea ce am aflat, putin mai mare fiind, a fost ca bunica din partea mamei a copilarit si crescut acolo, la Babadag si in zona Tulcei. Cand am vazut prima oara Tulcea, in liceu fiind, am avut revelatia reintalnirii direct in suflet, cu un loc de dor si de drag. Ceva din mine a fost sau este mereu acolo, si simt nevoia, macar uneori, sa privesc catre acele locuri.

Azi am avut ragazul sa vad o expozitie de tablouri în ulei, acuarele si desene, intitulata „Dobrogea: pitoresc si exotic la tarmul Marii Negre”. Lucrari ale artistilor din prima jumatate a secolului al XX-lea: Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Francisc Sirato, Iosif Iser, Ion Theodorescu Sion, Lucian Grigorescu, Jean Alexandru Steriadi, Nicolae Darascu, etc. Am vazut peisaje dar si portete. Mi-au placut mult unele portete, de turci ori de tataroaice. Toata atmosfera aceea pe care o simt direct cu sufletul, am putut-o sorbi din tablouri. Dr. Iulia Mesea, curatorul expozitiei, spunea despre pictorii avand ca tematica de pictura Dobrogea: „Cautarile celor mai potrivite modalitati de surprindere a jocului luminii pe toate formele naturii – a felului în care aceasta „aprinde” pamântul sau da stralucire metalica apei, a aerului greu, fluid de caldura care topeste formele sau a luminii care limpezeste cristalin atmosfera – au reprezentat o preocupare esentiala în creatia acestora. La fel de fascinant era si peisajul uman, colorat si exotic, atât de diferit de restul tarii. Stradutele înguste, plaja, marea, hanurile, locuintele, cafenelele, multimea pestrita în care se distingeau turci, tatari, evrei, tigani, macedoneni, români, mireasma de smochine, trandafiri si sare, atmosfera de liniste si atemporalitate atrageau irezistibil artistii. Între localitatile de pe tarmul Marii Negre, Balcicul poate fi considerat echivalenta româneasca a celebrelor Barbizon, Fontainebleau, Pont-Aven sau Worpswede. În perioada interbelica aproape ca nu a existat pictor român care sa nu fi lucrat verile la malul Marii Negre, încercând sa dea o replica îndrazneata culorilor din care se întrupa orasul alb al Pontului Euxin.” M-am bucurat asadar azi, vizionand tablouri din colectia Muzeului National Brukenthal dar si din doua colectii particulare (din Brasov si Sibiu). Am inserat in partea de sus a postului trei imagini de tablouri prezente in expozitie, respectiv „Ulita dobrogeana” si „Dealuri la Balcic” (pictor – Lucian Grigorescu) si „Peisaj din Balcic”  (pictor – Petre Iorgulescu Yor) dar si imaginea-afis a expozitiei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: