Gandurile ex-regelui Carol al II-lea la finele razboiului

Urmaresc „Insemnarile zilnice” ale lui Carol al II-lea in perioada sfarsit de aprilie 1945 – iulie 1945. Ele creioneaza stirile socotite importante de catre fostul suveran roman, din perioada ultimelor saptamani ale celui de al doilea razboi mondial dar si propriile ganduri legate de evolutia lumii si de propria viata. Spicuiesc cele ce mi se par interesante ori importante, mentionand data cand apar in jurnal:

Luni, 30 aprilie 1945: „… Se confirma executarea lui Mussolini, care s-a facut in niste conditiuni oribile. De fapt, este un asasinat, caruia incearca sa i se dea o infatisare , mai mult sau mai putin legala. Dupa moarte, trupul lui si al altor fascisti de vaza au fost expuse pe piata publica, in Milano.”

Marti, 1 mai 1945: „Ieri a murit Hitler, asa anunta Radioul german, a murit in Berlin, la postul lui de comanda, cel putin aceasta moarte nu este lasa. Inlocuitorul, lasat de el, este o surpriza: Amiralul Doenitz. Chiar el a anuntat vestea poporului german. De Himmler si de Goebbels nu se mai aude.”

Miercuri, 2 mai 1945: „A cazut Berlinul, iata strigatul care a strabatut intreaga omenire in ziua de astazi. Radiourile si megafonurile au urlat toata ziua (n.n. Carol se gasea in exil in Brazila). Bucuria a fost universala,caci, intr-adevar, este unul dintre evenimentele primordiale ale razboiului. De la Napoleon incoace, capitala trufasa a trufasei Germanii nu fusese calcata de picior inamic. Un veac aproape Germania paseste din victorie in victorie si Pangermanismul expansionist si brutal, sub conducerea lui Hitler, a incercat ultima lovitura; impotriva intregii lumi coalizate n-a putut rezista si, acuma, inima chiar a germanismului si a prusianismului a primit lovitura de moarte. Lovitura finala a fost data de Armata Rosie, sub comanda maresalilor Konev si Jukov, prestigiul URSS a crescut enorm, si cu drept cuvant.Anglo-saxonii au lasat aliatilor lor rasariteni onoarea de a face aceasta cucerire, ESTE O GRESEALA, trebuia, pentru aceasta cucerire finala si decisiva, combinarea fortelor. Berlinul a cazut si sa nadajduim ca, de asta data, a cazut impreuna cu el , o data pentru totdeauna, primejdia continua a Pangermanismului. Asa cum a fost prefacut in ruine, asa sa fie prefacute in cenusa veleitatile de dominatiune ale rasei teutonice. Destule veacuri a chinuit ea lumea. […] Acesta ar fi rezultatul mortii lui Hitler, care se confirma oficial. El s-ar fi sinucis, impreuna cu Eva Braun, nevasta lui, si acel vesnic megafon ce era Goebbels. Aceasta disparitie a adus dupa sine, fatalmente, dezagregarea tutror fortelor germane. UNUL DUPA ALTUL DISPAR ACESTI CONDUCATORI, PENTRU CARI SINGURA SCUZA UMANA CE LI S-AR PUTEA DA ESTE CA AU FOST NEBUNI.”

Sambata, 5 mai 1945: „… cari aduc stiri din Tara. Si acestea au venit sa mareasca si mai mult ingrijorarea mea. S-a facut o noua expropriere, care, de asta-data, este radicala, n-au fost lasate decat 50ha si se iau vitele si masinile, n-au fost exceptate decat Domneiile Coroanei, ale Bisericii, fundatiilor, etc. Masura este una sociala,dar in aceste momente, mai ales anti-economica. Va insemna o mare scadere a productiei agricole si deci va insmena o noua greutate pentru refacerea Tarii. Ce nu-mi place in aceasta masura este TENDINTA RADICALA DE COMUNIZARE, CARE, CA O CEATA PESTILENTA, SE INTINDE ASUPRA INTREGII LUMI. Intre alte dezastre pe care acel infam Hitler le-a adus asupra noastra e….”

Marti, 8 mai 1945: „E ziua V, ziua Victoriei, la miezul noptii inceteaza oficial razboiul in Europa. Zic ca inceteaza oficial, caci asa reiese din actul de predare, dar mai sunt nuclee tari cari nu asculta de ordine, atata si-a imbibat Hitler in ei ideea ca trebuie sa lupte impotriva URSS. In tot cazul, acestia nu pot rezista mult timp. Azi-seara am expediat o serie de telegrame de felicitare, intre cari si una lui Mihaita. Aceasta este, din nou, o incercare de a lua contact, sa vedem ce va da, personal mi-e cam teama ca nu voi primi un raspuns. Mi-am facut o mentalitate ca nu m-astept la nimica bun, daca insa vine, e un dar de la Dumnezeu, astfel nu pot avea deceptii, ci numai surprize agreabile.”

Miercuri, 16 mai 1945: „DE MULT N-AM MAI AVUT O ZI LUMINOASA CA CEA DE AZI, A SOSIT DE LA MIHAITA RASPUNSUL LA TELEGRAMA MEA. BUCURIA ESTE CU ATAT MAI MARE CU CAT NU M-ASTEPTAM LA EL, DE MULTUMIRE SUFLETEASCA NU MAI VORBESC, EA ESTE INFINITA, CACI IATA 4 ANI DE CAND NU MAI AUZISEM DE LA EL, AFARA DE ACEA PREA RECE TELEGRAMA CU PRILEJUL LUI 23 AUGUST. Si din punct de vedere exterior este perfect, caci aceste raporturi intre mine si el intereseaza la extrem lumea, in general. In sfarsit, s-a rupt gheata si un contact a fost stabilit. Cine , mai ales, a inebunit de bucurie este Duduia, caci telegrama este calda SI EA NICIODATA NU S-A INDOIT DE RASPUNSUL LUI.”

Vineri, 25 mai 1945: „Vorbim mult despre cum si unde ne vom intoarce in Europa. Eu sunt de parere sa mergem in Portugalia, si de acolo vom vedea si vom putea sa ne informam asupra posibilitatilor de a merge mai departe. Totul este, astazi, asa de complicat, si mijloacele de transport atat de grele.” (n.n. Aflati in Brazilia la data respectiva, o tara in care nu s-au acomodat, iar ca stare de boala acolo Elena Lupescu a zacut aproape continuu luni de zile, incercau sa revina in Europa, respectiv in Franta, unde Carol avea doua proprietati: Castelul Coesmes, nu departe de Paris si Castelul Fabron, la Nisa. Primul nu fusese iremediabil afectat de razboi, dar al doilea, scrie Carol  la 7 aprilie, fusese ruinat. Franta era o tara pe care o iubeau si in care aveau unde sa locuiasca. Planurile lor nu au putu fi realizate exact, s-au intors in Portugalia abia in toamna lui 1947, unde au ramas apoi pana la moarte, nemairevenind niciodata in Romania. Au putut insa vizita Franta si castelele lor de acolo.).

Duminica, 27 mai 1945: „… Din Franta vin unele vesti cari indica faptul ca acolo lucrurile merg greu, viata este foarte scumpa, multa lume pleaca de acolo incoace, si noi tocmai acolo dorim sa mergem. Am stat linistit cu Duduia si am vorbit mult despre viitor. AMBITII POLITICE NU MAI AM, DAR DE TRAIT IN TARA AM DORI. PRIMUL LUCRU ESTE DE A STABILI LEGATURA CU MIHAITA SI, ATUNCI, DE A PUTEA ARANJA CHESTIA CASATORIEI, FACUTA IN LINISTE SI FARA ALAIU. PENTRU MOMENT AVEM UNDE STA, DE BINE DE RAU COESMES (n.n. castelul sau de langa Paris) ESTE LOCUIBIL, PE URMA, IN TARA, VREAU SA TERMIN SCROVISTEA SI SA FAC DIN EL CAMINUL NOSTRU. CRED CA AR FI BINE SA RENUNT LA TITULATURA DE REGE, CACI E RIDICOL DE A FI UN FOST, SI LUMEA DE AZI NU PRICEPE ACEST LUCRU. VREAU SA FIU UTIL TARII MELE, SA FAC BINELE, SA M-OCUP DE MUZICA, DE CULTURA, SA VANEZ SI, DACA AM MIJLOACELE, SA CALATORIM.”

Duminica 3 – marti 5 iunie 1945: „… E regretabil si pentru viitor destul de ingrijorator de a vedea aceasta quasi-permanenta neintelegere intre asa-numitii prieteni (n.n. este vorba de puterile aliate). Cum vrea lumea sa intre in pace si liniste daca rivalitati si egoisme persista in acest fel? SI TOATE ACESTEA IN FATA UNEI NOI PRIMEJDII MONDIALE, CARE ESTE PANMOSCOVISMUL. TRIST SI URAT SE ARATA VIITORUL. Din Tara, o telegrama de presa spune ca acelora condamnati la moarte, zilele trecute, MIHAITA LE-AR FI COMUNTAT PEDEAPSA IN INCHISOARE, DEOARECE S-A CONSTATAT CA ADEVARATII CRIMINIALI AU FOST ALTII SI CA EI N-AU FOST DECAT EXECUTANTI.”

Vineri, 8 iunie 1945: ” … Privind inapoi, CELE CE AM PARCURS DE 15 ANI, SI MAI ALES DE 10 ANI INCOACE. PRIVESC VIITORUL CU LINISTE, MAI ALES CA AM PUS LA O PARTE TOATE AMBITIILE. CE O VREA TARA SI MAI ALES CE O VREA DUMNEZEU.”

Acestea sunt o parte dintre gandurile ex-regelui Carol al II-lea la finele razboiului. Dupa ce a parasit Romania, fara sa abdice, in septembrei 1940, si-a dorit sa revina in tara, sa revina ca rege, dar, urmarind jurnalul sau, deducem ca la un moment dat a realizat ca asa ceva devenise imposibil. Istoria maturase orice speranta intru monarhie. A simtit si a inteles aceasta odata cu finalizarea razboiului. In 1945 continua sa isi doreasca revenirea in tara, dar nu-si mai dorea titulatura de rege, nici macar de fost rege. Alte prioritati se detasasera, asa cum scrie clar in ziua de 27 mai 1945. Isi dorea sa fie acolo unde se nascuse, copilarise si se formasse, dar nu-si mai dorea sa fie ceea ce invatase sa fie. Se impacase cu sine, cu propriile ambitii, dar mai ales cu timpul si cu istoria. Speculatiile privind dorinta sa continua de revenire in tara, ca rege, nu se sustin decat pana in 1945. De atunci incolo, acestea nu mai au sustinere. Decat pentru cei care considera drept minciuni cele afirmate in propriul jurnal.