Am citit Mircea Eliade la sfarsitul adolescentei mele. Bineinteles, si „Maitreyi”, si „Nunta in cer”, si „La tiganci” si multe altele… Apoi, la inceputul tineretii, „Memoriile” si „Tratat de istorie a religiilor”. Le-am parcurs si inteles cu mintea de atunci. Cu siguranta, acum as intelege totul altfel. Timpul insa, nu se intoarce, si recitirea devine uneori imposibila. De curand am cumparat „Jurnalul portughez”. Aparut in Romania in premiera abia in 2006… Inca nu l-am citit, abia i-am rasfoit unele pagini, in „avantpremiera”. Ma pregatesc sa receptez Portugalia si asa…
Mircea Eliade si-a petrecut in Portugalia o perioada la fel de importanta ca si perioada indiana, una de rascruce intelectuala. La Lisabona si-a indeplinit misiunea diplomatica lusitana de la 10 februarie 1941 pana la 16 septembrie 1945. Ca si perioada istorica, teribil de importanta pe plan mondial, perioada razboiului. Ca si perioada personala, o perioada ce va inclina balanta deciziei finale catre ruperea totala de Romania. Decizia de a finaliza etapa romaneasca si de a aspira faptic spre cea europeana: „Am incheiat – pe planul stiintific si eseistic – etapa romaneasca. E riscant, dar si rezultatele vor fi considerabile.” Decizia a fost intarita de calatoria sa la Paris din noiembrie 1943: „La Paris, am aflat un lucru hotarator: nu poti fructifica pe planul universal al stiintelor activand in cadrul limitat al unei culturi minore.”
Rasfoind „Jurnalul portughez” regasesc nenumarate idei, inclusiv de conjunctura ideologica si poilitica, care sunt valabile astazi. Punti de legatura intre lumi si evenimente, filtrate sau comentate de gandirea unui mare filosof si om de cultura. Perspectiva portugheza a lui Eliade imi confirma o dat in plus ca „nimic nu este intamplator”.
anomismi 