Mircea Eliade – despre viitorul istoric al Romaniei si supravietuirea prin cultura

Am frunzarit putin prin memoriile lui Mircea Eliade, respectiv in editia engleza: „Autobiography. Vol. II (1937-1960) – Exile’s Odyssey” ( The University of Chicago Press, 1988). La sfarsitul anlui 1939, respectiv  la pag. 81-82 in autobiografie, am gasit un pasaj vizionar, in care Eliade subliniaza cu luciditate perfecta situatia istorica a Romaniei, atat in preajma celui de al doilea razboi mondial, cat si in general, atemporal. El afirma ca Romaniei i-au fost destinati doar 20 de ani de autonomie, 1918-1938.

„Simteam, ca toti din jurul meu, ca ciclul care începuse în 1918 sta sa se încheie, poate de la o zi la alta. Dupa acordul de la Munchen si anihilarea, în etape, a Cehoslovaciei, nimeni nu se mai îndoia de iminenta celui de-al doilea razboi mondial. Pentru cei care credeau, ca mine, ca, cel putin în acest secol, tarile mici nu-si pot fauri singure istoria, problema principala era: cum am putea supravietui, etnic si spiritual, în cataclismul istoric care se pregatea. In ceea ce ma priveste, îmi puneam toata nadejdea în iscusinta cu care neamul românesc reusise sa reziste, în trecut, „terorii istoriei”. Dar de data aceasta era vorba nu numai de supravietuirea traditiilor religioase si spirituale ale poporului, ci si de salvgardarea culturii pe care o creasera, în ultimele doua-trei secole, „elitele”, adica o mîna de gînditori, învatati, poeti si vizionari. Ma gandeam de pe atunci la „metodele de camuflare”, mai precis de „ocultare”, pe care le-ar putea pune în aplicare „elitele” în cazul cand am fi condamnati sa traversam din nou, poate pentru cateva secole, întunericul Evului Mediu românesc. Nu eram pesimist, dar nu-mi faceam prea multe iluzii. Ma convinsesem de mult ca în „Istorie” neamul românesc este fara noroc. Istoria nu-i îngaduise decat douazeci de ani de unitate nationala si autonomie politica: 1918-1938. In acest rastimp, multe lucruri bune se facusera în România, dar singurele creatii de care eram sigur ca vor supravietui într-un cataclism erau cele de ordin spiritual. Numai ele ne puteau asigura identitatea etnica si continuitatea culturala cu trecutul. Modelul acestui tip de supravietuire prin cultura îl ilustreaza admirabil istoria poporului evreu. Intr-adevar, dupa distrugerea Templului si a Ierusalimului, evreii erau amenintati sa dispara ca unitate etnica si culturala, dar au supravietuit datorita acelei scoli primare pe care a fondat-o Iohanan ben Zakai la Iavne, si care a salvgardat valorile fundamentale ale iudaismului.”

Si am rememorat istoria celor 20 de ani ai Romaniei „libere” – da, au inceput prin crezul nezdruncinat al Reginei Maria ca, indiferent de apartenenta la familia de Hohenzollern a sotului sau, Regele Ferdinand, Romania trebuia sa se separe de interesele Germaniei, sa i se impotriveasca, spre a se indeplini dorinta fierbinte de unitate a poporului roman (incepand cu primul razboi mondial); si da – a sfarsit prin a fi pusa la pamant initial tot de Germania, dar de aceasta data de cea a lui Hitler, interesat sa-l dea la o parte pe Carol al II-lea, acel rege al unei tarisoare neinsemnate care indraznea sa-i opuna rezistenta (inceputul celui de al doilea razboi mondial). Mama si fiu suverani (Regina Maria si Regele Carol al II-lea), ambii au fost, in perioade diferite ale istoriei, pusi in situatia de a renunta la legaturile de familie ale casei regale, consfintite de legatura germana Hohenzollern-Sigmaringen, spre a-si servi patria, Romania.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: