De cativa ani incoace, in aceasta perioada a Postului Mare, nu mai uit niciodata ziua de 1 aprilie. In afara de simbolistica lumeasca a zilei, care ne face totdeauna sa zambim, la 1 aprilie – anul 422, o femeie devenita sfanta, pleca dintre pamanteni.
Numele de Maria Egipteanca il auzisem in cateva randuri de-a lungul anilor, dar niciodata nu fusesem atenta la insemnatatea personajului. Cu cativa ani in urma insa, s-a intamplat sa audiez povestea vietii sale, o „legenda” crestina zguduitoare si presarata de minuni. Apoi am citit-o, (si se poate citi intr-o forma scurta aici) si am cugetat profund. Nimeni nu poate ramane indiferent la o asemenea „poveste”!
Patriarhul Ierusalimului, Sofronie, canonizat la randul sau ca sfant, i-a lasat scrisa povestea, si a ajuns pana la noi. Se intampla in secolul al VII-lea, la deja cateva sute de ani de la moartea Sfintei Maria Egipteanca. Povestea ei este povestea luptei dintre iad si rai, aici pe Pamant. Nu cunosc o alta de aceeasi putere si inaltare, decat pe cea a lui Iisus, Iisus al patimilor.
„Iară Zosima a zis către dânsa: Câţi ani ai, doamna mea, de când lăcueşti în pustia aceasta? Iară ea a răspuns: Socot că sunt patruzeci şi şapte de ani de când am ieşit din sfânta cetate…”
anomismi 