Din 13-14 februarie 1925, de cand s-au cunoscut, nu s-au mai despartit, pana la moartea – in aprilie 1953, a lui Carol al II-lea. S-au scris multe despre iubirea unui rege – sortit prin legea salica a avea ca sotie o fiica de familie regala – pentru o femeie obisnuita. Daca ea era si divortata, si moldoveanca din Iasi cu radacini evreiesti (prin tata) si basarabeanca (prin mama), daca era si atat de sociabila incat primise emblema (adevarata sa nu) de femeie usoara, sansele sa se mai vorbeasca vreodata de bine de ea, erau minime, de fapt nule. A la longue… Si totusi, Elena Lupescu a fost si a ramas femeia regelui Carol al II-lea al Romaniei, cea langa care avea sa-si petreaca toti anii, nedespartit, din momentul in care s-au cunoscut si pana la sfarsitul zilelor. Asa cum rarisime sunt si au fost vreodata cuplurile umane, desi atat de rar se recunoaste „oficial”… Controversele au fost uriase si au ramas mari, in ce ii priveste. Nu avem si nu vom avea probabil niciodata acces la intregul adevar si la toate unghiurile povestii. Istoria, oricum am lua-o, nu permite derogari, abdicari, dezertari, retractari, falsuri, si este la fel de nemiloasa cu incercarea celor ce isi pun numele in ea de a fi altfel decat altii inaintea lor, situati pe aceeasi pozitie (de rege), de a-si asuma relatii imposibile. Exista reguli, impuneri, structurari si incadrari dincolo de care nu se poate trece, nicicum, niciodata! Exceptiile intaresc regula. Una dintre exceptii a fost unul dintre regii Romaniei, care timp de 10 ani (1930-1940) a condus o tara care a fost nevoita sa accepte un alt mod de convieturire regala, o convietuire socanta, neinteleasa, urata, blamata, pusa la zid si chiar trecuta in cel putin doua randuri prin incercarea suprimarii totale. Dincolo de toate insa, supravietuirea unui asemenea cuplu – timp de 28 de ani – in cea mai puternica legatura nelegalizata prin acte in cea mai mare parte a timpului, ramane nu doar misterioasa, ci mai ales imposibil de acceptat. Chiar si pentru cei de azi, cu vederi mult mai permisive ca in trecut. Cei care au parcurs si alte surse bibliografice decat cele exterioare cuplului Carol-Lupescu, au sanse mai mari sa inteleaga vreodata forta legaturii ce ii unea. In jurnalul sau, Carol al II-lea aduce nenumarate argumente in favoarea intelegerii naturii legaturii de iubire dintre el si Elena Lupescu. Eu insami, in mai multe pagini pe blog (incluse in categoria „Carol al II-lea al Romaniei„) am incercat sa inteleg si sa impartasesc celor ce le vor citi, intelegerea mea. Intamplator sau nu, tot ceea ce am auzit sau citit de-a lungul anilor – ca si comentariu pe aceasta tema, a fost superficial, superfluu si adesea colateral miezului problemei. Ca orice om, poate doar mai curios, am incercat sa-mi croiesc propria perspectiva si sa inteleg, cautand la sursa sau cat mai aproape de ea. In masura posibilitatii, desigur. Legatura a doi oameni nu-i putin lucru, daca ea se intemeiaza pe iubire este si mai rara, iar daca este pana la moarte, – in cea mai desavarsita armonie si dragoste umana, este practic rarisima si sublima.
Eram la Lisabona cu cateva zile in urma. Discutam cu fiul (acum relativ – in varsta) unui fost guvernator al unei provincii portugheze din Africa. Povestile vremurilor acelora, cand Portugalia, inainte de 1975, detinea colonii in Africa, mi s-au parut interesante. Nu stiam nimic… Din una in alta, persoana, care cunoaste multe si despre Romania si istoria noastra, a ajuns la subiectul regalitatii. Asa am aflat ca prin anii ’60-’70 a vazut-o in doua randuri pe Elena Lupescu pe strada in Lisabona, tanar fiind. „Era cunoscuta, mi-a spus – lumea o stia, fusese sotia lui Rei Carol de Romania. Nu doar in Estoril era cunoscuta, ci si in Lisabona.” Am intrebat daca personalitatea ei insasi a facut-o sa ramana „cineva” si dupa moartea regelui Carol, sau daca doar faptul ca-i fusese consoarta. Mi-a raspuns cu a doua alternativa. Am intrebat daca i-a parut frumoasa, si mi-a raspuns ca nu avea nimic iesit din comun ca frumusete.
Probabil insa, ca a ramas o femeie enigmatica, prin ceea ce si noi, azi, continuam sa gandim despre ea – ca trebuie sa fi avut ceva iesit din comun. Dupa tot ce am citit si auzit, personal cred in forta unui cuplu si nu in forta uneia dintre persoanele din cuplu. Cred in potrivirea exceptionala, pe o gramada de planuri, a celor doi, si mai putin in atractia in sine exercitata de femeia Elena Lupescu. Era inteligenta, intuitiva, incapatanata, cu siguranta ambitioasa si cu vointa de fier, dar si loiala si dragastoasa. Stia sa se faca placuta si prin felul sociabil de a fi, a ajutat mult pe Carol, un tip mult mai inchis, ursuz si reticent, sa mentina multe relatii care altfel ar fi disparut. A stiut sa fie utila, uneori chiar indispensabila, dar si indaratnica, sa dea, dar si sa ceara. Facea crize de nervi sau de isterie… I-a placut sa fie eleganta, si – conform unei marturii pe care am gasit-o pe net intr-o inregistrare filmata, a fost inmormantata imbracata intr-o rochie sau un costum albastru. Intre ea si Carol se stabilise o rezonanta uriasa care, cel mai probabil a pre-existat, iar odata intalnindu-se unul pe celalalt a fost de ajuns ca rezonanta sa intre in actiune si sa dureze nedefinit. Au fost jumatatile intregului, de la bun inceput. Si nu puteau functiona separat… aceasta este – cred, cheia misterului iubirii lor: Providenta! Apoi, dinspre Carol, care trebuie sa fi mostenit in buna masura personalitatea exuberanta si iubitoare de libertate a mamei sale, Regina Maria, a fost inriuritoare functionarea lor. Atat firea cat si efectele educatiei si mediului in care a copilarit, au amprentat in aceeasi directie predilectiile lui Carol.
S-a spus si s-a speculat mult cu privire la casatoria lui Carol cu Elena Lupescu. Cel mai adesea s-a sustinut ca in 1947 la Rio de Janeiro, Elena Lupescu l-ar fi santajat pe Carol sa se casatoreasca cu ea, dandu-se grav bolnava, pe moarte. Pentru cei care citesc jurnalul ex-regelui Carol al II-lea, lucrurile devin clare si simple. El noteaza cum au stat lucrurile in realitate. Desi pentru perioada respectiva lipsesc notitele din jurnalul sau, in file ulterioare va da suficiente informatii care vor relega firul. In pagina mea de blog de aici am descris cununia lor civila din 6 iulie 1947, dupa cum o redau unele jurnale ale timpului. Si tot despre casatoria lor am amintit si in aceasta pagina de blog. Pe de alta parte, in jurnalul regelui Carol al II-lea, sambata, 3 iulie 1948, acesta nota: “Fericita si marea aniversare a casatoriei noastre. A trecut un an de la acel moment atat de imbucurator, desi atat de tragic. De atunci s-a schimbat totul in viata noastra, a venit asupra mea o liniste si, ca sa zic asa, o stabilitate binefacatoare. Am iesit din minciuna si am aratat lumei intregi ca Duduia, de care, de 23 de ani, mi-am legat viata, este demna de a ocupa si un loc de cinste. Greseala mea este ca prea mult am asteptat pentru a se face acest gest de dreptate. De acum inainte sa ne dea Dumnezeu numai fericire si, pe cat se poate, liniste sufleteasca, ca de aci decurg toate celelalte.”
Contra-argumentul la afirmatia conform careia Lupescu l-ar fi obligat pe Carol sa o ia de sotie, printr-o smecherie, se gaseste tot in jurnalul lui Carol al II-lea, care nota, la data de vineri 8 decembrie 1944 (cu 3 ani inainte de cununia lor de la Rio): „Pentru prima data, si, in sfarsit, primeste (n.n. Elena Lupescu) ideea rezonabila ca trebuie sa legalizam legatura noastra, incepe a considera in mod serios chestiunea casatoriei. Eu, de mult, sunt de aceasta parere, caci, dupa 20 de ani, este concluzia normala, aceptata de mai toata lumea ca atare. Acei cari mai au obiectiuni sunt caracghiosi. Punctul pe care-l dorim totusi este ca sa se faca cu consimtamantul legal al lui Mihaita (n.n. al fiului sau, regele Mihai, aflat in Romania atunci, in functie). Nu cred ca, odata ce voi putea lua contact cu dansul, sa am prea mari greutati din partea lui. Oricare ar fi piedicile, trebuie incetat de a trai in minciuna. pentru noi va fi o mare liniste sufleteasca, o datorez dragostei noastre si jertfelor ce le-a facut pentru mine.”
Joi, 18 august 1949, au reusit sa faca si cununia religioasa la Estoril (Portugalia), cununie pentru care Duduia avea pregatita rochia de mireasca inca de la Rio, de la data cununiei civile (1947). La fel de rapida si grabnica ca si cununia civila de la Rio de Janeiro… La data de 18 august 1949, in jurnalul sau, ex-regele Carol da toate amanuntele privind cununia. Ea a avut loc chiar in casa lor din Estoril, si a fost savarsita de arhimandritul Martinian Ivanovici, venit de la Paris. Pe la ora 11 a diminetii, Ernest Urdareanu il anunta pe Carol ca preotul va sosi de la Paris cu avionul, la ora 15. Este asteptat la aeroportul Lisabona de Urdareanu si condus la Palacio ca sa fie cazat. Ceremonia religioasa a fost oficiata la ora 21, iar nasii au fost pana la urma Ernest si Monique Urdareanu, caci tinerii Fischer Galati ce trebuiau sa ii cunune nu aveau actele in regula. Nici sotii Raul Fernandez, pe care ii dorea ca nasi Carol, nu a fost timp sa fie instiintati. Dupa ce i-a cununat religios pe Carol si Lupescu, a urmat cununia religioasa a lui Ernest Uradreanu cu Monique, care nici ei nu erau cununati religios. „La 7 (19) a venit arhimandritul Ivanovici sa se prezinte si am stat mult de vorba cu el. E bucovinean, a fost staret la manastirea Slatina din Moldova, tip de taran si de popa <<bon vivant>>, destul de cult. Pare foarte anti-gardist si s-a raliat, fatalmente, Comitetului National Roman, care insa nu-l ajuta deloc. Am vorbit si de fostul ierarh, mitropolitul Visarion Puiu, care, din nenorocire, s-a cam dat cu gardistii, si care acuma locuieste la Lugano. […] Cu cat se apropie ora, sunt mai agitat si emotionat si, in acelasi timp, nesfarsit de multumit ca acela care va sluji este un preot din Tara, si nu un strain. Facem totul in cea mai stricta intimitate, singurii straini fiind Dr. si Bertha Correia Ribeiro, pe cari i-am poftit, fiind prieteni din timpuri grele si ca portughezi. La ora fixa, Duduia a scoborat scara, dusa la brat de Ernest, si s-a slujit mult prea asteptata binecuvantare a impreunarii noastre. Dupa ceremonie, popa a tinut un logos in care si-a exprimat bucuria […]. Cine a fost cea mai miscata si plangea ca un copil, a fost Leny Christides, care, inca o data, a adeverit cat de mult simte romaneste. E, din nou, o zi mare pentru noi, zi care va fi insemnata cu litere de aur in cartea vietii noastre. Este definitiva incununare a dragostei noastre, de 25 de ani. Legatura s-a sfintit prin binecuvantarea Domnului, ma simt cum nu se poate mai fericit. Vine la timp, sa astupe gura intrigantilor cari vorbeau de divort.” A doua zi dimineata arhimandritul vine si face sfestania ca sa binecuvinteze casa lor, conform celor scrise vineri, 19 august de Carol in jurnalul sau.
Dupa cum scria la finalul cartii “Regele Playboy – Carol al II-lea al Romaniei” – autorul Paul D. Quinlan, s-au facut si cateva poze la cununia religioasa. Am fost norocoasa sa gasesc si eu una, pe care o postez mai jos. Quinlan scria: „Duduia, aratand cu cel putin 10 ani mai tanara, purta o rochie scumpa de matase alba, lunga pana in pamant, si un voal de dantela Alencon. Carol, ceva cam plinut, era imbracat cu frac si cravata alba. Dupa ceremonie, au fost facute fotografii pentru posteritate. Indiferent de criticile care i s-au adus lui Carol, trebuie recunoscut ca dragostea sa fata de Duduia a ramas extraordinara pana la sfaristul vietii. Poate ca iubirea aceasta a fost cel mai bine descrisa, cu ani in urma, de sotia lui Fabricius: <<Era ca si cum ar fi baut un elixir al dragostei, ca in Trsitan si Isolda>>”.
Fotografie de la ceremonia religoasa a casatoriei lui Carol al II-lea cu Elena Lupescu, la vila lor din Estoril (Portugalia), 18 august 1949
anomismi 