Casa lui Mircea Eliade din Lisabona

Azi e prima mea zi in Lisabona. M-a intampinat cu ploaie. Atmosfera e totusi foarte placuta, chiar daca ploua cu intermitente. Aerul e foarte bun, nu doar respirabil pentru o capitala, dar foarte placut de repirat – probabil influenta oceanului. Sunt catre 18-19 grade deocamdata. Desi pe ploaie, am pornit pe jos catre locul in care stiam ca a locuit Mircea Eliade intre 1941-1944: Avenida Elias Garcia la nr. 147. O scrie chiar Eliade in jurnalul sau portughez, si mentioneaza, „la etajul al III-lea”. Stiu ca o vreme orice placa de identificare pe casa respectiva a lipsit – am citit in media. Azi insa am gasit casa si inscrisul. Placa lamuritoare pare destul de noua. Ma asteptam la o casa in stil mai vechi (cum deja am vazut multe prin zona), dar imobilul, asa cum arata acum, este destul de modern. Nu stiu cum a aratat cand Eliade a locuit aici. Am inserat fotografii mai jos. A fost prima locatie pe care am dorit s-o vad in Lisabona, in graba celor pe care le am de facut. Intamplarea a facut sa locuiesc numai la 4 strazi distanta de acea casa, si sa pot ajunge acolo, chiar si sub ploaia puternica ce m-a udat pana la piele, destul de usor.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am „Jurnalul portughez” al lui Eliade la mine, nu l-am terminat de citit. Asteptand sa ma mai zvant putin, citesc cateva pagini. Ca de obicei, citind acest jurnal, traiesc sentimentele cele mai interesante dintre cele pe care le-am avut citindu-l pe Eliade (e drept, nu am citit deocamdata decat o mica parte a operei sale). Mi s-a parut insa foarte interesant sa redau ce am citit acum in jurnal. In decembrie 1943, Eliade (fiind aici, la Lisabona), scria:

„Nu conteaza decat ceea ce ne poate fertiliza. Nici un om, nici un peisaj, nici o carte nu ma intereseaza daca nu ma sporeste, unindu-se cu mine, ajutandu-ma sa devin mai fecund, mai puternic. Orice om se comporta fata de Cosmos ca o femeie: asteapta sa fie fecundata, ca sa se poata revela siesi, sa-si desavarseasca misiunea. Nu devii tu insuti decat in clipa cand iti simti fiinta sporita. Erotica simbolica a tutror religiilor si misticelor isi are punctul de plecare in acest destin al omului: ca nu devine el si nu se simte traind (participand la evenimente, „interesandu-se” de oameni) decat in masura in care se uneste si este fecundat.”