O zi deputat, o săptămână ministru de finanţe si-apoi … victoria de prim ministru pe termen lung!

Mircea Eliade se afla in 1941-1942 la Lisabona, Portugalia, ca atasat de presa la Legatia Romaniei de acolo. Tara noastra sa se afla in razboi, un razboi care a secatuit atatea tari europene. Suferinta sa de roman, ancorat adanc in problemele Romaniei, era enorma, chiar daca Portugalia ii oferea sedere intr-o zona ferita de flagelul razboiului. Foarte curand dupa sosirea acolo, Eliade descopera cu fascinatie personalitatea primului ministru de atunci, Antonio de Oliveira Salazar, aflat deja la carma tarii sale de multi ani, mai exact din 28 mai 1926, si care va continua sa ramana astfel, pana la moartea sa, din 1970. Salazar a intruchipat cea ma interesanta abordare politica a unui stat care, in toti anii in care a fost carmuit de dubleta Salazar – Carmona (presedintele sustinator total al lui Salazar) s-a aflat in stare de echilibru, neutralitate si dezvoltare progresiva multilaterala. In mai 1942, dupa circa 6 luni bune de efort de documentare si scriere teribile, Eliade finalizeaza cartea sa despre Salazar, mistuit fiind de intrebarea sa de pornire: „Este posibilă o revoluţie spirituală?
Este realizabilă istoriceşte o revoluţie făcută de oameni care cred, înainte de toate, în primatul spiritualului? Portugalia de astăzi, Portugalia lui Salazar,este poate singura ţară din lume care a încercat să răspundă la asemenea întrebări.”

Portugalia epocii lui Salazar ramane un model. Imperfect, dar ramane unul dintre cele mai bune si mai interesante! Pentru noi cei de azi, care traim vremuri atat de bizare, intrebarea de capatai a lui Mircea Eliade – legata de personalitatea lui Salazar, ramane de actualitate. Ce trasaturi si caracteristici ar trebui sa aiba un conducator spre a reusi o salvare in conditii de dezastru? Am spicuit mai jos extrase din cartea  lui Mircea Eliade „Salazar si Revolutia din Portugalia”, cautand eu insami raspunsuri. Si mi s-a parut ca putem gasi….

<<Fără îndoială, proza lui Salazar a provocat la început nedumerire, aşa cum provocaseră ideile lui, stilul lui de viaţă, sobrietatea lui, tăcerile lui, lipsa lui de luxurie, de emfază,de veselă ironie. Un om care nu făcea spirite, nu putea fi inteligent; un om care nu vorbea, nu putea fi simpatic; un dictator care cerea economii, nu putea avea geniu politic. Nedumerea, exaspera – dar el continua să-şi vadă de treabă. Ştia ce vrea şi încotro merge: adică, ştia că, în cele din urmă, realităţile vor deveni evidente pentru toţi. Revoluţia avea nevoie, înainte de toate, de continuitatea regimului;
de aceea Salazar a continuat să creadă în dictatură şi s-o susţină. Nu numai pentru că el şi colaboratorii săi puteau lucra mai eficient; ci şi pentru că nu se îndoia că această continuitate pe care o garanta dictatura, va îngădui procesului istoric să se desfăşoare în voie, făcând, evidente pentru toţi realităţile întrezărite şi anunţate de el. Creştin, bun portughez şi profesor, aşa cum era când fusese chemat să echilibreze bugetul ţării, aşa a înţeles să facă revoluţia naţională: pe primatul spiritualităţii creştine, pe tradiţia latină şi lusitană. Îl ajuta, cum am văzut, momentul istoric, care lichidase formele demo-liberalismului şi nu îngăduia decât două orientări: spre comunism sau spre o reintegrare în tradiţia raţională.Pentru că Salazar avea o structură morală care nu admitea nici un fel de compromis spiritual cu lumea veche. Era un om obişnuit să spună adevărul întreg şi din partea lui nu se putea nimeni aştepta la nici o tranzacţie. Lumea veche se afla în descompunere, şi nu înţelegea să păstreze nimic din ea; nici agreabilele iluzii, nici comodităţile teoretice, nici atitudinea ironică faţă de viaţă, nici pesimismul elegant, nici sterilitatea morala. „M-am trudit pe cât am putut să smulg din viaţa naţională preocupările meschine, lucrurile mărunte fără valoare reală, şi să-i dau orizonturi largi, demnitate, elevaţie, nobleţe. Am luptat să înlocuiesc tristeţea decadenţei şi spiritul luptelor intestine, cu iubirea de pământ şi de oameni, cu bucuria vieţii sănătoase, cu vigoarea portugheză, cu măreţia naţiunii” (29 iulie1933).>>

****************

<<Salazar şi-a început dictatura într-un moment când aproape totul era pierdut. Dar, în acest ceas al 11-lea în care fusese chemat, ştia ca poate cere orice sacrificiu naţiunii; după umilinţa pe care o primise la Geneva, Portugalia înţelesese că nu mai poate aştepta nimic dinafară. Salazar îşi luase angajamentul să echilibreze bugetul într-un singur an, miracol pe care nu-l putea crede nimeni. Cu atât mai stranie părea asigurarea aceasta, cu cât dictatorul financiar nu venise cu nici o reformă revoluţionară cu nici o concepţie mare. Era foarte greu pentru un profesor universitar de o excesivă sobrietate, pentru un om care nu era văzut nicăieri şi nu vorbea aproape niciodată, era foarte greu să devină popular cu un program care nu aducea nici un element senzaţional. Revoluţia lui Salazar era cu atât mai greu de înţeles cu cât era de o surprinzătoare simplitate; căci pe el îl interesau în primul rând lucrurile mici şi bine făcute.>>

****************

<<Dar, deocamdată, Salazar nu avea altă ţintă decât echilibrarea bugetului: „Ştiu foarte bine ce vreau şi încotro mă îndrept”, mărturisise el luând în primire Ministerul Finanţelor. Îşi avea bine seriate problemele şi îşi dădea seama că totul se va prăbuşi dacă nu va începe de la temelie. Acest filosof catolic, care crede – şi o va mărturisi de nenumărate ori, în urmă – în primatul spiritualităţii şi în forţa creatoare a spiritului, e nevoit să-şi înceapă revoluţia echilibrând bugetul unei ţări în pragul prăpastiei şi trudindu-se să-i însănătoşească finanţele. Dar, şi în aceasta activitate, în aparenţă atât de aproape de pământ, Salazar îşi păstrează tehnica lui spirituală. Echilibrarea bugetului nu e numai opera unui financiar – este, totodată, opera unui moralist, a unui filosof şi a unui practicant creştin.>>

******************

<<Salazar alege ca cel dintâi instrument al revoluţiei şi cea mai sigură armă a reformei sale financiare – sinceritatea. Găseşte că e mai simplu să pună de la început ţara întreagă în faţa adevărului, oricât ar fi el de dezagreabil. A continua cu bugete trucate şi cu reforme fictive nu e numai ineficient, e de-a dreptul primejdios. Oamenii trebuie să înţeleagă că se află pe marginea prăpastiei, şi că nu se pot salva decât singuri.>>

*******************

<<Curând, Salazar devine şeful spiritual şi politic al regimului instaurat de mişcarea de la 28 mai (1926), deşi nu e decât un ministru de Finanţe investit cu puteri dictatoriale. Dar el este acela care vorbeşte în numele dictaturii militare. El este acela care explică măsurile guvernamentale, care răspunde criticilor, care pregăteşte transformarea dictaturii militare într-o revoluţie naţională totalitară. La 28 mai 1930, Salazar este acela care vorbeşte ofiţerilor adunaţi în Sala do Risco pentru a sărbători patru ani de la izbucnirea mişcării revoluţionare. Şi le vorbeşte despre „Dictatură administrativă şi revoluţie politică”, amintindu-le dezordinea politică, financiară, economică şi socială a Portugaliei democratice. „Se spune că regii nu au memorie; se pare însă că popoarele au încă şi mai puţină”.>>

*******************

<<Cuvântarea lui Salazar de la 28 mai 1930 marchează depăşirea „momentului financiar” şi începutul dictaturii sale politice. Cu doi ani înainte fusese chemat ca să salveze bugetul şi, implicit, dictatura militară. Izbutise acest miracol – primul buget portughez excedentar după o perioadă de anarhie economică. Faima lui financiară trece graniţele şi se răsfrânge asupra regimului şi a ţării întregi. Dar un om care mărturisise dintru început că ştie ce vrea şi încotro se îndreaptă, nu se putea opri aci. Revoluţia naţională trebuia continuată pe câmpul politic. Evident, „politicul” nu însemna pentru Salazar „partide politice”, după cum nu însemna nici una din mitologiile demo-liberale care stăpâniseră conştiinţa portugheză în ultimele generaţii. „Statul participă şi el, într-un anumit fel, la absolut”, afirmase Salazar cu
câţiva ani mai înainte. A continua şi desăvârşi revoluţia din 28 mai pe plan politic nu implica nici demagogie, nici parlamentarism, nici lupte electorale, însemna, pur şi simplu, a reintegra naţiunea în tradiţia ei istorică şi a reintegra pe individ în unitatea sa socială organică. Aceasta era revoluţia, şi ea trebuia realizată chiar împotriva voinţei unei părţi
a armatei. Fireşte, nimeni altul în afară de Salazar n-ar fi avut curajul să-şi afirme cu atâta fermitate programul revoluţionar.>>

*******************

<<Salazar avea marele privilegiu de a putea vorbi despre primatul spiritualului după ce se dovedise în ochii tuturor un financiar desăvârşit şi un om politic de mare clasă. Nu vorbea, de altfel, despre un vag climat al spiritualului, despre anumite nostalgii personale – ci se revendica tradiţiei spirituale a Portugaliei, care era creştină, latină şi europeană. Educaţia religioasă nu-l îndepărtase de lume: dimpotrivă, îl ajutase să descopere valoarea sacră a vieţii sociale. Structură antimistică, Salazar nu şovăise să afirme că şi „Statul participă într-un anumit fel la absolut”, iar mai târziu va defini Statul ca „o gândire în acţiune”. Reintegrarea naţiunii portugheze pe linia destinului său istoric implica nu numai reîntoarcerea la unităţile organice (familia) şi sociale (breslele), ci şi valorificarea vieţii în spirit creştin. De nenumărate ori revine Salazar în cuvântările sale asupra acestei teme fundamentale: numai o viaţă spirituală autentică şi fertilă garantează ordinea politică, echilibrul social şi progresul economic.>>

************************

<<Setea aceasta de spiritualitate nu are, în concepţia lui Salazar, nimic excepţional. Ea corespunde unei nevoi fundamentale a omului, nevoia de credinţă – „fântână nesecată a vieţii spirituale” – nevoia de absolut. Salazar nu se sfieşte să vorbească într-un discurs politic despre Dumnezeu şi despre credinţă, pentru că, înainte de toate, vrea să fie sincer faţă de sine însuşi – şi el e un filosof care crede în Dumnezeu – iar cuvântarea lui e adresată portughezilor ca atare, nu omenirii în general; şi pentru Salazar, portughezii sunt ei înşişi întru cât ţine seama de structura lor spirituală şi tradiţia lor, prin excelenţă creştină. Evident, mărturisind întotdeauna adevărul, neascunzând greutăţile şi obstacolele, amintind că omul real este cu totul altceva decât cetăţeanul ideologiilor liberale, cerând necontenit eforturi şi jertfe,
neîncurajând nici o comoditate şi nici un compromis – opera lui Salazar nu era întotdeauna pe placul tuturor. „Nu ascund nici nu diminuez dificultăţile acestei politici care nu exploatează pasiunile şi se adresează calităţilor celor mai nobile ale oamenilor” (27 aprilie 1935).>>

******************************

<<Şi cu toate acestea, Salazar, îndrăznea să rămână el însuşi: un dictator care nu uita că este portughez, creştin şi profesor; un dictator care-şi considera dictatura ca un „sacrificiu” adus neamului său, ca o „cruce pe care anii o fac tot mai grea” (9 decembrie 1934). N-a înţeles să facă politică altfel decât îl îndemna cugetul său. A pus totdeauna în frunte realităţii în care credea: Dumnezeu, întâietatea spiritului, Portugalia, familia. Dictator fără voie, a făcut din dictatură ceea ce făcuse până atunci din profesorat: un instrument de desăvârşire morală şi intelectuală a tinerelor generaţii. Era revoluţionar nu pentru că devenise şeful unui regim politic, ci pentru că fusese întotdeauna un revoluţionar. Întotdeauna – de când descoperise familia ca element indisolubil al societăţii, iar nu individul; de când se convinsese că
ideologiile liberale sau socialiste sunt ineficiente pentru că nu sunt adevărate, pentru că sunt construite pe abstracţiuni; de când îndrăznise să vorbească despre rostul credinţei creştine, într-o ţară ai cărei conducători făgăduiseră să „stârpească” creştinismul în două generaţii…>>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: