Pe actorul Dorel Visan il stiam din filme, doar din filmele vazute la cinema sau la TV. Posibil ca la vremea cand le-am vazut, sa nu fi fost suficient de coapta sau atenta la rolurile sale si la interpretare. Poate ca nu aveam inca „ochiul interior” deschis spre a-ntelege mai mult despre actorul si spiritul Dorel Visan.
Apoi, in luna mai 2010, aflandu-ma la Iasi si vizitand Casa Pogor, s-a intamplat sa particip la un spectacol restrans, organizat in sala de la etajul superior al casei (Galeriile „Pod – Pogor”) . In cadrul „Prelectiunilor Junimii” era programata conferinta „Eminescu între geniu, om şi sfânt” avandu-l prelector pe Dorel Vișan (27.05.2010). A fost ziua in care am descoperit cu totul altfel pe artistul si omul Dorel Visan. A fost o revelatie!
Am gasit pe net, in cotidianul regional „Evenimentul”, pasaje si comentarii despre prezentarea de atunci, pe care le redau mai jos:
<<„La Iaşi, a venit Ion Creangă să vorbească despre Eminescu”, a spus Constantin Dram, prezentându-l pe Dorel Vişan, care a susţinut, recent, o conferinţă cu tema „Eminescu între geniu, om şi sfânt”, în cadrul celei de-a VII-a şedinţe a „Prelecţiunilor Junimii”. „Ion Creangă m-a împins spre Eminescu”, a spus Dorel Vişan, mărturisind că prelecţiunea sa reprezintă nu atât o conferinţă, cât „gândurile unui artist care a avut nişte momente de iluminare”: „M-am îndrăgostit de Eminescu, făcând filmul despre Creangă. Eminescu nu e numai un fenomen şi un destin tragic, excepţional, ci mai mult decât atât, cum ar fi spus Dostoievski, o taină. Atâta vreme cât în lume va exista taina, va fi bine. Dar noi începem să omorâm taina, nu mai vrem să recunoaştem că suntem limitaţi în puteri”. Vorbind despre „Eminescu – trivalent: om, geniu şi sfânt”, Dorel Vişan s-a arătat îngrijorat de modul în care este tratat poetul astăzi. „Eminescu a avut puterea să iasă din viaţa pământească şi să trăiască în timp. Este sfânt prin zestrea pe care o lasă omenirii. Fiecare generaţie îl vede într-un fel pe Eminescu. Generaţia de azi nu ştie, aproape, cine a fost Eminescu, pe când alte generaţii ştiau poeziile de dragoste şi scrisorile pe dinafară”. Cunoscut pentru numeroasele sale roluri antologice, Dorel Vişan este actorul care l-a întruchipat pe Ion Creangă în filmul „Un bulgăre de humă”, regizat de Nicolae Mărgineanu. Filmările au avut loc la Iaşi, în câteva dintre locurile devenite celebre graţie „întâlnirii” lor cu Eminescu şi Creangă. „M-au apucat nostalgiile când am intrat pe poarta Casei Pogor, pentru că actorul lasă ceva din sufletul lui acolo unde caută în zona destinului unui personaj. Credinţa mea, pe care o propovăduiesc pe unde pot, e că actorul nu trebuie să facă roluri, ci să recreeze destine”, a mărturisit Dorel Vişan.>>
In acceptiunea mea, Dorel Visan continua sa devina un om tot mai frumos:
Un comentariu (+add yours?)