Anii de dupa „glorie”: Carol al II-lea si Elena Lupescu in Portugalia

Mereu am fost interesata de anii de dupa glorie, ai celor ce au avut-o. Anii de dupa pierderea puterii, a stralucirii, a curtoaziilor mai mult sau mai putin false, a celor din jurul conducatorilor de stat. Desi atractia cunoasterii anilor de dupa exilarea din Romania a Regelui Carol al II-lea se datoreaza in primul rand dorintei de a intelege omul din umbra regelui, a firii si mentalitatii lui, faptul ca citesc volumele insemnarilor sale zilnice, care au fost editate la noi de istoricul Marcel-Dumitru Ciuca, isi are obarsia si in dorinta mea de a intelege direct din sursa, mai multe.

Dupa un periplu fortat de imprejurari in America de Sud (Mexic si Brazilia), cuplul Carol si Duduia reusesc, cu imense dificultati, sa revina in Europa, singura tara care i-a primit fiind Portugalia. Revenirea lor in Europa/Portugalia a avut loc la o data incerta din 1947, dar cel mai probabil in toamna anului respectiv. Caietul de insemnari zilnice ale lui Carol pentru perioada 11 decembrie 1946 – 4 decembrie 1947 lipseste, asa incat certitudinea este, ca incepand cu luna decembrie 1947, cuplul se gasea deja instalat la Estoril, Portugalia.  Veneau din Brazilia, de la Rio de Janeiro, unde in primul rand clima, le-a afectat destul de grav sanatatea, si mai ales pe a Elenei Lupescu. In 1947, inca in Brazilia fiind, la data de 3 iulie 1947 au reusit in sfarsit, dupa lungi asteptari, sa se casatoreasca civil. La fel de grabnic ca si atunci, la mai bine de  doi ani distanta, respectiv joi, 18 august 1949, au reusit sa faca si cununia religioasa la Estoril (Portugalia), cununie pentru care Duduia avea pregatita rochia de mireasca inca de la Rio, de la data cununiei civile. In 1947 ii fusese retrasa cetatenia romana fostului rege Carol al II-lea, iar la 14 iulie 1948 acelasi lucru i se intampla si Elenei Lupescu.

Locuinta de la Estoril unde isi vor petrece restul vietii (respectiv, pentru Carol, pana la 4 aprilie 1953 iar pentru Elena Lupescu pana la 7 iulie 1977), se numea Villa del Sol, si au cumparat-o la sfarsitul lunii mai 1948. Desi planuisera sa se mute in ea la 15 august 1948, mutarea au facut-o abia la 26 august. Locuisera undeva provizoriu, la cca. 200 m distanta de Villa del Sol. In perioada renovarii noii case (vara 1948) am remarcat cateva insemnari speciale facute in jurnalul sau, in care profilul omului Carol al II-lea se reliefeaza mai deosebit, si pentru care voi extrage mai jos citate din vol. al V-lea de „Insemnari zilnice” (Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2001, editie ingrijita de Marcel-Dumitru Ciuca si Narcis Dorin Ion) ale ex-regelui:

Sambata, 3 iulie 1948: „Fericita si marea aniversare a casatoriei noastre. A trecut un an de la acel moment atat de imbucurator, desi atat de tragic. De atunci s-a schimbat totul in viata noastra, a venit asupra mea o liniste si, ca sa zic asa, o stabilitate binefacatoare. Am iesit din minciuna si am aratat lumei intregi ca Duduia, de care, de 23 de ani, mi-am legat viata, este demna de a ocupa si un loc de cinste. Greseala mea este ca prea mult am asteptat pentru a se face acest gest de dreptate. De acum inainte sa ne dea Dumnezeu numai fericire si, pe cat se poate, liniste sufleteasca, ca de aci decurg toate celelalte.”

Luni, 19 – vineri 23 iulie 1948: „… Primul tablou ce l-am pus (n.n in Villa del Sol, casa cumparata in Portugalia) a fost portretul Tatii (n.n. al Regelui Ferdinand al Romaniei), de Michel Werboff, pictat acuma 20 de ani, la Coesme (n.n in Franta, unde Carol si Duduia locuisera din 1926 pana in 1930, intr-un castel ce apartinea familiei regale, Carol traind atunci sub numele de civil obisnuit, Carol Caraiman, si gasindu-se in perioada in care renuntase la orice drept regal datorita fugii din tara impreuna cu femeia vietii lui, Elena Lupescu), dupa o fotografie. Nu este ce-mi place, dar n-am altul, l-am pus deci, si l-am pus primul, ca o icoana sfanta, pazitoare a caminului. Tot in biroul meu sunt celelalte tablouri de pictori romani, ca sa zic asa, simbolice, amintatoare ale Patriei zdrobite, un Verona, infatisand o taranca pe malul Prutului, privind cele trei hotare, Moldova, Bucovina si Basarabia; un portret neasemanator al Duduiei, de Stoenescu, tot din timpul din Franta, si altele. In marele salon, incapere spatioasa, alte picturi aratoase.”

Sambata, 24 iulie 1948: „… Intorcandu-ma pentru pranz si asteptand sa m-asez la masa, deodata o aud pe Duduia tipand cu disperare… ce s-intamplase? Tampitul nostru de sofer, pe cand mergea de-andaratelea, ca sa puie masina in garaj, a calcat pe biata si mult iubita noastra Fluffy. Sarmana catea, prietena tacuta si draga, te-ai dus si tu, te-ai dus asa de tragic, cu dragutul tau capsor zdrobit. Te-am gasit acolo, in curte, amutita pentru totdeauna; nu te vom mai vedea urcand, dibuind scarile, ca sa vii sa te asezi langa masa, la picioarele mele, ori, cum iti placea atat de mult, pe fotoliul in care puteai sa dormi ore intregi. E o durere de nespus, de a te  vedea, astfel, plecand dintre noi. Am plans lacrimi amare. Venise, mititica, acum 5 ani in casa, ca sa-mi fie tovarasa iubitoare, incercand sa o inlocuiasca, in zadar, pe incomparabila noastra Pussy. Ne-a aratat toata dragostea, dupa puterile ei, dar mie, stapanul ei, arata mai multa, si era atat de fericita cand era cu mine. Francisco, tamplarul, i-a facut ultima ei locuinta din scandurile lazilor venite de  la Coesme, unde am culcat-o si am dus-o, conducand eu insumi automobilul, la locuinta ei de veci, in gradina noii noatre case. Eu, cu Anghel si Francisco, am asezat-o in acel pamant, care este acuma al nostru; o piatra si flori, iata ce a ramas vizibil din acea draga si dulce prietena, caci prieteni sunt aceste scumpe vietuitoare si stiu sa-si arate dragsotea, adesea, mai bine decat oamenii. Dormi acuma, prima locuitoare a noului nostru camin; in tarana de acolo locuieste o fiinta scumpa, e poate, un semn ca acel colt va fi prietenos, asa m-am rugat lui Dumnezeu, care ne-a trimes aceasta noua incercare. Fluffyca draga, te duci acuma, acolo in alte lumi, dincolo de acest pamant al durerilor si de rautati, te vei intalni cu prietenii tai Boris si Assu, da-le sarutul nostru si spune-le ca n-ai iesit din gandul si inima noastra; te vei mai intalni cu cea mai iubita dintre toate, cea de neinlocuit, Pussy; ei sa-i spui ca vesnic durerea despartirei ramane ca un cutit in inima mea, ca sunt ceasuri cand plang dupa ea ca dupa cel mai scump copil, dupa acea tovarasa intelegatoare, cum n-a mai fost alta. Oh! Omulet scump. Si tu, Fluffy, vei lasa un mare gol in casa noastra, unde, dintre toate catelele, erai cea mai iubita de toti, cine va mai vorbi frantuzeste, cine va mai injura pe Ana Pauker, ca tine. Dormi in pace, vei ramane vie in amintirea noastra.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: