Dupa cunostintele mele actuale, numai doua au fost tarile europene care au recunoscut, intr-un fel sau altul, personalitatea (extrem de controversata) a ex-regelui Carol al II-lea al Romaniei, dupa ce acesta a fost expulzat din Romania si a luat calea exilului (incepand cu septembrie 1940): Portugalia si Franta. Iar pe mapamond, de buna gazduire si recunoastere s-a bucurat dupa 1940 doar in America Latina: in Mexic si in Brazilia, unde a locuit in exil cam cate trei ani.
Una dintre ultimele poze din Romania, 1940, Elena Lupescu & Carol al II-lea (cu palarie)
Revenirea in Europa, dupa fuga – in martie 1941 (practic dupa evadarea) – din Spania lui Franco, cu destinatia America Latina, s-a facut extrem de dificil, si abia in 1947. Nici o tara din Europa, din varii motive – politice, de influenta, de imagine, etc., nu a dorit sa gazduiasca cuplul atat de rau famat: Carol al II-lea si Elena Lupescu. Totusi, dupa eforturi diplomatice necontenite, Portugalia, reprezentata de primul-ministru Salazar, i-a primit si i-a gazduit in modul cel mai elegant si onorabil cu putinta, incepand cu septembrie 1947. La moartea sa, in aprilie 1953, Carol al II-lea s-a bucurat de toate onorurile militare si guvernamentale, fiind inmormantat (cu escorta militara) in Panteonul Regal de la Manastirea Sao Vicente din Lisabona, acolo unde erau inmormantati toti regii Portugaliei. Unii au speculat ca acceptarea sa in Panteonul Regal este legata de faptul ca bunica sa din partea tatalui, Antonia de Portugalia (1845-1913) ar fi fost „ingerul pazitor” al nepotului Carol la Lisabona. In 1977, dupa moartea sa, si Elena Lupescu a fost inmormantata tot in Panteonul Regal portughez, alaturi de sotul sau. In 2003, la 50 de ani de la moarte, ramasitele pamantesti ale cuplului Carol al II-lea si Elena Lupescu au fost aduse in Romania si inhumate la Manastirea Curtea de Arges (de asta data, insa, separat).
A doua tara, care a fost si a ramas „de suflet” pentru Carol, a fost Franta. Acolo a detinut proprietati, a vietuit mai multi ani in tinerete si a pastrat o casa si mosie la Coesme, nu departe de Paris, pana la stabilirea definitiva la Estoril (langa Lisabona). A sperat mereu sa revina in Franta, la Coesme, alaturi de Elena Lupescu, dar nu a reusit. Dupa exilarea de pe tron din 1940, abia in 1949 primeste viza ca sa poata reintra in Franta, pentru o calatorie de cateva saptamani, in septembrie-octombrie 1949. In iulie 1944, Carol nota in insemnarile sale zilnice (cu data de 12 iulie): ” Nu cred sa fie cineva care sa nu fie multumit de aranjamentul intervenit intre de Gaulle si Roosevelt. Oricat unii, in miopia lor, ar crede ca Franta nu va mai juca un rol in politica mondiala, totusi, pentru marea majoritate a omenirii, ea reprezinta tot ce poate fi mai bun, mai frumos de punctul de vedere spiritual. Cuvantul pe care l-a spus odata un francez, intr-o criza de orgoliu, ca orice om are doua patrii, a lui si Franta, este aproape adevarat. Eu unul, care am o incredere absoluta in puterea de radiatiune intelectuala si in echilibrul de politica internationala a Frantei, sunt cum nu se poate mai fericit.”
Se pare ca si Franta l-a stimat cu adevarat pe acest rege al Romaniei. De curand, de pe blogul Principelui Radu al Romaniei am aflat ca exista la Nisa, Parcul Carol al Romaniei. Suprafata acestuia este de cca. 23,000 de metri pătrați, si a fost realizat din inițiativa municipalității orașului Nisa, pe locul parcului castelului Fabron. Povestea castelului Fabron este descrisa intr-un comentariu pe pagina despre parc a blogului Principelui Radu, de istoricul Gabriel Badea-Paun, care scrie in comentarii: „Castelul Fabron a fost construit pentru Ernest Gambart, […], a fost cumparat prin anii 1880 de Ducele de Saxa-Cobourg et Gotha si prin succesiunea sotiei sale, Marea Ducesa Maria Alexandrovna Romnanov, a trecut fiicei sale, Regina Maria a României, care a facut dese sejururi. Prin testament ea l-a atribuit fiului ei cel mare, Principele Carol, viitorul Rege Carol al II-lea. Nu stiu la ce data a fost înstrainat de acesta si distrus, fara îndoiala însa ca dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, o perioada teribil de nefasta pentru edificiile eclectice în Franta […].” La 6 octombrie 1949, in insemnarile sale zilnice, Carol aminteste de deplasarea la Nisa, la Fabron, unde a gasit totul in ruina dupa razboi. La acea data castelul ii mai apartinea deci. El constata atunci ca trebuiau milioane pentru a fi reparat…, si nu detinea acesti bani, iar Carol isi aminteste cu amaraciune si nostalgie atunci, pe loc, de vremurile de cu 50 de ani in urma, din copilaria sa, aici. Concluzioneaza in legatura cu Fabron, asa: „Te apuca o adevarata jale privind cum urgiile, cari au napadit asupra acestei lumi, irosesc toate aceste locuri si lucruri care au fost ale stramosilor„. Cert este ca, dupa instrainare, care trebuie sa se fi intamplat in 1950 sau ceva mai tarziu (instrainarea putand fi chiar sub forma de donatie…), Franta aduce omagiul sau unui rege al Romaniei, regelui Carol al II-lea, numind un parc al orasului Nisa dupa numele lui:” PARC DE LOISIRS CAROL DE ROUMANIE”, 23 avenue de Fabron 06200 – Nice, France. El, parcul, dainuieste si azi, la fel ca si casa sa din Estoril-Lisabona, unde si-a trait ultimii ani de viata, din 1948 pana in 1953, alaturi de Elena Lupescu, pe strada Rua do Alentejo, la numarul 4 si care poarta inca, o mica placuta aurie cu inscrisul „Rei Carol”.
anomismi 
Un comentariu (+add yours?)