O toamna de o rara frumusete, peste Romania lui 2011. O toamna frumoasa si lunga, cu zile absolut senine, calde si blande. Lumina asfintitului, lungind umbrele lucrurilor peste pamant, ca-ntr-o tava de arama… Privind in sus, castani cu frunzele uscate, iar pe crengile taiate, pregatite de primavara, au inverzit noile frunze. Si-o floare alba de castan, in varful unuia. Incredibil… 28 septembrie si floarea alba de castan s-a deschis pentru a doua oara intr-un an, din seva copacului buimacit de ritmul indefinit al anotimpurilor. Castanul crede ca-i a doua primavara, dar nu-i, e doar o toamna incredibil de frumoasa. Lumanare alba, veghind peste noi, floare alba de castan in septembrie. Niciodata toamna nu fu mai frumoasa…
Niciodata toamna nu fu mai frumoasa Sufletului nostru bucuros de moarte. Palid asternut e sesul cu matasa. Norilor copacii le urzesc brocarte. Casele-adunate, ca niste urcioare Cu vin ingrosat in fundul lor de lut, Stau in tarmu-albastru-al raului de soare, Din mocirla carui aur am baut. |
Pasarile negre suie in apus. Cu frunza bolnava-a carpenului sur Ce se desfrunzeste, scuturand in sus, Foile-n azur. |
Cine vrea sa planga, cine sa jeleasca Vie sa asculte-ndemnul nenteles, Si cu ochii-n facla plopilor cereasca Sa-si ingroape umbra-n umbra lor, in ses. |