Daruirea artistului…

„In viata mea, nu am dormit dupa un spectacol… Noptile au fost albe. De 20 de ani, Angela nu doarme dupa un concert…” – asa a marturisit de curand soprana Angela Gheorghiu, in interviul realizat la tv. de Marius Constantinescu. Am vizionat astazi la TVR1 cel mai recent interviu acordat de soprana Televiziunii Române, la sfârşitul lui 2011, cu ocazia promovării discului sau, HOMAGE TO MARIA CALLAS.

Nu am fost si nu sunt o impatimita a operei, cred ca nici nu inteleg/aprofundez suficient aceasta arta, cel putin nu inca. Pe Angela Gheorghiu am remarcat-o prima oara  vizionand tot un interviu, cu cativa ani in urma. Omul Angela Gheorghiu, cu o personalitate care razbate dincolo de sticla ecranului tv., m-a uimit!  In acest mod am fost atentionata sa incep sa-i urmaresc cariera (in masura in care pot).  Nu o auzisem, nu stiam cine este. Mi-amintesc ca similar mi s-a intamplat cand, cu  mai multi ani in urma am vizionat, tot la tv., un interviu cu scriitorul Paulo Cohelo. Si atunci, audiind si vazand pentru prima oara pe omul acela, mi-am spus: trebuie sa fiu atenta la aceasta persoana. Si apoi mi-am dat seama ca, da, persoana era o personalitate; am vazut apoi carti de-ale sale in raftul librariilor, am citit, si apoi ascensiunea din ultimii ani a scriitorului, pe scara succesului international… Probabil noua tuturor ni se intampla, ca „din prima” sa identificam persoanele care transmit ceva adevarat si intens. Angela Gheorghiu este un artist in acest sens al cuvantului, da, este om de arta, dar este si omul artei si arta unui om. Este dintre aceia care consuma umanul din om, spre a sublima in psihedelic si a-l darui auditoriului sau…

M-au impresionat cateva afirmatii ale artistei Angela Gheorghiu. Marturisea in interviu ca ceea ce se intampla cu prilejul fiecarui spectacol al ei este o daruire totala, un consum energetic, inclusiv fizic, urias. Iar in urma acestor daruiri teribile, ramane un gol urias, un gol care trebuie reumplut cu ceva. Este nevoie de o refacere a energiilor consumate, iar artistii mari cunosc probabil aceasta stare. Vorbea de o adevarata „bulimie” de un fel anume: „si golul ala parca nu se umple, parca niciodata nu-i destul” (n.n. din ceea ce ii poate fi oferit inapoi artistului). Intrebata care ar fi reactia ei fata de nereusita unui spectacol, a spus: „Tristetea mea nu ar fi pentru reactia publicului […], dar eu m-as intrista mai mult daca eu as realiza ca nu a fost ceea ce trebuie, ca n-am avut destula forta acolo…”

Intrebata cum primeste criticile din partea celor apropiati, a raspuns: „de obicei nu intreb nimic: cum a fost, cum a iesit….iar daca totusi mi se spune, mi se aduce la cunsotinta ceva, la inceput ma supar … mormai … e un defect al meu, imediat sa raspund…sa reactionez,…iar dupa ceea gandesc…”

… „Ador sa cant in baie Samson si Dalila, nu stii cum ma simt….” a mai spus Angela Gheorgiu, vorbind cu pasiune continua despre muzica, personaje si roluri din opera. „Fiecare arie are o poveste”, iar artista intra in aceasta poveste cu toata fiinta, se imbraca in ea, „Eu nu sunt Angela, sunt fiecare personaj pe care-l interpretez”.

In legatura cu eventualele competitii intre marii cantareti de opera ai lumii, printre care se numara, Angela Gheorghiu a subliniat cu luciditate ca artistul trebuie sa aiba mereu „constiinta a puterii pe care o are, sau a limitei pe care o are. Nu e in competitie cu nimeni, decat cu sine insusi.”

Despre nou inregistratul album, „Omagiu Mariei Callas”, soprana a marturisit ca inregistrarea lui s-a facut jumatate la Londra si jumatate la New York, unde in paralel lucra pentru spectacolul de la Metropolitan, „Romeo and Juliet” – care insa, nu a mai avut loc, artista anulandu-l din cauza starii avansate de oboseala, datorita efortului prea intens, care a pus-o la pamant, imbolnavind-o.

Intrebata care este orasul care o reprezinta cel mai bine, a raspuns ca Adjud si Londra (Covent Garden) – cele doua orase ce reprezinta „punctele de referinta in viata mea, artistica si personala”. Este topita dupa Bach (si a specificat „Ciaccona”) si Mozart, dar asculta muzica romaneasca, care „ma incarca foarte mult”.

In cateva randuri artsita a mentionat faptul ca nu poate sa doarma, ca o macina gandurile. Programul foarte incarcat, multele calatorii care nu ii mai plac, se pare ca in aceasta perioada din viata au devenit foarte obositoare. Mentiona faptul ca „in ultima luna” (probabil nov.-dec.2011) a calatorit in Japonia, America, Moscova, Londra (de doua ori) si Bucuresti. La intrebarea daca isi permite luxul de a avea timp sa stea in liniste, de una singura, sa mai mediteze, a raspuns, surprinzator: „nu e un lux; stau singura, am plans oceane de singuratate”…”tristetile mele, le am, sufar pentru ele, plang pentru ele, dar nu e bine sa fii singur…” Poate sa para socanta o asemenea dezvaluire, dar da, singuratatea artistului…si ieri, si azi, artistii sunt sau se simt singuri: insuficient iubiti, insuficient intelesi. Este prima oara cand am auzit-o pe Angela Gheorghiu vorbind despre singuratate cu adanca sfasiere. Si-a recunoscut si o parte dintre defecte: „sunt repezita…, intarzii…, imi place sa fiu asteptata,… sunt comoda, imi place sa ma uit la TV,”….Inainte de spectacole nu mananca nimic, absolut nimic: „am stomacul plin de tensiune, nu mananc; in ultmii 15 ani, cel putin, sunt in jurul meu zeci de oameni, nici nu as putea  sa mananc, trebuie sa vorbesc cu toata lumea”. In ceea ce o priveste, ca artist la varsta si experienta pe care o are, spune: „de cele mai multe ori gasesc ca sunt ingrozitoare… ar trebui sa ma reinventez”.

La finalul interviului, Angela Gheorghiu a vorbit din nou despre consumul energetic al artistului implinit: „si bucuria consuma, sa stiti…mai trebuie inca o inima ca sa poti face fata…”, sustinand ideea arderii intense care se produce in starile limita ale constiintei. Iar despre cum ar trebui sa fie un spectacol foarte bun, a spus: „armonie totala intre toti cei care participa la spectacol – ca sa fie bun; se petrece ceva atemporal, nu mai exista nici barbat, nici femeie, suntem un corp comun.”  Artistul care daruieste, emana din el, destina,  prin menirea si harul pe care le are…energii nevazute si pretioase aruncate cu darnicie si adanca dragoste spre inimile publicului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: