O clipa de gratie, in Apuseni

Pe acest blog, in ziua de 6 ianuarie 2012, scriam despre doua carti privitoare la filosoful Constantin Noica, pe care le-am achizitionat dintr-un impuls instant si puternic, cu dorinta expresa de a face ca ele sa ajunga la fiul filosofului, Parintele calugar Rafail Noica. Stiut fiind ca Parintele Rafail sihastreste in Muntii Apuseni si ca de circa trei ani de zile nu primeste pe nimeni, nu stiam exact cum voi face ca aceste carti sa ajunga la parintele, dar in adancul meu stiam ca aceasta se va intampla. Sunt lucruri dincolo de fire, intamplari dincolo de ratiune. Miracole! Eu stiu ca ele exista, le-am trait, si le primesc cu fericirea deplina a luminii.

Miracolul despre care povestesc acum, mi-a placut sa-l numesc  „clipa de gratie”, caci tine de un moment in timp si de o stare a lucrurilor, ambele sub gratie divina. Am plecat spre Apuseni pe 31 ianuarie (2012) la pranz. Am luat si cele doua carti pregatite pentru Parintele Rafail cu mine, desi era prima incercare de a le face sa ajunga la dumnealui, dar nu plecasem special in acest scop in Apuseni. Pe drum gandeam asa: ce minunat ar fi daca Parintele ar cobora de la colibita lui de la munte, la casa unde urmeaza sa poposesc eu… Gandul acesta care, stiind ca parintele de-atata timp nu mai coboara printre oameni, dar’mite sa vina chiar acolo unde mergeam eu, poate parea utopie curata!  Dar eu il aveam, il invarteam in minte, cu speranta! Un gand similar m-a urmarit ca o imagine vie, in drumul meu in Apuseni, descris in jurnalul meu electronic la data de 29 octombrie 2011 (chipul zambitor al parintelui Rafail insotindu-ma, proiectat fiind pe dealurile Apusenilor). Se intunecase cand am ajuns la Albac, pe 31 ianuarie, acolo unde poposeam. Am intrat cu masina in curtea destinatiei mele, si acolo era, cu motorul pornit, o Dacie 1300 veche, cu motorul pornit. Eu nu am vazut cine este in masina, ma miram doar de vechimea masinii, dar dragul meu insotitor, mi-a spus ca in ea sunt niste calugarite, si m-a trimis sa intreb daca nu au vreo legatura cu parintele. Imediat am coborat din masina si m-am dus sa le prind, sa nu plece. Dacia aceea era pe punctul de a pleca, mai vorbeau cu gazda, care, auzind intrebarea mea daca maicutele pot duce ceva Parintelui Rafail, mi-a raspuns imediat: DA! Eu, incremenita de fericire, am luat repede cartile pregatite si le-am dus. Masina aceea ma astepta………. In masina erau doua maicute: una la volan, si una pe bancheta din spate. Am dat cartile celei de pe bancheta din spate si am intrebat-o daca poate face ca aceste carti sa ajunga la Parintele Rafail. Mi-a raspuns imediat: „da, da, sigur ca da!”. M-a intrebat cine sunt, cine sa-i spuna ca i-a trimis cartile. Eu am raspuns: „Parintele nu ma cunoaste”. Apoi, dupa cateva secunde, m-am gandit totusi sa-i transmit prenumele meu, desi, poate nici nu conteaza… Iar eu, ca orice mirean prea legat de timp si spatiu, am intrebat, revenind in dreptul usii inchise a Daciei pregatite sa plece: „cam in cat timp credeti ca pot sa ajunga cartile la Parintele, in 2-3 saptamani, oare, pot ajunge?” Maica mi-a raspuns, parca uimita: „Cum asa, pai maine sau poimaine vor ajunge. O sa chem pe cineva si o sa i le duca!” Pentru mine, „intamplarea” era din alta lume. Care ar fi fost sansa acestei intalniri? Cat de mica? Ca in acelasi loc si in acelasi moment, mesageri din lumea noastra si din cea a luminii, sa se intalneasca pentru a transmite intre tata si fiu franturi de destin sub forma de carti?… Timpul este de iarna, greu si geros (au fost -22 de grade C in noaptea dinspre 31 ianurie/1 februarie). Drumul pana la colibita parintelui abia se poate face vara cu masina, dar numai pana la cca. 3km de casuta. Apoi, pe jos. Eu nu am ajuns pe jos, dar am fost cu masina pana la punctul limita unde se putea urca, pe vreme de vara. Clipa de gratie, despre care povestesc, se petrece in cel putin in trei planuri: unul este acela in care eu, cea care atat de des am urcat la Schitul de la Paltinis unde odihneste somnul de veci Constantin Noica (tatal Parintelui), si m-am gandit adesea la puterea acestui om de a indura domiciului fortat si insingurat sus in munte, 12 ani,  eu am simtit nevoia de a transmite  fiului filosofului un mesaj de la tatal sau de Dincolo; al doilea este acela in care eu, care stiam ca Parintele Rafail Noica nu a mai trecut pe la Paltinis de foarte multi ani (desi speram mereu sa il vad intr-o zi acolo…), eu am gasit in sufletul meu impulsul de a alege si a face ca acele doua carti sa ajunga la fiu dinspre tatal sau,  franturi de viata, reconstituiri, de mare profunzime; al treilea este interventia „clipei de gratie” in care un acelasi moment si loc au fos alese, spre a da sansa de re-legare a celor doua lumi – intre tata si fiu. Am fost desigur, ceva vreme, miscata de clipa de gratie pe care am trait-o din nou in acesti Munti Apuseni, care adapostesc pe unul dintre cei mai insemnati Duhovnici romani contemporani, pe „duhovnicul nevazut”, Rafail Noica.

Pun mai jos cateva poze facute pe 1 februarie 2012 in zona Arieseni, Muntii Apuseni:

Această prezentare necesită JavaScript.

4 comentarii (+add yours?)

  1. mihaeladr
    Feb 03, 2012 @ 10:27:18

    Nu se intampla decat ceea ce trebuie sa se intample! Asa ca acele carti trebuiau sa ajunga la Parintele Rafail. Cred ca asa este si in viata noastra, nu trebuie sa ne facem griji. Cred ca „Cineva de Sus”, aranjeaza totul.

    Răspunde

  2. mihaeladr
    Feb 16, 2012 @ 21:52:09

    L-ati auzit pe parinte in aici ( Pr. Rafail Noica despre filmul Ostrov

    Răspunde

  3. Trackback: Rememorare personala la Paltinis: filosoful Constantin Noica | anomismi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: