„Puterea supranaturala” a iubirii dintre Carol al II-lea si Elena Lupescu

Continui sa citesc „Insemnari zilnice” (vol. al V-lea), perioada anilor 1946-1948, ale fostului Rege al Romaniei, Carol al II-lea. Pe masura ce citesc, inteleg mai mult. Nu incerc sa inteleg ex-regele, ci omul Carol al II-lea. Desi insemnarile sale sunt pentru istorici o importanta mina de marturii… Iubirea unui barbat pentru o femeie, aceasta evidentiez si extrag. Si nu o iubire obisnuita, ci una profunda, continua si totala. Cu siguranta una dintre cele rarisime… Cu siguranta din partea lui Carol al II-lea a fost astfel.

Intr-un anterior rand, citam un pasaj elcovent privitor la sentimentele sale, la 22 de ani de convietuire alaturi de femeia vietii lui.  Pasaj atat de graitor!  In afara de faptul ca sunt extrem de rare zilele de insemnari in care Carol sa nu se refere si la Duduia lui (cum o numeste peste tot), exista zile speciale, cand comenteaza mai pe larg privitor la relatia lor. Ca totdeauna, cel mai fidel este textul scris de persoana in cauza. Astfel, la 7 decembrie 1947 (in perioada cand erau deja stabiliti la Lisabona-Estoril, Portugalia, in a doua faza a exilului lor), Carol al II-lea consemna:

„Duduia e bolnava, sta toata ziua in pat. Dimineata, am lucrat la ale mele, dupa-amiaza am stat cu ea si mult am vorbit de dragostea noastra, de acea putere supranaturala care ne-a atras unul de altul. Mult timp inainte de a ne cunoaste, acest magnet invizibil ne indemna unul catre altul, au trebuit insa ani ca intalnirea sa se produca, si atunci a fost o explozie minunata a firii. Dupa 23 de ani – infruntand, unul langa altul, toate furtunile – am reusit sa indeplinim actul suprem care ne leaga prin lege in fata lumei (n.n. casatoria lor, care a avut loc  in 1947). A fost, azi, o dupa-amiaza fericita, si asa de puternic am simtit ca cu trecerea anilor dragostea noastra tot mai creste.”

La 8 decembrie 1947, deci in ziua urmatoare zilei din care am extras mai sus, Carol al II-lea noteaza: „Ca si ieri, o zi de dragoste, rascolind un luminos trecut impreuna cu Duduia.”

In primavara lui 1948, mai exact in februarie, cuplul serba mereu prima lor intalnire. La ziua de 13 februarie 1948, Carol consemneaza: „Prima din cele doua zile de sarbatoare si de draga amintire pentru  Duduia si mine. 13 februarie, prima intalnire, e adevarat ca de departe, dar cu convingerea ca cea hotaratoare nu va intarzia. Niciodata destinul nu m-a tras de mana ca in aceste zile hotaratoare. Dupa-masa am fost cu Duduia sa vedem daca putem prinde frumosul spectacol al valurilor de la Boca del Inferno (n.n. langa Lisabona), insa marea era linistita. Am mers mai departe, ne-am plimbat in frumoasa padure de pini Marinha. Ne-am dat jos din masina si plimbandu-ne printre arbori sa culegem conuri de pini pentru a le arde voios in camin. Pe urma, la gradinarie unde am cumparat flori, zambile, primele pe cari le vad dupa 7 ani, si narcise galbene, cu trompa. E o zi splendida si calda. Duduia s-a simtit bine, plimbandu-se nitel in natura, si eu fericit...”  Pentru Carol al II-lea, cel mai important era ca Duduia lui sa fie bine, sa fie fericita. Uneori, in insemnarile sale, aminteste acest lucru sau ca se roaga pentru aceasta, lui Dumnezeu. Nu pentru el, ci pentru ea, ca sa-i fie ei bine… Pe ziua de 14 februarie, deci urmatoarea, ex-regele noteaza: „E ziua noastra cea mare, anul acesta parca dispozitia e mai sarbatoreasca; aniversarea celor 23 de ani, prin casatoria noastra, ajuta mult la aceasta. Suntem fericiti, chiar foarte fericiti, peste mine a venit asa o liniste si o siguranta, incat ma simt cu totul alt om. Si vremea s-a pus pe sarbatoare…”

Joi, pe 2 septembrie (1948), Carol noteaza in jurnalul sau cu ocazia zilei de nastere a Elenei Lupescu: „E ziua Duduiei; sa-mi traiasca, sa-i deie Dumnezeu tot ce doreste, tot ce viseaza si, in primul rand, sanatate. La multi ani! iubirea mea, bucuria mea. Fara aceasta nevasta, atat de plina de dragoste, care, in toate clipele unei vieti pline de greutati si de amaraciuni, mi-a fost nu numai cea mai credincioasa tovarasa, dar si cel mai mare sprijin. Acuma, dupa atatia ani, pot realiza , mai bine inca, ce a fost si este pentru mine. Ce-i doresc inainte de toate e sa-i revie pe deplin sanatatea. Am pranzit in doi, pe urma am fost impreuna sa facem unele cumparaturi…”

Cu cateva luni in urma am vizitat Manastirea Curtea de Arges. In curte, in cripta special amenajata, se gaseste sicriul cu ramasitele pamantesti ale Regelui Carol al II-lea, aduse in 2003 de la Lisabona, Portugalia (foto mai jos). Tot in apropiere se gaseste si mormantul Elenei Lupescu. El nu se afla in curtea manastirii si nici in zona Palaturlui Episcopal, ci undeva mai departe, practic este invizibil vizitatorilor. Cu ocazia vizitei mele, desi l-am cautat cu atentie in zona, nu am reusit sa-l gasesc. Si ramasitele ei pamantesti au fost aduse in Roamania de la Lisabona, deodata cu cele ale lui Carol al II-lea, insa sicriul ei nu a primit acordul de a fi ingropat alaturi de al barbatului vietii ei, care cu 5 ani inainte de moartea sa, i-a devenit si sot legitim.

Dincolo de tot ce a facut rau in timpul domniei sale, dincolo de umbra nefasta a camarilei sale, dincolo de iubirea neacceptata si neinteleasa pentru femeia vietii lui, Elena Lupescu, in anii de exil, in nenumarate randuri in insemnarile sale, Carol al doilea marturiseste adanca iubire pentru tara si poporul sau. Cu timpul, intregul adevar istoric, se va reconstitui si poate vom intelege mai bine totul…